Marea Britanie extinde măsurile de protecţie împotriva Covid-19, eliminând exceptarea şoferilor de camioane care sosesc din Danemarca de la autoizolare la intrarea în Anglia, potrivit https://www.gov.uk/. Practic, şoferii vehiculelor grele care nu sunt rezidenți în Marea Britanie trebuie să se supună acum restricțiilor la care se conformează toţi cetățenii non-britanici sau rezidenți care au fost în sau prin Danemarca în ultimele 14 zile. De asemenea, toate navele de pasageri și de marfă însoţite din Danemarca vor fi oprite.
Măsura drastică s-a luat după ce autoritățile sanitare din Danemarca au raportat focare pe scară largă de coronavirus în fermele de nurcă, dar şi o variantă de tulpină a virusului, cu mutaţie, răspândită în unele comunități locale.
Cetățenii britanici și rezidenții care se întorc din Danemarca vor trebui să prezinte un formular complet de localizare la sosirea în Marea Britanie, pentru a se putea urmări virusul în cazul unor focare locale.
Ministerul de Interne a anunțat că va intensifica şi prezența Poliţiei de Frontieră, pentru a se asigura că cei care sosesc în Marea Britanie din Danemarca respectă noile restricții.
Interdicția de călătorie și cerințele extinse de autoizolare vor fi revizuite după 7 zile.