Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Radiografia transportului european din 2014 arata aproape la fel ca in 2013

Conform unui studiu facut public de Eurostat in decembrie 2015, volumele de marfuri transportate rutier in 2014 cu vehicule de peste 3,5 t au fost similare celor din 2013, an in care acest sector de activitate isi revenise din criza. Este insa posibil ca in realitate schimburile comerciale sa fi fost mai dinamice, dar sa nu fie vizibile in statistici deoarece cantitati tot mai importante de marfa sunt transferate catre utilitare usoare, folosite atat de intens in ultimii ani incat unele tari, in frunte cu Franta, se gandesc sa reglementeze mult mai strict utilizarea lor.
 

Flotele statelor intrate mai recent in UE au avut rezultate superioare datorita diversificarii activitatii la international, dar chiar si cresterea lor a fost de numai 2,1%, in timp ce in cazul Poloniei s-a inregistrat un progres de numai 1,3%. Pe de alta parte, unele state, printre care si Romania, dar si tarile baltice, Ungaria si Slovacia, au avut cresteri mult mai importante, datorita transportului international.

Dintre flotele din UE15, Germania si Spania au avut revenirea cea mai evidenta, cu 1,4%, respectiv 1,6%, dupa mai multi ani consecutivi de scadere. Volumele transportate de parcurile auto ale Frantei si Marii Britanii s-au diminuat cu 3,6%, respectiv 2,7%, scaderea venind si la transport intern, si la international. Dar declinul cel mai important l-a avut Italia, cu 7,4%.
In ceea ce priveste tipurile de transport, bilateralul a fost in scadere din punct de vedere al volumelor, iar transportul terta tara si cabotajul sunt in continuare foarte dinamice.

Impartirea pe segmente de transport a fost aproape la fel ca in 2008
Volumele totale de marfa transportate rutier in 2014 in UE28, in afara de Malta, Suedia si Norvegia, au fost de 1.725.240 de milioane de tkm, cu 0,4 mai mari decat in 2013. Cea mai mare crestere fata de 2013, de 11,9%, s-a inregistrat in ceea ce priveste cabotajul (dar acesta, cu numai 30.362 de milioane de tkm, reprezinta o pondere foarte mica din volumele totale), urmat de transporturile terta tara, cu 3,4% (pana la 145.243 de milioane de tkm), cele internationale, cu 0,9% (613.367 de milioane de tkm; aici sunt incluse cursele bilaterale si cele terta tara), si cele interne, cu 0,1% (pana la 1.111.870 de milioane de tkm). Numai transportul bilateral a inregistrat volume mai mici decat in 2014, cu 0,5%, pana la 437.765 de milioane de tkm.
In aceste conditii, impartirea pe tipuri de transport nu este cu mult diferita fata de 2008, cand transportul national reprezenta 68% din total (in 2014, 65%), internationalul, 32% (26% bilateral si 5% terta tara), fata de 35% in 2014 (25%+8%), si cabotajul reprezenta in 2008 1% din total, iar in 2014, 2%.

Germania si Polonia cresc in egala masura si raman primele in top
Conform datelor Eurostat, volumele totale de marfuri transportate de flotele din UE15 au fost in 2014 de 1.214.113 milioane tkm, in scadere cu 0,4% fata de 2013, iar cele realizate de noile state membre au fost cu 2,1% mai mari.
Germania (prima tara in ceea ce priveste volumele transportate la intern) continua sa conduca in clasamentul realizat in functie de volumele transportate, cu 310.142 milioane tkm (cu 1,4% mai mult decat in 2013), adica 17,6% din totalul volumelor transportate in Europa, urmata de Polonia si Spania – aceste doua tari sunt pe primele locuri din punct de vedere al volumelor realizate la international – Franta si Marea Britanie – ale caror flote desfasoara mai ales transport intern. Singura modificare din clasamentul primelor 10 tari in functie de volume a fost coborarea Portugaliei de pe locul al noualea pe al 12-lea, pe fondul unei scaderi de 4,6% fata de 2013, pana la 34.863 de milioane de tkm. Statele nou intrate in UE au inregistrat progrese moderate, cu exceptia celor trei tari baltice, care au crescut, fiecare, cu mai mult de 5%.

Flota Germaniei continua sa se retraga la intern
In ceea ce priveste activitatea desfasurata de fiecare flota nationala la intern, volumele au fost aproape similare cu cele din 2013 (o scadere de 0,03%, pana la 1.111.870 de milioane tkm), in conditiile in care pentru tarile UE15 au crescut cu 0,2% (pana la 951.176 de milioane tkm), iar pentru cele din noile state membre au scazut cu 1,4% (160.694 de milioane tkm).
Germania conduce in continuare si in clasamentul realizat in functie de volumele de la intern, cu 262.032 de milioane de tkm (in crestere cu 2,5%) si reprezinta 23% din toate transporturile interne din UE. Asta pentru ca flotele firmelor germane au continuat sa se replieze de la international pe piata domestica.
In prima parte a acestui clasament nu s-au inregistrat modificari fata de 2013, dar pe la jumatatea lui Danemarca a depasit Romania, tara noastra fiind acum pe locul al 16-lea, cu 12.136 de milioane de tkm, in scadere cu 3% fata de 2013, in conditiile in care transportul intern reprezinta 35% din volumele realizate de flota noastra nationala. Dintre primele 10 tari in functie de volumele transportate de parcul auto propriu la intern, jumatate au inregistrat cresteri (cea mai mare in Suedia, de 26,4%), iar jumatate, scaderi (cea mai mare in Italia, de 8,6%).

La international, doar Spania mai pare ca poate tine piept Poloniei
Volumele realizate la international au fost cu 1,1% mai mari decat in 2013 (613.367 de milioane tkm), in conditiile in care tarile UE15 au scazut cu 2,4%, pana la 262.936, iar noile membre UE au crescut cu 3,8%, pana la 350.431 de milioane tkm. Polonia isi consolideaza pozitia de lider, iar Spania este singura flota din UE15 care a inregistrat o crestere in 2014 (dupa ce in 2013 scazuse cu 0,4%) si pare a fi singura care poate tine piept Poloniei. Fata de 2013, cresterile au fost modeste, cu exceptia Lituaniei, Romaniei, Letoniei si Croatiei. Singurele modificari in clasamentul primelor 10 sunt urcarea Ungariei de pe locul al saptelea in 2013 pe al saselea, de unde Portugalia (in scadere cu 8,9% fata de 2013) coboara pe al noualea, devansata fiind si de Slovacia si Lituania. Romania se mentine pe locul al 10-lea si are cea mai mare crestere din top, de 6,9%.

Volume in scadere pentru vestici si la transport bilateral
In transport bilateral volumele din 2014 (437.765 de milioane tkm) au fost cu 0,4% mai mici decat in 2013, cu scadere de 2,2% (pana la 221.227 milioane tkm) in UE15 si crestere de 1,5% in statele intrate mai recent in UE. Scaderea este cauzata mai ales de rezultatele mai slabe ale flotelor germana, portugheza, franceza sau belgiana, compensata partial de volumele mai mari in transport bilateral ale polonezilor, spaniolilor, maghiarilor si bulgarilor.
In varful clasamentului tarilor cu cele mai mari volume in transport bilateral singura modificare este caderea Frantei de pe locul al saptelea in 2013 pe al zecelea, fiind devansata de Ungaria, Italia si Romania, care au urcat, in aceasta ordine, fiecare un loc.

Crestere importanta pentru Romania la transporturile terta tara
In transportul terta tara, volumele au crescut cu 3,5% fata de 2013, pana la 145.243 de milioane tkm. Tarile din UE15 au inregistrat o scadere de 6,3%, pana la 28.413 milioane tkm, iar noile state membre, o crestere de 6,2%, pana la 116.830 de milioane tkm.
Progresele la acest capitol nu au mai fost la nivelul din 2013, de 15%. Tarile de pe primele trei locuri, Polonia, Lituania si Slovacia, isi consolideaza avantajul in clasament, desi cele mai mari cresteri au fost inregistrate de Romania, Letonia si Croatia. In Top 10 sunt doar doua tari din UE15, Portugalia si Olanda, amandoua insa avand rezultate mai slabe decat in 2013. Cea mai mare scadere din Top 10 a avut-o insa Cehia, cu 16,1%, din cauza cresterii impozitului pe profit in 2013, care a facut ca flota sa fie mai putin competitiva prin comparatie cu cele ale statelor vecine. Din aceasta cauza, Cehia a cedat pozitia a cincea pe care o ocupa in 2013 Bulgariei. Iar Romania face schimb de locuri cu Portugalia.

Cresteri pe aproape toate planurile la cabotaj
In ceea ce priveste cabotajul, volumele din 2014 au fost cu 12% mai mari decat cele din 2013 – crestere similara celei inregistrate in 2013 fata de 2012 – ajungand la 30.362 de milioane tkm. Cresterea noilor state membre a fost de 21%, pana la 17.061 de milioane tkm, dar si statele UE15 au crescut cu 3%, pana la 13.301 milioane tkm. Luxemburg trece in fata Germaniei pe locul al patrulea, Bulgaria urca si ea de pe locul al optulea pe al saselea, Romania urca un loc, Cehia, pe pozitia a sasea in 2013, este acum pe a noua, iar Slovacia ia locul Belgiei, care iese din Top 10. Spania este, alaturi de Germania, singura tara care inregistreaza scadere, de 7,5%.

Articole similare