Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Amenzile din Franţa pe Pachetul Mobilitate sunt mai mici decât în România

Franţa a modificat cadrul de aplicare pentru exercitarea profesiei de transport rutier, a obligaţiilor privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor şi a competenţelor controlorilor de transport rutier prin decretul nr. 1088 din 24 august 2020, implementând astfel prevederile Pachetului Mobilitate 1.

Amenzile instituite sunt însă mai mici comparativ cu cele propuse pentru a fi adoptate în legislaţia românească pentru aceleaşi abateri. Astfel, depășirea obligației de a lua o odihnă săptămânală cu mai puțin de 12 ore după 6 perioade consecutive de 24 de ore de la odihna săptămânală anterioară se pedepsește cu o amendă de clasa a IV-a (suma forfetară: 135 de euro), în timp ce depășirea cu 12 ore sau mai mult a obligației de a lua o odihnă săptămânală după aceeași perioadă, – considerată abatere foarte gravă – se pedepsește cu o amendă de clasa a V-a, a cărei valoare începe de la 1.500 de euro. În România, încălcările foarte grave ale prevederilor regulamentelor europene se sancţionează cu amendă între 9.000 şi 12.000 de lei.

Atenţie, însă! Franţa a preluat deja în legislaţia naţională prevederea potrivit căreia şoferilor vehiculelor comerciale uşoare le este interzisă efectuarea perioadei de odihnă zilnică sau săptămânală la bordul vehiculelor, prin decretul nr. 1104 din 31 august 2020). Încălcarea acestei dispoziţii atrage o amendă de clasa a V-a, sancţionată, la fel, cu 1.500 de euro, aplicată companiei de transport. Angajatorul este sancţionat şi dacă şoferul nu poate demonstra că şi-a petrecut perioadele de odihnă în bune condiţii.

Asociaţia Transportatorilor Francezi (OTRE) a salutat noua legislaţie, fiind considerată un pas important în lupta împotriva dumpingului social.

Articole similare

Ad