Cu o flota de 105 camioane, Semiramis a reusit anul trecut sa ajunga la o medie de 12.000 km/camion/luna, iar pana la finalul acestui an va avea 123 de unitati, jumatate pentru transport de produse frigorifice si jumatate pentru marfuri generale. Desi costurile de transport au crescut tot mai mult in ultimul timp, iar preturile au ramas la fel, compania a reusit sa isi mentina relativ constanta marja de profit atat prin cresterea volumului de marfa, cat si prin gestionarea mai buna a curselor si a clientilor. Cu toate acestea, Semiramis are in plan o diversificare a activitatii de transport, avand in vedere piedicile care au aparut in Comunitate. Asa ca de anul acesta a achizitionat sase vehicule specializate pentru transport de masini.
Semiramis detinea la inceputul acestui an 105 camioane, din care jumatate specializate pe bunuri cu temperatura controlata si marfuri generale. In primavara compania a decis sa isi extinda activitatea catre transportul de masini si a cumparat sase vehicule specializate. Planul pentru 2017 cuprinde achizitia altor 12 ansambluri, din care jumatate pentru transport frigorific si jumatate cu prelata. Cele mai multe curse sunt internationale, cele pe intern fiind „doar in anumite cazuri. De exemplu, daca descarcam undeva la Cluj, Sibiu, Galati sau Iasi. Dar in majoritatea cazurilor destinatiile sunt aproape de zona noastra de interes si atunci nu mai este cazul de transport intern“, a explicat Klara Calarasanu, director comercial Semiramis.
Compania efectueaza transport in toata Europa, inclusiv in tarile scandinave – insa aceste curse sunt tot mai rare din cauza perioadelor de asteptare din ce in ce mai mari la feribot, care le fac mai putin eficiente.
Primii zece clienti ai companiei genereaza 60-70% din cifra de afaceri, restul colaborarilor reprezinta inceputul unor proiecte sau optimizari de curse.
Preturile au scazut si cu 300 de euro
Tarifele de transport in cazul Semiramis au ramas in general constante in ultimul an, dar acestea sunt compensate printr-un numar mai mare de curse. „Lucram si cu firme mari de logistica: pana acum doi ani cele mai multe incarcari erau dintr-un singur loc pentru doar una sau doua destinatii, acum insa, numarul transporturilor multi-pick si multi drop a crescut semnificativ. Uneori avem chiar si sapte operatiuni pe un singur transport. Dar asta nu inseamna si un pret mai mare. Ar fi normal ca stationarea vehiculului sa se calculeze si sa se plateasca dupa un numar mai mic de ore. Daca pierdem 48 de ore la o cursa de 1.000 km, saptamana este compromisa. In general, clientii mari au preturi negociate si merg pe principiul ca oferta de transport de pe piata este mare.“
De circa doi ani, intervalul la care se intorc acasa camioanele companiei s-a extins, iar motivul principal este scaderea preturilor la import si export. Potrivit reprezentantei Semiramis, prima data au scazut foarte mult preturile de import in urma cu aproximativ doi ani, in medie cu 200-250 de euro, apoi au scazut si cele de export cu 200-300 de euro.
Aceasta a explicat ca este bine ca cei care dau sau accepta astfel de preturi sa incerce sa aiba o viziune asupra afacerii, deoarece altfel nu fac decat sa strice piata.
Firmele din Lituania au preluat contracte importante
Pe de alta parte, embargoul pus Rusiei a trimis pe piata vestica transportatori din Lituania. „Ei au fost nevoiti sa isi salveze firmele si atunci au mers cu preturi foarte mici. Pe de alta parte, o perioada au lucrat prin case de expeditii si apoi, bazandu-se atat pe experienta, cat si pe potentialul lor ridicat, si-au oferit in mod direct serviciile clientilor mari, lovind astfel atat in casele de expeditii, cat si in firmele de transport mari cu care respectivii clienti aveau contracte directe. Sunt clienti mari care nu doresc sa aiba bataie de cap cu transportul si atunci lucreaza ori cu o casa de expeditii care gestioneaza flote si de 1.000 de camioane, ori cu transportatori mari. In Lituania sunt firme precum Girteka sau Kreiss, care au flote importante.“
Scaderea preturilor a mai fost influentata de scaderea volumelor la nivel international, de schimbarea domeniilor de prioritate ale populatiei, ale cumparatorului final, dar si de pretul combustibilului.
Nimeni nu acopera pierderile din Germania sau Franta
Daca pretul la combustibil sau schimbul valutar sunt cuprinse intr-o clauza contractuala, nu acelasi lucru se poate spune despre influenta pe care o au asupra pretului cresterea salariala si schimbarile legislative la nivel european. „Din pacate, acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le suportam doar noi. De exemplu, inca ne luptam sa putem acoperi sumele suplimentare cu odihna soferilor in afara cabinei. Nu s-a intrebat nimeni de unde putem acoperi cei aproximativ 100 de euro pentru doua nopti de cazare, in conditiile in care tarifele sunt in continua scadere. In plus, este nevoie de foarte multa atentie cu planificarea curselor pentru fiecare sofer. Ni se impune respectarea legii, fara insa a ni se asigura si infrastructura necesara.“