Companiile de transport marfă se confruntă de la începutul acestui an cu un val de controale din partea ANAF pe subiectul impozitării retroactive a diurnelor acordate şoferilor în ultimii 5 ani. Fie că este vorba despre companii cu capital străin, fie că sunt firme româneşti, care au plecat de la un singur camion şi şi-au crescut afacerea în timp, toate sunt încadrate la detaşare transnaţională. Mai exact, angajaţii ANAF argumentează în rapoartele de inspecţie fiscală că firmele de transport controlate şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altor state UE, şoferii lor au fost detaşaţi acolo, şi, prin urmare, trebuie să fie plătiţi cu salariile din ţările respective. Diurnele acordate doar ar rotunji, practic, veniturile salariale, astfel că trebuie considerate în consecinţă. Şi, de aici, decizii de impunere pe sume uriaşe, pentru plata retroactivă a contribuţiilor sociale pentru şoferi şi a impozitelor, plus penalităţile de rigoare.
Pentru a înțelege ținta controalelor ANAF, revista Tranzit a invitat firmele care se confruntă cu controale ANAF la o discuție cu avocați specializați, consultanți fiscali și reprezentanți ai asociațiilor profesionale. Din rapoartele de inspecţie fiscală reiese că în cazul unei anumite categorii de şoferi (respectiv cei detaşaţi, care lucrează preponderent pe Comunitate, dar clasificarea s-ar putea extinde!), diurna trebuie asimilată salariului. Nu este exclusă însă indemnizaţia de detaşare, care, însă, în cele mai multe cazuri, nu este evidenţiată scriptic corect şi de aici şi multe dintre sancţiuni.
Practic, firmele care și-au corectat contractele de muncă și au înlocuit termenul de diurnă cu indemnizație de detașare, tot sunt buni de plată – adică indemnizația de detașare se consideră și ea venit de natură salarială, dacă nu se precizează clar că sumele acodate ca indemnizație de detașare nu includ cheltuielile specifice detașării, cele de transport, cazare și masă, care trebuie documentate separate cu facturi.
Inspecţia Muncii, pe de altă parte, susţine că şoferii, prin natura muncii lor, nu au dreptul la diurnă şi punct. Fără a se face diferenţa între transport naţional, internaţional, detaşare transnaţională sau nu. Mai exact, în calitate de lucrători mobili, nu au un loc de muncă fix, de la care să plece şi la care să se întoarcă, pentru a se putea vorbi de delegare şi de plata unei diurne sau indemnizaţii de detaşare.
În concluzie, din poziţiile diferite ale celor două instituţii avizate pe acelaşi subiect, se confirmă din nou faptul că legislaţia românească are prea multe chichiţe şi nuanţe pentru ca firmele să poată fi liniştite că procedează corect. Valul de controale pe diurne nu este primul de acest gen: au mai fost şi în trecut asemenea campanii şi vor mai fi, dacă statul român nu va trage linie, nu va clarifica legislaţia şi nu va stabili un moment T0, dincolo de care o lege clară şi fără echivoc să stabilească regulile jocului pentru toate companiile.
Falimentarea cel puţin a unei treimi dintre firmele româneşti de transport nu este soluţia, mai ales că peste 2-3 ani controalele pot reveni, cu alte „nuanţe” şi îngropând alte firme.
