Mai avem cateva saptamani pana la Gala Tranzit de pe 23 octombrie, cand vom premia cele mai eficiente firme de transport si logistica si cei mai eficienti manageri din domeniu. Zecile de interviuri luate firmelor de transport din Romania, mai ales in perioada de dinainte de Gala, cand decidem pe cine vom premia, ne-au demonstrat cat de mult au crescut in profesionalism firmele romanesti de transport: tot mai multe au invatat sa foloseasca instrumente foarte moderne de control al costului/km care le permit sa faca economii si stiu sa-si negocieze contractele cu furnizorii mai ales, dar si cu clientii. Din pacate, putine au invatat insa ca trebuie sa refuze contractele din care nu castiga nimic.
Acum urmeaza sa deprinda si tehnica negocierii contractelor de asigurari, care anul acesta au atins cote alarmante si al caror cost va „manca” mult din profiturile pe 2015 si chiar pe 2016, daca transportatorii nu isi iau in calcul negocierea din timp a politelor de asigurari. Este posibil ca pe final de an preturile sa creasca de 3-4 ori mai mult decat anul trecut, astfel ca este bine sa nu astepte expirarea politelor RCA si Casco pentru reinnoire, pentru ca apoi din graba sa fie nevoite sa accepte orice pret, neluat in calcul la tarifele deja inaintate pentru licitatiile din 2016!
O provocare veche si noua totodata pentru transportatori o reprezinta asigurarea personalului necesar derularii activitatii: daca soferii plecau sau erau mai tot timpul anului dati afara din diferite motive, tentatiile externe s-au inmultit si situatiile in care firmele raman cu camioanele trase pe dreapta din cauza lipsei de soferi sunt tot mai numeroase. Mai mult decat atat, si dispecerii sunt in ultima vreme „furati” de companii nou-aparute pe piata romaneasca sau de firme occidentale care angajeaza masiv soferi romani, dar au nevoie si de personal de coordonare care vorbeste aceeasi limba cu ei.
Astfel, transportatorii romani trebuie sa gaseasca cea mai buna masura intre motivarea financiara si motivarea morala (adica apropierea managerului de problemele personale ale angajatilor), asa cum atragea atentia presedintele IFPTR, Sandor Gabor, la ultima conferinta Tranzit, pentru a-si asigura continuitatea personalului, foarte utila pentru cresterea eficientei.
Iar daca la transportul intracomunitar si international principala problema o reprezinta asigurarea unor soferi buni, la intern transportatorii si expeditorii deopotriva trebuie sa-si convinga clientii sa le plateasca pretul corect, dupa ani de zile in care producatorii si retailerii au dictat tariful.
Un prim demers consta in „cooperativizarea” pietei interne de transport, care se traduce prin dezvoltarea unor case de expeditii specializate pe distributie, care reusesc sa convinga un numar cat mai mare de transportatori mici sa-si exploateze camionul/camioanele impreuna, sub coordonarea lor. Expeditorul negociaza pentru toti transportatorii mici pe care ii reprezinta, atat contractele cu clientii, cat si pe cele cu furnizorii de autovehicule, motorina, anvelope, piese de schimb etc. Volumele mai mari ii pun in pozitia de a obtine preturi si conditii mai bune decat daca ar negocia separat, aceasta fiind singura sansa de a controla cat de cat piata de transport si de a pune capat „presiunii pe pret”, sintagma folosita deja mult prea des de catre toti operatorii romani cand vorbesc de pretentiile clientilor aflati intr-o pozitie de superioritate la negociere, cata vreme capacitatea de transport din Romania a fost prea mare. Raportul de forte pare sa se schimbe in prezent, cand majoritatea celor satui de „presiunea pe pret” a clientilor interni a plecat sa lucreze la intracomunitar, iar cei ramasi pe aceasta piata ar trebui sa-si joace cartea inteligent in toamna, cand se negociaza contractele pentru 2016.
Una peste alta, piata de transport a mers bine in 2014 si 2015, asa sustin datele din analiza cifrelor de afaceri si a profiturilor obtinute de TOP 500 firme de transport din Romania, si lucrurile vor merge bine cata vreme managerii vor fi in continuare atenti la costuri si vor avea curajul sa exploreze mai mult oportunitatile pietei europene unice si sa foloseasca avantajele unei firme cu rezidenta in vest, dar cu oameni si pofta de munca din est. Iar firmele prezentate de noi in ultimele doua numere ale revistei par sa fi facut pasul dificil de stabilire in Franta, Germania, Italia sau Spania.
