Pentru a înțelege mai bine locul flotei germane de transport de marfă în Europa și specificul său, Comitetul Național Rutier din Franța a realizat, în 2017 și 2018, un studiu referitor la această țară, așa cum a făcut periodic pentru multe alte state UE. Iar datele despre cheltuieli le-a prezentat prin comparație cu cele din Franța, concluzia fiind că pentru firmele germane costul/km este puțin mai mic: 1,05 euro/km, față de 1,11 euro/km pentru transportatorii francezi.
Flota germană de transport rutier de marfă a fost prima din Europa din punct de vedere al volumelor la internațional până în 2007, când a fost devansată de cea poloneză. După o scădere în 2009 și 2010, din cauza crizei economice, cifra de afaceri din transportul rutier de mărfuri german a revenit la nivelul de dinainte și a cunoscut o creștere continuă între 2011 și 2016, de la 36 la 40,6 miliarde de euro, adică o creștere anuală medie de 2,4%.
Și flota țării a rămas foarte dinamică, în 2016 păstrându-și, datorită volumelor mari de la intern – unde se concentrează 86% din totalul volumelor operatorilor germani – primul loc în clasamentul european după activitatea totală, urmată îndeaproape de Polonia. La internațional este greu pentru companiile germane să le concureze pe cele estice, dar ele se mențin totuși datorită serviciilor de nișă și transportului premium.
Transportul rutier de marfă din Germania a continuat să se dezvolte în 2018, în ciuda problemelor întâmpinate de operatori: criza de șoferi, parcările insuficiente, care fac ca la ora 17.00 conducătorii auto să fie nevoiți să-și întrerupă activitatea pentru a găsi un loc, și pierderea sloturilor orare de la încărcare/descărcare din cauza traficului aglomerat.
Transportul rutier internațional de mărfuri se realizează mai ales în țările limitrofe, Franța, Italia, Danemarca și Țările de Jos. În afară de acestea, flota germană face cel mai mult cabotaj în Suedia. Cabotajul a scăzut cu 6,58%/an din 2008 până în 2016, scădere care se observă mai ales în țările unde flotele germane aveau cele mai mari volume de cabotaj.
Dar volumele de cabotaj pe teritoriul Germaniei au crescut mult, cu 30,1%, din 2015 în 2016. 57,2% din toate operațiunile de cabotaj erau realizate de polonezi și se pare că aceste operațiuni sunt făcute mai ales în beneficiul caselor de expediții sau al clienților din Germania, adesea în mod regulat. Numărul firmelor care apelează la cabotaj mai des de cinci ori pe lună este în creștere.
Cost/km mai mic față de Franța
Transportatorii germani continuă să profite de un cost mai avantajos cu mâna de lucru decât în Franța, ora de condus a unui șofer german reprezentând 83% din valoarea orei de condus a unui francez. Dar costurile de exploatare sunt mai mari în Germania și astfel se atenuează o parte din acest avantaj. Firmele germane absorb mai mulți lucrător din est și continuă să profite de pe urma marilor poli industriali din țară, în jurul cărora și-au deschis sedii multe firme de transport rutier de mărfuri.
Kilometrajul anual rămâne mai mare în Germania decât în Franța, dar numărul de kilometri și de zile de exploatare a scăzut de atunci.
Costul cu motorina este mai ridicat în Germania decât în Franța, atât datorită rulajului anual mai mare, cât și prețului litrului de motorină – mai ales că în Germania nu există posibilitatea de a recupera o parte din acciză.
Condițiile de lucru și remunerația șoferilor cu contract în Germania au fost observate de CNR inclusiv prin interviuri cu managerii a 10 firme de transport și cu circa 20 de șoferi. Conform legii germane, durata legală de muncă nu trebuie să depășească opt ore/zi și 48 de ore/săptămână, dacă se lucrează șase zile/săptămână, cu maximum 60 de ore ce trebuie compensate în interval de patru luni.
Durata minimă a concediului plătit este de 20 de zile lucrătoare dacă angajatul lucrează cinci zile/săptămână și de 24 de zile lucrătoare dacă lucrează 6 zile/săptămână. Mai multe convenții colective dau dreptul și la un plus de zile de concediu și astfel se poate trece de 30 de zile/an. La acestea se adaugă în medie 9 zile de sărbători legale pe an, în funcție de land. Cei mai mulți șoferi intervievați au declarat că au 24-26 de zile de concediu plătit pe an și că îl iau în totalitate, pentru vacanțele de vară și de final de an.
Aceștia lucrează aproape 220 de ore pe an, adică 43 sau 44 de săptămâni de activitate, și ajung la 100.000-130.000 km, majoritatea declarând valori în jurul a 116.000 km.
Orele suplimentare se plătesc cu 25% în plus în toate landurile, iar pe 24 decembrie și 31 decembrie după ora 12:00 se trece la 50%. Duminicile majorarea este de 50% pentru toate landurile, în afară de Brandenburg și Berlin, unde este de 80%, respectiv 70%. În Bavaria majorarea este de 100% pentru nopțile de duminică și pentru sărbătorile religioase care au loc duminica (la care se adaugă Anul Nou și 1 mai).
Pentru munca de noapte se aplică o majorare de 25% în aproape toate landurile și de 50% în Bavaria, iar suplimentul pentru sărbătorile legale diferă de la un land la altul, fiind chiar și de 165%.
Programul a 80% dintre șoferii germani presupune să doarmă departe de casă patru nopți pe săptămână și să se întoarcă acasă în fiecare week-end, în mod sistematic. Dar se remarcă faptul că unii șoferi din estul Europei care au contract în Germania acceptă să lucreze mai multe săptămâni în UE. Iar esticii sunt tot mai mulți în ultimii ani, din cauză că germanii au îmbătrânit și au ieșit la pensie fără a fi înlocuiți de mulți alții tineri. Cei mai mulți estici angajați în Germania provin din Polonia și Cehia, și ei se pot angaja chiar fără a vorbi germană și lucrează la internațional pe distanțe lungi. De acea activitatea flotei germane la internațional încă rezistă, mai ales că pretențiile salariale ale esticilor nu sunt foarte ridicate.
Indemnizațiile de deplasare, care nu se supun impozitului pe venit în Germania, sunt mari din cauza lipsei de șoferi, care face ca unele firme să crească sumele individual pentru a atrage noi angajați. La transport intern, de anul acesta, șoferii germani primesc o indemnizație de deplasare de 28 de euro/zi pentru o absență de cel puțin 24 de ore și de 14 euro pe zi pentru o absență mai mare de 8 ore. Iar indemnizațiile de deplasare pentru internațional depind de destinație, fiind cuprinse în 2018 între 26 de euro (pentru o absență mai mică de 24 de ore) sau 17 euro (pentru o absență de cel puțin opt ore) în Rusia și 64/43 de euro în Elveția.
Diferențe salariale notabile între germani și esticii angajați în Germania
Chiar și după introducerea salariului minim la nivel național, în 2015, diferența de nivel salarial și de condiții de muncă între șoferii germani și cei străini (aceștia din urmă au 1.550-1.800 de euro brut pe lună) este mare. Salariile minime ale șoferilor germani din vest sunt în medie de 2.350 de euro brut/lună, față de 2.200 de euro brut/lună pentru cei din est.
Astfel, CNR a definit un al doilea profil low cost, care nu poate fi însă generalizat la ansamblul flotei germane, din care 86% face transport național, ci se referă numai la firmele cu o puternică activitate internațională. În anii ce vor veni acest al doilea profil fie se va dezvolta, fie se va armoniza cu cel standard.
La salariile de bază se adaugă primele diverse, ca cea de fidelitate, de condus economic, de vacanță, de Crăciun (aceasta din urmă este de circa 1.000 de euro). În medie, șoferii germani ajung la prime de 125 de euro/lună, față de 80 de euro/lună cei estici.
Kilometrajul transportatorilor germani a scăzut până la o medie 130.000 km/an
Firmele germane intervievate de CNR sunt în general GmbH, cu cifre de afaceri de la 7 la 98 de milioane de euro, cu flote de la 23 la 350 de ansambluri, care parcurg anual 100.000-120.000 km/camion și au 20-250 de șoferi. Unele oferă și servicii logistice și de expediții, iar cele mari au filiale în Franța sau în estul Europei.
Vehiculele firmelor intervievate sunt puțin exploatate în week-end, cu excepția plecărilor duminică seara și a întoarcerilor vineri noaptea sau sâmbăta. Numărul de zile de exploatare a ansamblurilor este de 220-240 pe an, cu cele mai multe firme în jurul valorii de 240 de zile/an. Kilometrajul anual mediu al unei firme germane, rezultat din aceste interviuri, este 120.000-150.000 km, cu cele mai multe firme în jurul a 130.000 km.
Deținerea unui camion este mai scumpă decât media europeană…
Operatorii germani cumpără de obicei vehicule foarte bine dotate, în special mărci germane, deci prețurile de achiziție sunt mai mari decât în alte țări europene: circa 98.000 de euro, în timp ce semiremorcile au un preț mediu de 25.000 de euro.
Pentru finanțare se preferă leasingul operațional, de obicei pe cinci ani. Scăderea semnificativă a dobânzilor bancare din ultimii ani, care depășesc rareori 1%, și faptul că producătorii de camioane propun contracte interesante ce includ tot (anvelope, întreținere, eventual asigurare) fac ca, pentru mai puțin de 2.000 de euro/lună, firmele să dispună de un autotractor nou cu toate opțiunile.
În cazul unei achiziții clasice, durata de deținere a vehiculelor nu depășește decât rareori șase ani.
Deci vehiculele al căror kilometraj atinge o medie de 600.000-700.000 km la finalul duratei de deținere sunt returnate producătorului pentru a fi vândute pe piața poloneză sau în alte țări din est, unde sunt exploatate încă 4-5 ani.
… dar întreținerea este mai ieftină
Costul de întreținere/reparații și cel cu anvelopele sunt sub media europeană, mai ales datorită înnoirii mai dese a flotei și scăderii kilometrajului. Firmele se ocupă de întreținerea parcului auto folosind o combinație de atelier propriu și service-uri externe, iar costul mediu de întreținere este de 0,05-0,07 euro/km sau 7.800 de euro/an. În estul Germaniei unele firme preferă să aibă contract cu un prestator local independent, pentru a încuraja ocuparea forței de muncă și dezvoltarea industrială în zonă, în timp ce în vest apelează mai ales la rețelele producătorilor de camioane.
Un pneu nou costând 350-640 de euro pentru firmele chestionate, costul total cu anvelopele este de circa 2.700 de euro/an/ansamblu.
Practicile legate de asigurarea vehiculelor sunt foarte diverse în Germania și depind mult de mărimea operatorului. Costul anual de asigurare a unui ansamblu de 40 t este estimat la 3.000 de euro/an, sau chiar 2.000 de euro/an pentru firmele cu punctaj bun – pentru cele mai tinere e drept că se poate ajunge la 4.000 de euro/an – în scădere datorită integrării primei de asigurare în contractele de leasing financiar.
Taxele de drum și vinietele reprezintă unele dintre cele mai mari costuri ale firmelor de transport. Costurile medii cu taxele de drum, conform CNR, depășesc 15.700 de euro pentru o firmă care are activitate internațională diversă.
Pași pentru înființarea unei firme de transport în Germania
Procedura de înregistrare a unei firme în Germania durează în medie 10,5 zile. O parte din acest proces se desfășoară la nivel local, fiecare land având specificul său. Solicitantul trebuie să se înscrie la biroul localității unde vrea să activeze, iar site-ul ministerului federal al economiei și energiei oferă un ghid ce reunește toate formalitățile. Documentele obligatorii sunt un act de identitate valabil, un permis sau un atestat (în funcție de tipul de firmă), o dovadă a domiciliului și achitarea unor taxe de 40 de euro. Firmele trebuie să se înscrie în registrul federal al firmelor și aici cheltuielile depind de tipul și mărimea societății: circa 400 de euro pentru una cu răspundere limitată și circa 500 de euro pentru una anonimă.
Pentru firmele de transport, GmbH (cu răspundere limitată) este forma cea mai întâlnită în Germania și pentru asta trebuie să se facă înscrierea prealabilă la biroul localității unde se înregistrează. Direcția de impozite trimite automat o serie de formulare pentru înregistrarea fiscală și dacă salariații au fost deja recrutați Agenția pentru Angajare oferă un număr propriu de înmatriculare. Firma mai trebuie să se înscrie la Camera de Comerț și Industrie și să plătească o cotizație în funcție de mărimea ei, să se înscrie la o firmă de asigurare profesională și să achite o cotizație stabilită în funcție de mărime și de numărul de angajați, să își înscrie angajații la casele de asigurări de sănătate și să depună o cerere de înregistrare pentru licența europeană pentru transport cu mase mai mari de 3,5 t, iar pentru asta trebuie să obțină atestarea capacității profesionale, oferită ca urmare a trecerii unui examen organizat de Camera de Comerț și Industrie.
În Germania există două tipuri de atestat al capacității profesionale pentru transport de mărfuri, național și internațional. Atestatul se acordă după un examen scris și oral, se eliberează pe 10 ani și o copie trebuie să se găsească la bordul fiecărui camion.
Accesul la piață se face conform reglementărilor europene, neexistând nimic specific. În 2015 în Germania erau 45.051 de firme de transport, dintre care 38% cu 0-3 angajați, 28% cu 4-9 angajați, 17% cu 10-19 angajați, 12% cu 20-49 de angajați și 5% cu peste 50 de angajați.
Subvenții pentru formarea profesională a șoferilor
Pentru a deveni șofer profesionist în Germania candidații trebuie să urmeze un stagiu de formare de trei ani, de la vârsta de cel puțin 16 ani. La finalul formării, spre 18 ani, ei pot conduce ansambluri de 40 t. Pregătirea se face alternativ în centre de formare și în cadrul firmelor de transport și în timpul ei șoferii primesc, în vestul Germaniei, pentru primul an 767 de euro/lună, apoi 827 de euro/lună în al doilea an și 884 de euro/lună în al treilea. În est sumele sunt puțin mai mici.
Guvernul federal subvenționează formarea șoferilor. De exemplu, programul De-minimis permite rambursarea a 70-80% din costurile cu formarea, cu un plafon de 2.000 de euro/șofer.
Criza de șoferi este principala problemă a firmelor de transport din Germania, compensată de o creștere importantă a prestațiilor transportatorilor internaționali. 43% dintre conducătorii auto din Germania au peste 50 de ani, de aceea, pe măsură ce ei se pensionează, 20.000 de șoferi trebuie recrutați în fiecare an. Pentru a face față crizei, unele firme își recheamă șoferi pensionați recent, pe baza unui contract Minijob, pentru a efectua prestații punctuale. Un șofer cu un astfel de contract poate efectua până la 49 de ore de lucru pe lună. De la a 50-a oră contractul lui este transformat în contract cu timp parțial de muncă, pentru care se plătesc cotizațiile normale.
