Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

46% din flota de camioane din Marea Britanie, trasa pe dreapta

Asociatia Transportatorilor Rutieri (RHA) din Marea Britanie solicita guvernului britanic sprijin pentru industria transportului de marfa, dupa ce un sondaj efectuat cu transportatorii, care a cuprins 6.500 de raspunsuri, a aratat ca 46% din flota de camioane din Marea Britanie – in jur de 240.000 de vehicule – este trasa pe dreapta. Directorul executiv Richard Burnett considera ca guvernul trebuie sa ia „masuri urgente” pentru a impiedica un numar mare de operatori sa iasa din activitate, intrucat pachetul existent de imprumuturi bancare si plati nu raspunde nevoilor transportatorilor. „Incercam sa colaboram cu guvernul, pentru a gasi o modalitate prin care operatorii sa-si scada costurile fixe, cum ar fi cele cu ratele de leasing, inchiriere si asigurarile.”
Transportatorii au raportat, de asemenea, ca „se lupta sa obtina intalniri” cu bancherii lor, iar atunci cand reusesc, multi se confrunta cu refuzuri de imprumuturi din cauza datoriilor ridicate si a rentabilitatii scazute, arata publicatia Commercial Motor. „Multor operatori li se spune ca sunt nesustenabili sau ca au prea multe datorii."
Chiar si operatorii care lucreaza in transport de produse alimentare si alte bunuri esentiale pierd bani. „Supermarketurile trebuie sa inceapa sa plateasca tarife dus-intors sau sa schimbe modelul de operare, pentru a pastra lantul de aprovizionare”, a spus Burnett.
O alta ingrijorare este aceea ca Marea Britanie importa aproape jumatate din produsele alimentare si, din cauza faptului ca tari precum Italia si Spania raman in blocaj, proviziile incep sa scada. Companiile de feriboturi solicita, de asemenea, ajutoare guvernamentale, pentru a nu-si opri activitatea. „Pe masura ce China va iesi din blocajele care contin produsele nealimentare, activitatea va incepe din nou in porturile din Marea Britanie, ceea ce va cauza probleme de alt tip .„Containerele incep sa vina, dar fara piata, docurile sunt pline.”

Articole similare

Ad