La finalul anului trecut, Guvernul Romaniei a emis un act normativ prin care a aprobat intrarea in campul muncii a 7.000 de straini in 2018, forta de munca din tari non-UE, cu 1.500 mai multi decat fusese stabilit pentru 2017. Practic, prin suplimentarea acestui numar, autoritatile recunosc faptul ca avem nevoie si de straini pentru a ocupa posturile lasate libere de romani. Pe de alta parte, desi mediul de afaceri se plange cu fiecare aparitie publica ca Romania este o tara de asistati social si ca trebuie sa-si flexibilizeze legislatia si sa-si deschida granitele muncitorilor straini, datele oferite revistei Tranzit de catre Ministerul Muncii arata ca avem aproape 5,53 milioane de salariati activi, fara sa luam in calcul functionarii publici, militarii sau personalul din justitie, la circa 5,05 milioane de pensionari. Si mai putem adauga inca vreo 570.000 de someri si asistati social, alte posibile surse de angajati. In aceste conditii, angajatorii trebuie sa-si inteteasca eforturile pentru a gasi si a pastra forta de munca autohtona, iar Statul roman sa faciliteze integrarea si absorbtia ei pe piata muncii.
Avem forta de munca, dar cum o gestionam? Pare a fi intrebarea cheie in ceea ce priveste problema fortei de munca pe care o are Romania si despre care, cel putin in transport si logistica, revista Tranzit a scris constant in ultimii ani. In tot acest timp am aflat direct din partea angajatorilor faptul ca nu mai are cine sa le conduca vehiculele, ca nu se mai gasesc stivuitoristi, ca nu mai are cine sa sorteze marfa in depozit, sa incarce sau sa descarce, ca multinationalele le fura oamenii oferindu-le salarii mai mari sau ca au fost nevoiti sa implementeze tot felul de strategii pentru a-si pastra forta de munca si ca, in general, afacerea lor are de suferit din aceasta cauza.
