In conditiile in care costurile de transport au continuat sa creasca, iar profitul/km este aproape insesizabil, se simte tot mai mult nevoia de a optimiza activitatea si de a avea un control mai eficient. Una din solutiile propuse atat de producatorii de camioane, cat si de furnizorii independenti, si care ajuta la economii pe termen lung, este implementarea sistemelor telematice care ajuta la monitorizarea si mentinerea sub control a elementelor generatoare de costuri.
Odata cu lansarea noului Actros, Mercedes-Benz ofera FleetBoard in standard, fara a presupune costuri aditionale pentru componentele hardware.
Sistemul functioneaza eficient si in cazul flotelor mixte. Noii clienti vor avea oportunitatea de a testa gratuit serviciile de management al vehiculelor si al timpului pentru o perioada de patru luni. FleetBoard ofera, pe durata fazei de testare, instructaj gratuit privind practicile economice de conducere. Experienta demonstreaza ca utilizarea FleetBoard reduce in scurt timp consumul de combustibil cu 5-15%. Un stil de conducere preventiv si economic reduce, de asemenea, uzura. Ca rezultat, intervalul de mentenanta poate fi prelungit cu pana la 30.000 km. Chiar si companiile care utilizeaza deja un sistem diferit de telematica pot testa FleetBoard, fiind posibila rularea in paralel a doua sisteme instalate la bord.
La sfarsitul fazei de testare, clientul poate decide sa prelungeasca durata contractului de servicii si poate apoi sa selecteze serviciile individuale pe care doreste sa le utilizeze in continuare. Dupa finalizarea fazei de testare, poate fi platita o taxa unica de utilizare de 800 de euro.
Totusi, clientul poate evita acest cost optand pentru un contract de service complet Mercedes-Benz pentru camioane, care acopera toate operatiunile de reparatii si mentenanta.
Astfel se obtine o reducere de 50% a costurilor de hardware si servicii, in comparatie cu oferta FleetBoard anterioara – incluzand si o gama mai larga de servicii.
Potrivit lui Jorge Leuschner, CEO MHS Truck&Bus, pentru echiparea camioanelor MAN cu softuri de management al flotelor exista colaborari cu parteneri. „Este un instrument foarte bun, pe care trebuie sa-l ai in portofoliu. A crescut si cererea si am vandut mai mult anul trecut decat in 2010“, a completat acesta.
Pe de alta parte, Stefano Ciccone, general managerul Renault Trucks Romania, este de parere ca efortul pe care trebuie sa-l depui pentru a deschide mintea clientilor si a le oferi solutii de optimizare este imens. „Pentru Optifleet cererea este inca mica.“
Scania Romania ofera deja clientilor pachete care integreaza diverse servicii, canalizate atat catre reducerea costurilor, cat si catre controlul lor si al flotei, in functie de optiunea clientului. „Pentru sistemele telematice, componentele hardware sunt disponibile de la 1 ianuarie 2011, dar depinde de client ce servicii alege“, a spus Tord Holmstrom, directorul general Scania Romania si Bulgaria.
„Anul trecut am incheiat 200 de contracte pentru Dynafleet si in acest ritm ne apropiem de 1.000. Nu avem flote majore, dar asta dovedeste ca putem vinde produsul si catre companiile mici si piata de vehicule uzate“, a spus Christian Coolsaet, directorul general Volvo Romania, mentionand ca piata este extrem de receptiva la Dynafleet, insa nu este important numarul clientilor, ci beneficiile si economiile pe care sistemele respective le aduc unei companii de transport.
Potrivit lui Gáll Levente, corporate consultant WebEye International, anul trecut a fost inregistrata o crestere de peste 20% a utilizarii sistemelor de fleet management, luand in calcul doar vehiculele cu WebEye activ.
Desi vanzarile au fost mai mari, falimentul unora dintre firmele de transport a influentat negativ rezultatele anului trecut. Chiar si in aceste conditii, dupa patru ani de activitate in Romania au fost realizate 4.000 de abonamente, iar pentru perioada urmatoare sunt estimate cresteri.
Alegerea unui sistem telematic se face in baza mai multor parametri, de la pret pana la functionalitate, precum controlul consumului de carburant, comunicare cu soferul prin mesaje scrise, stilul de sofat, geofence etc. Cea mai eficienta solutie este integrarea informatiilor furnizate de sistemul de telematica in aplicatiile de planificare/ rutare si in ERP, iar prin interfata dezvoltata in-house solutia WebEye poate fi integrata in orice sistem.
Costurile implementarii sistemului variaza in functie de tipul autovehiculelor si de cerintele clientului, acestea pornind de la cateva sute de euro pentru pachetul de baza si ajungand pana la 1.000 de euro cu diferite accesorii.
Amortizarea depinde de modul in care a fost administrata anterior flota si de alegerea configuratiei si este estimata la 6-12 luni.
„Avem aproximativ 50 de accesorii: senzori digitali, analogici, echipamente de comunicare, de navigatie, interfete FMS-Gateway.
In Romania avem peste 3.800 de vehicule cu abonament activ“, a spus Gáll Levente. Solutia WebEye este prezenta in 14 tari, cu aproximativ 28.000 de unitati, prin intermediul celor 10 sucursale din Europa ale firmei mama WebEye International si al catorva dealeri independenti.
In Romania sediul este in Oradea din motive logistice si de acolo se dezvolta propria retea prin puncte de lucru in apropierea centrelor de logistica din tara, obiectivul primordial fiind apropierea de clienti, pentru a le asigura suportul necesar.