In discutia despre soferi s-a vorbit si despre metode de retentie a acestora, iar una dintre ele se refera la pachetele de asigurare de sanatate care includ si familiile soferilor si a caror importanta, de asemenea, este mai mare decat CASS platit catre sistemul de stat. Decebal Popescu, directorul Transport Academy, crede ca motivatia este cheia succesului pentru cresterea gradului de retentie. Acelasi lucru este valabil si pentru cealalta parte, respectiv compania angajatoare. „Managerii nu sunt doar niste oportunisti ai momentului, ci sunt oameni care fac asta din pasiune si vor ca firma lor sa mearga mai departe.“
Din punct de vedere al soferilor, considera consultantul, acestia au doua variante: pe de-o parte „demisia“ – atunci cand lucrurile nu merg atat de bine in companie, iar mesajul acesta este transmis chiar de catre angajator prin mai multe semnale (bani care nu sunt primiti la timp, nesiguranta locului de munca etc.), iar pe de alta parte „continuitatea in companie“. „De ce ar spune un sofer acest lucru? Pentru ca se simte respectat, are parte de predictibilitate, beneficiaza de un plan de pensii, asigurari de sanatate si alte beneficii. Spre exemplu, in SUA primul lucru pe care compania de transport il pune la dispozitia viitorului angajat este planul de pensii si de asigurare medicala. Daca soferii isi stiu in ordine lucrurile acasa, atunci pot pleca linistiti la treaba, chiar si o luna sau doua.“
In Romania, potrivit unui barometru al firmei de consultanta Frames realizat in prima parte a anului, s-a neglijat foarte mult acest segment, iar asigurarea medicala este pe locul al patrulea in topul preferintelor angajatilor. Si totusi, de ce a ajuns asigurarea medicala in atentia tuturor in ultimii ani? „Pentru ca astazi rolurile s-au inversat, angajatii selecteaza angajatorul si mai putin invers. Trebuie sa ne adaptam.“ In opinia lui Decebal Popescu, angajatii nu trebuie lasati sa plece din tara, pentru ca altfel sansele de a-i aduce inapoi scad foarte mult. „Daca nu ajungem sa stam la aceeasi masa, lucru reiterat in discutiile cu celelalte asociatii patronale, dar si cu cei doi politicieni prezenti la masa rotunda – Maria Grapini si Elek Levente – nu vom reusi nimic.“
In opinia lui Sorin Pop, reprezentant Allianz Tiriac Pensii Private, retentia este o problema care afecteaza productivitatea la nivel national, iar faptul ca o astfel de asigurare privata de sanatate este pe locul al patrulea in topul criteriilor dupa care angajatii isi aleg compania in care sa lucreze denota un plus de atractivitate pentru angajator. „In general, asigurarea de sanatate acopera nevoia medicala, indiferent de forma pe care o imbraca, pentru ca noi acoperim cele trei planuri: ambulatoriu (consultatii, investigatii, analize s.a.m.d.), spitalizare (interventii chirurgicale, cazare spital) si planul de stomatologie“, a explicat Sorin Pop. Pe langa cheltuiala deductibila fiscal in limita a 400 de euro/an/asigurat, unul dintre principalele avantaje in opinia reprezentantului companiei de asigurari ar fi legat de preluarea pe aceeasi asigurare a membrilor familiei respectivului sofer. „Mai ales pentru soferii care fac curse in Comunitate si vor sa isi stie familia in siguranta in orice moment, cu precadere atunci cand ei pleaca perioade mai indelungate.“ In ceea ce priveste rata de accesare, atunci cand acest instrument exista in cadrul beneficiului oferit angajatilor, rata creste cu pana la 25% pentru fiecare persoana din companie. Atunci cand un pacient se prezinta intr-un regim privat de sanatate este tratat ca un client, nu neaparat ca un pacient, a mai explicat Sorin Pop. In schimb, atunci cand se bazeaza doar pe Contributia de Asigurari Sociale de Sanatate, va fi numai un pacient si va juca dupa regulile impuse de sistemul public de sanatate.