Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cum se aplica prevederile noului regulament 1054/2020

Noul regulament 1054/2020 al Parlamentului European si al Consiliului, parte a Pachetului Mobilitate 1, care modifica regulamentul 561/2006 privind duratele de conducere zilnice si saptamanale si pauzele minime si perioadele de repaus si regulamentul 165/2014 privind tahografele in transportul rutier, a fost publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 31 iulie. Cea mai importanta modificare este obligativitatea intoarcerii soferului la 4 saptamani la locul de resedinta sau la sediul operational al angajatorului, iar aceasta a intrat in vigoare pe 20 august 2020. Despre cum trebuie calculati corect timpii de conducere si cum pot fi luate pauzele astfel incat sa se eficientizeze munca soferului, respectand in acelasi timp prevederile legale, am discutat cu specialistul IFPTR Zsolt Koncsag, in cadrul video-conferintei Tranzit din 30 iulie 2020.

Intoarcerea soferilor la fiecare 4 saptamani la domiciliu sau la sediul operational al angajatorului este una dintre cele mai dure si mai discriminatorii prevederi ale noului regulament 1054/2020 – parte a Pachetului Mobilitate 1 – si care, din pacate, a intrat aproape imediat in vigoare, la doar 20 de zile de la publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Si asta in ciuda aplicarii discriminatorii pentru operatorii de transport est-europeni fata de cei occidentali, care nu au obligatia de a-si trimite acasa soferii est-europeni, ce formeaza astazi grosul soferilor angajati in vest, ci doar in orasul de inregistrare a firmei.

Pentru a putea valorifica la maximum timpul de lucru al conducatorilor auto, care oricum acum sunt mai mult purtati pe drumuri, managerii de transport au importanta sarcina de a intelege exact prevederile noii legislatii, astfel incat sa le poata pune in aplicare cat mai bine. In cadrul video-conferintei organizate de revista Tranzit pe 30 iulie, cu doar o zi inainte de publicarea Pachetului, Zsolt Koncsag, specialistul Institutului de Formare Profesionala in Transporturi Rutiere (IFPTR), a explicat care sunt modificarile aduse vechiului regulament 561/2006, precum si regulamentului 165/2014 privind tahograful digital, si la ce trebuie sa fie atenti de acum inainte operatorii de transport.

Odihna saptamanala poate fi redusa, dar va trebui compensata

In oricare doua saptamani consecutive, un conducator auto trebuie sa efectueze cel putin doua perioade de repaus saptamanal normale sau o perioada de repaus saptamanal normala si o perioada de repaus saptamanala redusa, de cel putin 24 de ore.

Noutatea adusa de regulamentul 1054/2020 este aceea ca soferul care efectueaza transport international de marfuri poate – in afara statului membru de stabilire – sa efectueze doua perioade de repaus saptamanal reduse consecutive, cu conditia ca, in oricare 4 saptamani consecutive, sa efectueze cel putin 4 perioade de repaus saptamanal, dintre care cel putin doua perioade de repaus saptamanal normale.

Atentie! Orice reducere a perioadei de repaus saptamanal trebuie compensata cu o perioada de repaus echivalenta luata in bloc, inainte de sfarsitul celei de a treia saptamani care urmeaza saptamanii in cauza.

In circumstante exceptionale, conducatorul auto poate deroga de la articolul 6 alineatele (1) si (2) si de la articolul 8 alineatul (2) prin depasirea duratei de conducere zilnice si saptamanale cu pana la o ora pentru a ajunge la centrul operational al angajatorului sau la locul sau de resedinta, in vederea efectuarii perioadei de repaus saptamanal, cu conditia sa nu se pericliteze prin aceasta siguranta rutiera. Orice perioada de prelungire insa se compenseaza cu o perioada de repaus echivalenta luata in bloc cu orice perioada de repaus, inainte de sfarsitul celei de a treia saptamani care urmeaza saptamanii in cauza.

In aceleasi conditii, soferul poate depasi durata de conducere zilnica si saptamanala cu pana la doua ore, cu conditia sa faca o pauza neintrerupta de 30 de minute imediat inainte de timpul de conducere suplimentar necesar pentru a ajunge la centrul operational al angajatorului sau la locul sau de resedinta, in vederea efectuarii perioadei de repaus saptamanal normale. Si in acest caz prelungirea trebuie compensata cu o perioada de repaus echivalenta luata in bloc cu orice perioada de repaus, inainte de sfarsitul celei de-a treia saptamani care urmeaza saptamanii in cauza. Conducatorul auto trebuie sa indice manual cauza derogarii pe foaia de inregistrare sau pe un document imprimat scos din aparatul de inregistrare sau in registrul de sarcini, cel tarziu la sosirea la destinatie sau la locul de oprire corespunzator.

Perioadele de repaus saptamanal normale si orice perioada de repaus saptamanal de mai mult de 45 de ore luata in compensatie nu pot fi efectuate la bordul vehiculului, ci intr-un spatiu de cazare corespunzator. Eventualele costuri de cazare sunt suportate de catre angajator.

In cazul in care se lucreaza in echipaj, fiecare sofer poate sa ia o pauza de 45 de minute la bordul vehiculului condus de catre celalalt conducator auto, cu conditia ca persoana care face pauza sa nu fie implicata in asistarea celei care conduce.

Ca noutate, atunci cand un conducator auto insoteste un vehicul transportat cu feribotul sau cu trenul si efectueaza in acelasi timp o perioada de repaus zilnic normala sau o perioada de repaus saptamanal redusa, aceasta perioada poate fi intrerupta cel mult de doua ori de alte activitati a caror durata totala nu depaseste o ora. Pe parcursul acestei perioade de repaus zilnic normale sau perioade de repaus saptamanal reduse, soferul trebuie sa aiba acces la cabina de dormit sau la cuseta, aflate la dispozitia sa. In ceea ce priveste perioadele de repaus saptamanal normale, derogarea se aplica doar daca durata programata a deplasarii este de minimum 8 ore si conducatorul auto are acces la o cabina de dormit pe feribot sau in tren.

Deplasarea soferului catre locul unde este camionul se considera „alta munca”

Firmele de transport au obligatia sa organizeze activitatea conducatorilor auto astfel incat acestia sa poata, in fiecare perioada de patru saptamani consecutive, sa se intoarca la centrul operational al angajatorului (unde se afla locul normal de stationare a conducatorului auto si unde incepe perioada de repaus saptamanal al acestuia), in statul membru de stabilire al angajatorului, sau sa se intoarca la locul lor de resedinta, pentru a petrece cel putin o perioada de repaus saptamanal normala sau o perioada de repaus saptamanal de peste 45 de ore, luata in compensatie pentru perioade de repaus saptamanal reduse.

O perioada de repaus saptamanal incepe nu mai tarziu de sfarsitul a sase perioade de 24 de ore de la incheierea perioadei de repaus saptamanal precedente. In cazul in care soferul a efectuat doua perioade de repaus saptamanal reduse consecutive, acesta trebuie sa se intoarca inainte de inceputul perioadei de repaus saptamanal normale de peste 45 de ore luate in compensatie.

Firma de transport trebuie sa documenteze cum isi indeplineste aceasta obligatie si sa pastreze documentatia la sediu pentru a o prezenta la cererea autoritatilor de control.

Atentie la calcularea timpului de munca in cazul schimburilor de soferi, care se deplaseaza din tara la locul unde este parcat camionul! Perioada de timp necesara conducatorului auto pentru a se deplasa la locul de imbarcare intr-un vehicul care intra in domeniul de aplicare a regulamentului sau pentru a se intoarce din acel loc, atunci cand vehiculul nu se afla nici la locul de resedinta al conducatorului auto, nici la centrul operational al angajatorului unde se afla locul normal de stationare a conducatorului auto, nu se considera repaus sau pauza, cu exceptia cazului in care conducatorul auto se afla pe un feribot sau in tren si are acces la o cabina de dormit sau la o cuseta. Aceasta perioada de timp necesara deplasarii soferului se considera „alta munca”.

De asemenea, toate situatiile in care soferul se deplaseaza spre vehicul – inclusiv drumul dintr-un oras din tara spre aeroport (in alta localitate) – trebuie considerat timp de lucru si nu trebuie luat ca moment de start direct ora de decolare a avionului din Romania, mai ales ca, in cazul unui control la sediul operatorului de transport, trebuie sa poata fi refacut tot traseul conducatorilor auto, inclusiv concediile etc.

Lipsa parcarilor constituie o problema reala

Regulamentul 561, art. 8, alin. 8 prevedea ca perioadele de repaus zilnic si cele de repaus saptamanal reduse sa poata fi facute in camion, cu obligatia ca acesta sa aiba conditiile corespunzatoare si sa fie in stationare. Acum, masura a fost pastrata, cu mentiunea ca vehiculul sa fie dotat cu pat. Nu este neaparat o scapare legislativa, ci mai degraba un alt beneficiu adus firmelor occidentale, in vederea eficientizarii muncii, pentru ca transportatorii est-europeni nu opereaza oricum in Comunitate camioane cu cabine de zi.

Cu siguranta, intoarcerea soferilor la 4 saptamani va fi greu de organizat, este de parere si specialistul IFPTR. Si, desi aceasta masura va intra foarte repede in vigoare, Uniunea Europeana nu se grabeste sa rezolve alte probleme reale si presante pentru buna aplicare a Pachetului Mobilitate 1. Una dintre acestea este existenta parcarilor securizate, pentru efectuarea perioadelor de repaus saptamanale normale, iar Comisia Europeana si-a asumat in acest caz un termen mai mult decat generos pentru intocmirea unei evidente a tuturor locurilor de parcare adecvate si securizate din UE, respectiv 31 decembrie 2024.

Tahograful inteligent 2.0, obligatoriu din 2024

Noul regulament 1054/2020 prevede echiparea tuturor camioanelor, dar si a utilitarelor intre 2,5 t si 3,5 t – care vor intra si ele sub incidenta legislatiei europene – cu tahografe inteligente de generatia 2.0. Astfel, din 2024 vor fi retro-echipate cu tahograf inteligent 2.0 toate vehicule dotate cu tahografe analogice si digitale, iar pentru cele care au deja tahograf inteligent 1.0 obligatia se va aplica din 2025.

Intre timp, in cazul vehiculelor care nu sunt echipate cu tahografe inteligente, trecerea frontierelor statelor membre ar trebui inregistrata in tahograf la cel mai apropiat loc de oprire cu putinta, la frontiera sau dupa trecerea frontierei (in tahografele inteligente de generatia a doua aceasta inregistrare se va face automat). In cazul in care trecerea frontierei unui stat membru are loc pe un feribot sau cu trenul, soferul trebuie sa introduca simbolul tarii in portul sau in statia de sosire.

Conducatorul auto mai are obligatia sa introduca in tahograful digital simbolul tarii in care isi incepe si cel al tarii in care isi incheie ziua de lucru. De asemenea, foarte important, toate foile de inregistrare trebuie pastrate pentru o perioada de 56 de zile, nu 28, cat este in prezent.

Articole similare