Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se apropie ziua „B“

Un scenariu de Brexit fara acord ar face rau atat Marii Britanii, cat si celorlalte state ce constituie UE27, cel putin pe termen scurt, chiar daca intensitatea va fi diferita de la tara la tara. Din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale dintre Romania si UK, relatia dintre cele doua state va suferi modificari, mai ales ca UK va fi tratata ca orice alt stat tert din punct de vedere al procedurilor vamale si nu va mai putea sa se bucure de comert liber ca pana acum.


In lipsa unui acord, dupa 29 martie relatiile comerciale ale tarii noastre cu UK se vor desfasura sub regulile impuse de Organizatia Mondiala a Comertului. Asta inseamna ca va fi necesara aplicarea formalitatilor vamale, plus taxe vamale, a restrictiilor sau chiar a interdictiilor pentru anumite produse. La nivel european exista 18 propuneri legislative care fie s-au adoptat, fie sunt in curs de a fi adoptate pentru a pregati UE pentru Brexit, cu sau fara acord. Masurile de contingenta propuse au un caracter unilateral, limitat ca timp pentru perioada de tranzitie. Statele membre sunt afectate in mod diferit de Brexit, in functie de proximitate si de nivelul relatiilor comerciale bilaterale.
Pentru transportul rutier de marfuri ar putea sa apara dificultati in gestionarea fluxului mare de treceri la granita dintre UE si UK si in procesarea transporturilor. Pentru tara noastra efectele se vor resimti din plin mai ales prin prisma schimburilor comerciale pe care le avem cu UK, cu atat mai mult cu cat aceste marfuri sunt transportate preponderent rutier.
Un Brexit fara acord ar putea duce la scaderea traficului rutier, metoda de transport aleasa pentru viteza si eficienta.
In cadrul Comisiei de Transport si Turism a Parlamentului European, reunite la inceputul lui ianuarie, a fost inaintata o propunere de regulament care sa reintegreze in coridorul Marea Nordului-Marea Mediterana principalele porturi franceze, dar asta ar duce la modificarea coridorului Atlantic pentru a cuprinde si Irlanda. Aprobarea proiectului ar insemna un plus pentru economia europeana si pentru conectarea Irlandei cu Europa continentala. Masura va garanta mentinerea calitatii serviciilor de transport, insa este necesar sa fie aprobata inainte de finalul lui martie.

Un no-deal Brexit ar genera pierderi mai mari pentru UK
Un scenariu no-deal ar genera pierderi economice atat pentru UK, cat si pentru statele UE27, inclusiv Romania, din cauza gradului inalt de integrare a economiilor si a relevantei comertului. Cu toate acestea, costul iesirii fara acord va fi mai mic pentru UE27 fata de pierderile UK, tinand seama de dimensiunea economiei si de puterea de piata mai mare a companiilor din UE.
Unele studii realizate pe aceasta tema indica faptul ca pana in 2030 pierderile medii cumulate ar putea corespunde cu 0,44% din PIB pentru UE27 si cu 4,2% pentru UK. In sectorul transportului de marfuri, un Brexit fara acord ar duce la o scadere generala a volumelor tranzactionate. Pentru Romania acest scenariu nu este unul optimist in conditiile in care doar anul trecut 320.310 vehicule de peste 12 t, cu numar de inmatriculare romanesc, au platit HGV Levy, taxa de utilizare a infrastructurii impuse de guvernul UK. Companiile romanesti de transport care au tranzitat UK au avut in 2018 o contributie de 7.934.755 de lire la bugetul britanic, potrivit datelor oferite de Northgate Public Services, furnizorul de servicii care monitorizeaza incasarea taxei de drum pentru Departamentul de Transport al Guvernului UK. Romania este al doilea contributor la bugetul britanic din punct de vedere al taxei de drum, fiind depasita doar de Polonia.

39 de companii de transport rutier cu capital britanic activeaza in Romania
Conform informatiilor furnizate de Institutul National de Statistica, in Romania, in 2017 activau 5.168 de companii cu participare de capital britanic. Acestea au inregistrat o cifra de afaceri de 4,85 miliarde de euro. Companiile cu capital britanic care ofera servicii de transport au raportat pentru 2017 o cifra de afaceri cumulata de 21 de milioane de euro si mai mare pentru companiile inregistrate sub cod CAEN 5229 – alte activitati anexe transporturilor: 73,13 milioane de euro.
Potrivit datelor oferite de Oficiul National al Registrului Comertului, la finalul lui ianuarie a.c, mai erau inregistrate 3.296 de companii cu actionariat sau asociat din Marea Britanie. Acestea reprezinta 2,6% din totalul societatilor cu investitie straina prezente in tara noastra la nivelul lui ianuarie. Pentru codurile CAEN cuprinse in sectiunea H (transport si depozitare) exista un total de 74 de companii cu actionariat britanic, din care 39 activeaza in transportul rutier de marfuri.
Romania avea la finalul lui 2017 un sold al investitiilor straine directe (ISD) de 75,85 de miliarde de euro, conform BNR. Capitalurile proprii ale companiilor cu ISD detinute de nerezidenti aveau o valoare de 52,75 milioane de euro (69,5% din soldul final al ISD). Din totalul ISD sectorul transporturilor detine 1,6%, si anume 1,247 miliarde de euro.
Marea Britanie contribuie la acest sold al investitiilor straine directe cu 1,142 miliarde de euro, adica 1,9% din total.

Exportam catre UK mai mult decat importam
In perioada ianuarie-octombrie 2018, Romania a importat din Marea Britanie 220.618 t de marfuri, cu o valoare comerciala estimata la 1,44 miliarde de euro, conform datelor furnizate de INSEE. In 2017, Romania a importat din UK 233.910 t de produse cu o valoare de 1,69 de miliarde de euro, iar la export au mers 570.469 t de produse, in valoare de 2,56 miliarde de euro. Datele pentru ultimele doua luni ale lui 2018 nu au fost disponibile, inca cel mai probabil anul s-a incheiat cu valori similare lui 2017.
Raportat la ianuarie-octombrie 2018, clasamentul produselor pe care le importam din UK este condus de materiale plastice si produse derivate (cu 23.264 t), pe pozitia a doua avem motoare, aparate si dispozitive mecanice (21.957 t) si masini, aparate si echipamente electrice (15.253 t). Din punct de vedere al valorii comerciale, clasamentul nu este diferit, prima pozitie fiind ocupata de motoare si dispozitive mecanice, cu importuri de 273,25 milioane de euro, iar pozitia a doua a fost ocupata de masini, aparate si echipamente electrice (224,39 de milioane de euro). Tot din punct de vedere al valorii, a treia pozitie in clasament este ocupata de produsele farmaceutice (117,99 milioane de euro).
Exporturile catre UK, raportat la aceeasi perioada, au inregistrat valori aproape duble, de 2,42 miliarde de euro, si o valoare tripla a cantitatii (653.411 t), marfuri transportate preponderent rutier. Conform datelor INSSE, Romania exporta cantitati foarte mari de cereale (286.226 t), cu valori declarate de 50,219 milioane de euro.
Catre UK s-au mai exportat, in primele zece luni ale lui 2018, automobile, tractoare si alte vehicule terestre (56.984 t, in valoare de 583,60 de milioane de euro), lemn, carbune din lemn si articole din lemn (42.696 t – 278,72 de euro). Automobilele, tractoarele si alte vehicule reprezinta segmentul de produse cu cele mai mari valori financiare, urmat de masini, aparate si echipamente electrice (452,60 de milioane de euro) si turbine, motoare si alte dispozitive mecanice (285,09 milioane de euro).

Articole similare