În așteptarea unor noi negocieri privind Brexit, reprezentanții FNTR (Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța) îi sfătuiesc pe operatorii economici să se pregătească din timp pentru introducerea de formalități vamale între UE și Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021.
Acestea implică mai multe declarații: ECS/ICS Export/Import Control System), declarații de import, de export sau de tranzit și, dacă este cazul, formalități SPS. Iar fără o pregătire globală a tuturor operatorilor trecerea graniței va fi mult încetinită și vor apărea congestii la traversarea Canalului, deci schimburile comerciale dintre UE și Marea Britanie vor fi frânate.
În afară de formalitățile vamale, în transportul rutier de mărfuri mai sunt numeroase aspecte incerte legate de Brexit, astfel că, deși firmele vor să se pregătească din timp, sunt multe întrebări încă fără răspuns, și ele sunt legate de recunoașterea reciprocă a documentelor de transport, atât pentru șofer, cât și pentru vehicul și marfă, aplicarea regulilor referitoare la timpii de condus și odihnă și a noilor norme din Pachetul Mobilitate, regulile referitoare la tahograf sau la vehiculele comerciale ușoare, recunoașterea formării șoferilor, luarea în considerare a particularităților anumitor moduri de transport specific, ca acela de deșeuri, excepțional, de mașini, de animale vii ș.a.
Fără o pregătire a tuturor operatorilor există riscul de congestie, de cozi sau de ocoluri, nu numai la granițe, ci și pe axele secundare, cu impact economic și ecologic asupra firmelor din domeniu.
În plus, pentru a evita ca Brexit să devină un obstacol economic major, în condițiile în care ne confruntăm oricum cu o criză sanitară, FNTR, alături de alte asociații din Franța, le cer autorităților publice să caute și ele să sensibilizeze agenții economice în legătură cu noile lor obligații prin lansarea unei campanii masive de informare despre Brexit și consecințele sale asupra comerțului de bunuri și servicii la nivel național și regional, prin organizarea de întâlniri de informare despre noile formalități, prin răspândirea pe scară largă a informațiilor despre formalitățile britanice și prin dialoguri cu diferite organizații și sindicate profesionale.