Dupa o lunga perioada in care sectorul de constructii a fost considerat defavorizat, mereu la mana vremii si a oamenilor greu de gasit, in ultimii doi ani situatia s-a imbunatatit semnificativ. Astfel, odata cu aplicarea facilitatilor fiscale ale OUG 114/2018 si introducerea salariului minim brut de 3.000 de lei, rezultatele s-au si vazut, de la o crestere cu circa 60.000 in 2019 a numarului de contracte individuale de munca la o majorare cu aproximativ 30% a sumelor incasate la Buget din acest sector. Avantajat a fost si pe perioada de urgenta, sectorului de constructii permitandu-i-se sa activeze aproape in ritm normal, beneficiind de o disponibilitate nu numai a angajatilor permanenti, romani sau asiatici, dar a celor disponibilizati din alte domenii sau reintorsi temporar in tara, evident, cu adoptarea masurilor de protectie corespunzatoare. Desi este deja un model de urmat si de catre alte sectoare, mai sunt inca multe de indreptat si aici, iar vocea pertinenta a federatiilor si patronatelor din constructii, precum FPSC, trebuie sa se faca auzita de autoritatile care trebuie sa inteleaga cat de important este un Caiet de sarcini bine intocmit, la un pret just, cat de importanta este mentinerea echilibrului contractual, iar contractele sa fie ajustate corespunzator modificarilor semnificative ale preturilor de achizitie a materialelor.
Cei mai multi constructori au putut sa isi desfasoare activitatea si in perioada starii de urgenta, cu respectarea unor reguli suplimentare si implicit cu costuri suplimentare, impuse de achizitionarea de masti si solutii dezinfectante. „Nu au fost inchise santiere, cu exceptia celor inchise de primarul Capitalei incepand cu 12 martie. Din fericire, alte Consilii Locale nu au preluat acest model si s-a dovedit un fapt benefic. Nu avem sesizari de cazuri de infectari cu Covid-19 care sa fi dus la inchiderea de santiere“, a declarat Adriana Iftime, director general al Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC), care are in componenta patru patronate si o asociatie. Aceasta a adaugat ca „pana in acest moment nu putem vorbi de o scadere cuantificabila a volumului de lucrari, abia dupa incheierea anului vom face evaluari realiste privind evolutia pietei constructiilor fata de anii anteriori.“