Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volkswagen Group Logistics, premiul special BVL pentru „Logistică digitalizată“

VW Group Logistics a primit premiul special „Logistica digitalizată“ în cadrul Congresului anual pentru logistică organizat de către asociația Bundesvereinigung Logistik (BVL).

Dacă mare premiu acordat de asociația germană pentru logistică BVL a mers către lanțul de drogherii dm, iată că premiul special l-a câștigat un producător. De menționat că premiul nu a fost acordat VW Group pentru un proiect operațional de logistică, ci pentru o campanie internă la nivel de grup care a presupus creșterea gradului de digitalizare. „Am arătat avantajele digitalizării în companie și pentru colaborare la nivel de individ, permițând astfel angajaților să înceapă cu subiectul cu multe experiențe motivante“, a declarat dr. Jochen Kemper, șeful campusului logistic al VW Group Logistics și responsabil pentru programul „Digital View”, scrie eurotransport.de.

Programul a permis angajaților o mai mare familiarizare cu subiectul digitalizării. După ce a fost creată și o campanie de comunicare în acest scop, personalul a participat la mai multe întâlniri cu managerii și responsabilii de proiect, iar la final a fost lansat și un site interactiv. Nu în ultimul rând au fost organizate sesiuni de „live chat“, formate speciale dedicate directorilor și întâlniri unu la unu pe Skype.

Potrivit BVL acest premiu special este cu atât mai râvnit cu cât este acordat extrem de rar. Ultimul premiu special a fost acordat de asociație în 2015 și fost dedicat „logisticii umanitare“ pentru serviciile Bundeswehr, Organizația de Ajutor Tehnic (THW) și Crucii Roșii Germane (DRK) pentru serviciile lor în criza refugiaților.

Foto:  Volkswagen AG/eurotransport.de

Articole similare

Ad