Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Intre doua campanii aniversare de 20 de ani

Volvo Romania a livrat cu 20% mai multe camioane anul trecut fata de 2017. Pe segmentul de vehicule rulate cresterea a fost de 25% si va inchide anul cu 450 500 de camioane livrate. Pe segmentul de camioane noi, vanzarile de camioane Volvo au fost cu circa 15% mai mari, urmand sa incheie anul cu 1.200 de unitati vandute, in timp ce Renault Trucks si a mentinut volumul din 2017 si va incheia anul cu 370 400 de unitati. Rezultatele bune ale Volvo Trucks s-au datorat si campaniei aniversare de 20 de ani, astfel ca si echipa Renault Trucks spera sa aiba, de asemenea, rezultate bune in 2019, cand producatorul francez celebreaza 20 de ani de cand este prezent in Romania.
 

Aproape 87% dintre solicitarile clientilor de Volvo au mers catre modelul FH pentru transport pe distante lungi, in timp ce FM si FMX insumeaza restul. De asemenea, anul trecut a fost inregistrata o cerere crescuta pentru varful de gama, FH16, in special catre clienti de transport agabaritic.
Mai mult de 20% din vanzarile de Volvo FH s-au datorat campaniei aniversare de 20 de ani in Romania, care a avut rezultate peste asteptari. „Am tinut neaparat sa dam ceva in schimb clientilor nostri pentru cresterea pe care am cunoscut o impreuna in acesti 20 de ani. De aceea am conceput o oferta foarte atractiva in care am «impachetat» patru configuratii de camioane cu diferite servicii, mai ales contractul de service Gold”, a spus Peter Eriksson, CEO Volvo Romania.
Cele mai multe livrari de camioane au vizat innoirea flotelor. Au fost insa si cateva flote care au cunoscut extinderi impresionante in 2018. Cel mai mare numar de unitati intr o singura comanda a fost de 120 de camioane Volvo FH catre Eliton, din Arges. „Anul trecut am avut un mix bun intre flote si vanzarile la bucata. Pot spune ca sunt mandru de numarul mare de clienti noi catre care am reusit sa vindem.”
Companiile straine prezente in Romania si au continuat expansiunea. „Dupa un 2017 mai «tulbure», in care inmatricularile au scazut semnificativ, in 2018 piata si a revenit, indicand o crestere cu aproape 20% a pietei. Din ce s-a vandut anul trecut cred ca 20 30% reprezinta extinderi ale parcurilor internationale inmatriculate in Romania. In conditiile cresterii pietei, numarul total de camioane inmatriculate de firmele cu capital strain in Romania a crescut in 2018 fata de 2017.”
In ceea ce priveste Renault Trucks, producatorul are un procent mai mare de rigide din totalul de camioane livrate, circa 30% fiind modele K, care se regasesc in livrarile catre IGSU, care a contractat 200 de vehicule destinate interventiilor in situatii de urgenta.
Cresterea numarului de comenzi pentru clientii romani, suprapusa peste cresterea intregii piete europene, a creat unele intarzieri in ceea ce priveste termenele de livrare, cauzate mai ales de catre producatorii de semiremorci si carosieri.

Accent pe economie
Pe finalul anului, Volvo Romania a lansat o noua campanie, ce include o configuratie Volvo FH 460 CP optimizata pentru un consum redus de combustibil. Aceasta are la baza o versiune deja testata, atat in Romania, cat si in alte tari din Europa. Unul din elementele cu o contributie majora este softul care optimizeaza schimbarea treptelor de viteza si limiteaza cuplul motor, totul cu scopul de a obtine o economie de combustibil consistenta.
Dupa mai multe teste si livrari de camioane in Cehia, Slovacia si Polonia, Volvo Romania a comandat trei unitati demo la inceputul verii, care au fost testate atat in Romania, cat si in afara tarii de clienti romani, cu rezultate foarte bune in planul economiei de combustibil, fara compromisuri in ceea ce priveste performanta. Acum, aceasta configuratie este disponibila intr un pachet complet ce include contract de service Volvo Gold, abonament Dynafleet, curs pregatire sofer.

Se schimba politica de buy back
Din cele 450 de camioane rulate vandute de Volvo Romania in 2018, 400 provin din operatiuni de buy back sau trade in. „Trade in reprezinta 60 70% din business ul de vehicule rulate. La momentul de fata vindem trei camioane noi contra unui vehicul rulat, pe care il preluam din piata. Insa cererea pentru operatiuni de trade in este in crestere. Noi am reusit sa administram bine aceasta cerere de trade in, crescand in acelasi timp vanzarile de vehicule rulate. In 2018, 90% din camioanele uzate pe care le am vandut provin de pe piata locala, iar 10% sunt importuri, achizitii pentru vanzare. Achizitionam camioane din Germania, Ungaria, unde identificam vehicule cerute de clientii romani. In schimb, in Romania optiunea de reexport este limitata. Nu prea mai poti vinde pe nicio piata camioanele care au operat in Romania si au o vechime de peste cinci ani.”
Peter Eriksson a precizat ca Volvo Romania gestioneaza un stoc foarte echilibrat de vehicule rulate, „nu mai mult de 100 de unitati. Abordarea noastra este echilibrata. Stocul nu este singurul parametru pe care il avem in vedere, ci vedem daca exista un stoc ridicat la nivel european sau la competitorii nostri, pentru ca preturile sunt influentate de evolutia pietei continentale. Pentru a lua decizia de a face sau nu un trade in conteaza, de asemenea, conditia generala a vehiculului, uzura, specificatia si, mai ales, istoricul de mentenanta si reparatii. Cu un contract de service atasat este mai usor de garantat si pentru noi, si pentru clientul care il achizitioneaza de la noi, ca a fost servisat cum trebuie. Pe viitor am putea impune sa existe un contract de mentenanta pentru a accepta un buy-back. Trebuie sa avem grija si de a doua viata a vehiculului si nu putem asigura asta fara un istoric de service.” Seful Volvo Romania a mai spus ca si in prezent 80 90% dintre buy back uri clientii au un contract de mentenanta „sau au propriul atelier de service si stim ca au un istoric bun”.
Abordarea Renault Trucks, aceea de a remanufactura camioane second hand pentru a le oferi ca optiuni atractive pe segmente unde termenele de livrare si preturile sunt destul de ridicate, nu este urmata si de Volvo. „Renault X Road este un pionier in domeniu, fiind o initiativa buna in privinta asigurarii unei mai mari flexibilitati in ceea ce priveste oferirea unei a doua vieti. Volvo nu are asemenea initiative in momentul de fata, dar nu stiu ce se va intampla in viitor. Am introdus kituri de downgrade pentru re export al vehiculelor unde standardele Euro 6 nu se aplica: Orientul Mijlociu, Africa etc. Modelul nostru de business nu vizeaza insa reexportul unitatilor rulate in acest fel, mai ales ca aceste piete au inregistrat o scadere dramatica in ultimii ani.”
Peter Eriksson sustine ca stocurile mari de camioane rulate la nivel european indica necesitatea schimbarii abordarii in ceea ce priveste piata de second hand. „Poti probabil sa mai ajustezi un vehicul rulat, sa i mai cresti valoarea sau sa i o scazi prin reconversie, dar nu poti sa l schimbi complet. De aceea cred ca trebuie mai degraba sa mergem in aceeasi directie pe care o avem si cu vehiculele noi: sa avem o oferta mai bogata, sa fim mai rapizi cu finantarea, sa oferim garantie si service.”
Totodata, pentru valorificarea mai buna a stocului de autovehicule second hand, este posibil sa vedem pe viitor si servicii de inchiriere pe termen scurt si mediu in portofoliul vanzatorilor de camioane.
Prin intermediul firmei proprii de finantare, Volvo Trucks ofera servicii de leasing operational, insa volumele sunt inca la un nivel destul de redus. Cele mai multe cereri sunt pentru credit. „Totusi, preferinta pentru acest produs s ar putea modifica in urma discutiilor din UE cu privire la tratamentul TVA in interiorul Uniunii”, a atras atentia directorul general al Volvo Romania.

Noi service uri in 2019
Peter Eriksson a precizat ca 2018 a fost un an mult mai bun din punct de vedere al cifrei de afaceri pentru activitatea after sales. Cifra de afaceri este cu circa 15% mai mare, iar service urile lucreaza la capacitate. Tocmai de aceea pentru 2019 Volvo Romania preconizeaza deschiderea a trei unitati de service proprii la Constanta, Sibiu si Craiova. Primele doua sunt asteptate sa fie deschise in primul trimestru al lui 2019, in timp ce Craiova se va inaugura in trimestrul al treilea. „Pentru un orizont de trei ani vom avea in total cinci inaugurari. In afara de locatiile anuntate ne vom adauga pe harta acele zone unde clientii solicita prezenta unui service Volvo si Renault Trucks.”
Seful Volvo Romania a mai spus ca se fac eforturi pentru o mai buna planificare, ajutata de functia de conectivitate, cu scopul de a securiza disponibilitatea autocamioanelor.
Majoritatea camioanelor pentru transport pe distante lungi sunt vandute cu Dynafleet, sistemul de monitorizare de flota care a ajuns la un portofoliu de 3.400 de camioane cu abonament activ.
Prin intermediul serviciului de connectivitate Volvo Trucks poate monitoriza gradul de uzura al diferitelor componente si ofera indicatii clientilor cu privire la operatiile de mentenanta preventive, cu scopul de a evita opririle neplanificate. „Am lansat Volvo Connect, care va aduce o multime de oportunitati clientilor nostri: un control mai bun al flotei, incluzand informatii despre combustibil si timpii de conducere ai soferului, o planificare mai buna a reparatiilor cu conexiune directa la service si acces la istoricul de service al fiecarui camion etc. Momentan folosim conectivitatea mai ales pentru operatiuni de monitorizare, insa pe viitor vom putea utiliza conectivitatea pentru a optimiza parametrii si performantele de la distanta cu scopul de a reduce consumul de combustibil si a evita defectiunile.”
Volvo Trucks a lansat la IAA Hanovra noi functionalitati sub umbrela Volvo Connect, unele aflate in testare, in diferite stadii pentru piete diferite. Sistemul beneficiaza de interfata noua, mai intuitiva, noi functionalitati – rapoarte ale mesajelor de eroare, rapoarte de securitate, statusul vehiculului etc. – doua niveluri de avertizare – minor si sever – posibilitatea de a integra in platforma Dynafleet aplicatiile dezvoltate de alti furnizori independenti de sisteme de telematica, diferite mesaje referitoare la erori. Hartile Google sunt inlocuite de altele mai profesioniste, care includ informatii actualizate referitoare la restrictiile de inaltime si greutate, inclusiv din tarile est europene.

Asteptari in crestere pentru piata de constructii
Pentru 2019 Volvo Romania isi propune sa isi mentina pozitia puternica pe piata de autotractoare, dar si piata de autosasiuri reprezinta un obiectiv, mai ales ca si constructiile par sa se fi dezmortit. „Piata de constructii este condusa de licitatii. In principiu s-au anuntat multe licitatii mari, insa nu e sigur ca vor avea loc. De regula participam la licitatii cu oferta de vehicule Renault Trucks. In 2018 am avut si pentru camioanele Volvo diverse campanii pe segmentul de constructii si am livrat cateva zeci de unitati, asta si gratie faptului ca am avut stoc. Si in 2019 vom observa o crestere lenta a cererii pentru camioane de constructii pentru ca vehiculele din piata sunt foarte imbatranite.”
In rest, seful Volvo Romania se asteapta la un 2019 in care piata isi va mai domoli cererea, dupa cativa ani de crestere istorica. „Afacerea noastra este in stransa corelare cu economia europeana, iar 2019 aduce cateva provocari daca e sa ne referim numai la Brexit si evolutia comerciala UE SUA.”
In ceea ce priveste camioanele pe gaz natural lichefiat, Peter Eriksson sustine ca sunt tot mai multi transportatori interesati, inclusiv din Romania, mai ales dupa ce Germania a anuntat ca va taxa mai putin camioanele pe gaz. „Problema este ca infrastructura de alimentare cu LNG este inca limitata. Altfel, noi avem aceasta solutie in oferta standard.”

Articole similare

Ad