Data de 31 mai 2017 este una care va intra cu siguranta in istoria transporturilor europene, prin publicarea noului pachet rutier ce va schimba fata acestei piete. Discutiile despre modificarile reglementarilor rutiere au pornit de la decizia celor mai puternice state din UE de a restrictiona accesul in tara lor al companiilor din est, considerate mai ieftine. A inceput Germania, urmata de Franta, Austria, Italia, Olanda si, mai nou, Luxemburg.
Iar una din principalele modificari pe care ar putea sa le aduca acest nou pachet se refera la cabotaj, care ar putea fi restrans de la sapte la trei zile, iar timpul petrecut in plus pe teritoriul tarii gazda sa fie considerat detasare, pentru care soferul trebuie platit la nivelul salarial din statul respectiv.
De asemenea, modificari vor suferi si conditiile de condus si odihna, astfel incat companiile de transport sa fie obligate sa isi aduca soferii acasa cel putin o data pe luna, dar si sa nu mai efectueze pauzele de conducere saptamanala normala in camion nicaieri in Europa.
Se vorbeste si de schimbarea conditiilor de acces la profesie, cu un impact financiar destul de mare asupra companiilor de transport din Romania.
Pe ultima suta de metri, asociatiile de transport rutier din sapte state – Lituania, Irlanda, Polonia, Cehia, Ungaria, Romania si Portugalia – au trimis o scrisoare comuna Comisiei Europene cu propuneri concrete privind viitoarele initiative rutiere. Acestea au solicitat definirea clara a conditiilor in care legile nationale privind angajarea dintr-o tara se vor aplica operatiunilor de transport transfrontaliere, deoarece, in prezent, unele tari membre nu numai ca solicita transportatorilor plata soferilor la salariul minim din statele respectiv, dar cer si o documentatie de verificare intr-o maniera imposibila si inoperabila pentru acestea.
Cele sapte asociatii spun, in ceea ce priveste Regulamentul 561/2006, ca ar trebui sa se dezvolte o noua formula care sa permita soferilor sa ajunga la destinatie, dar si acasa, mult mai eficient si mai rapid, in loc sa isi ia perioade de odihna saptamanale prestabilite. In plus, avand in vedere lipsa parcarilor securizate, acestea cer ca soferilor sa li se permita efectuarea pauzelor saptamanale in interiorul vehiculelor.
Cele sapte asociatii au mai cerut Comisiei Europene publicarea initiativelor sale rutiere pentru toate partile interesate, astfel incat sa se poata realiza o discutie constructiva bazata pe acestea, si nu pe „scurgere“ de hartii si zvonuri nefondate.
Cartea alba din 2011 vizeaza construirea unui spatiu european unic al transporturilor pana in 2020, care sa creeze conditii favorabile pentru toate modurile de transport, dar si eliminarea restrictiilor privind operatiunile de cabotaj rutier in toate statele membre ale UE. In ce masura aceste deziderate vor putea fi duse mai departe ramane, insa, de vazut dupa finalul lui mai.
O discutie amanuntita despre propunerile Comisiei Europene va avea loc la conferinta Tranzit de la Iasi, de pe 8 si 9 iunie.