În 2020, magazinul online Farmec a înregistrat o creștere de peste 80% a vânzărilor, în comparație cu 2019. În acest context, traficul general pe site a crescut cu 45% față de 2019. Tot pe fondul volumului mare de comenzi, compania a deschis un nou punct de livrare în București, ce deservește zona de sud a țării. „2020 a fost un an de conștientizare și schimbare de comportament pentru consumatori și un an al adaptării pentru companii. Scăderea traficului din centrele comerciale și închiderea acestora în prima parte a anului a fost resimțită de toate brandurile cu rețea proprie de magazine. Trendul ascendent al vânzărilor de pe segmentul e-commerce reprezintă o confirmare a potențialului de dezvoltare, ceea ce ne-a determinat să pregătim pentru acest an o relansare a magazinului online, precum și lansarea propriei aplicații mobile. Credem că 2021 va fi un an plin de provocări pentru industrie, în care vom continua să ne adaptăm pentru a răspunde nevoilor socio-economice”, a declarat Sebastian Biga, Director Vânzări Farmec. Compania estimează o creștere de aproximativ 30% față de 2020.
În ceea ce privește metoda de plată, din totalul comenzilor înregistrate în 2020, peste 42% au fost achitate cu cardul, o dublare a volumui înregistrat în anul precedent. Totodată, volumul tranzacțiilor efectuate pe telefonul mobil s-a dublat.