Într-un moment în care cei mai mulți producători de vehicule utilitare se găsesc în faza de dezvoltare sau de schimbare a platformei electrice, astfel încât toate gamele, de la cele mici la cele grele, să ofere o autonomie confortabilă, PSA și-a adjudecat trofeul International Van of the Year 2021 cu primul van produs în serie cu o autonomie de peste 300 km. Cu o sarcină utilă de 1.077-1.250 kg și un volum util de maximum 6,6 m3, modelul electric Peugeot Expert/Citroën Jumpy/Opel Vivaro a câștigat aprecierea juriului grației senzației de confort absolut la volan, noutățile recent introduse la modelul mediu dezvoltat de PSA fiind completate în mod fericit de o propulsie electrică performantă, de 100 până la 130 kW, și de două baterii, una de 50 kWh și una de 75 kWh, care îi oferă șoferului siguranța că are suficiente resurse să își termine îndatoririle zilnice fără a face niciun compromis în modul de conducere. Înainte de finalul anului, am avut la test un Peugeot e-Expert care a confirmat performanțele noii platforme electrice dezvoltate de PSA, înregistrând un consum de 22,7 kWh/100 km pe un traseu de distribuție de aproape 230 km, presărat cu multe opriri și reporniri, drept pentru care viteza medie înregistrată a fost de 24 km/h.
PSA a debutat cu dreptul pe piața utilitarelor electrice cu modelul din gama medie, care a și fost încununat de premiul Vanul Anului 2021, grație platformei electrice de mare performanță, ce permite dezvoltarea unei puteri de 130 kW, cu o baterie de 75 kWh care oferă confortul unei autonomii de 330 km, mai mult decât suficientă ținând cont de faptul că 83% dintre clienți folosesc mașinile de distribuție pe mai puțin de 200 km/zi. Potrivit studiului făcut de PSA, circa 44% dintre vehiculele de distribuție nu rulează niciodată mai mult de 300 km/zi. Astfel, noul e-Expert este primul vehicul electric Peugeot care oferă posibilitatea alegerii autonomiei, în funcție de ce primează pentru utilizator: autonomia sau sarcina utilă și consumul. Astfel, clientul poate alege o baterie Li-I de 50 kWh (care permite o autonomie de până la 230 km) sau una de 75 kWh (autonomie de 330 km, conform protocolului de certificare WLTP), aceasta din urmă fiind disponibilă numai pe versiunile cu ampatament Standard și Lung, nu și pe cea Compact. Omologarea WLTP este realizată cu jumătate din sarcină și oferă date foarte apropiate de cele ale utilizării reale. Sigur, autonomia depinde și de condițiile de condus: stil de condus, temperatură exterioară, tip de încărcătură, viteză medie.
Bazat pe platforma modulară multi-energie EMP2 (Efficient Modular Platform), e-Expert dispune de un motor electric cu o putere maximă de 100 kW și un cuplu maxim de 260 Nm, disponibil încă de la pornire.
Trenul de rulare electric este unul sincron, similar cu cel utilizat de noile Peugeot e-208 și e-2008, însă PSA a dezvoltat un reductor dedicat pentru cutia de viteze, cu un raport mai mare pentru a asigura performanțe optime pentru utilitare, care au anumite constrângeri de încărcare comparativ cu vehiculele de pasageri. Raportul mai mare de transmisie a fost proiectat pentru a asigura cel mai bun compromis între viteza de deplasare a vehiculului și performanțe în toate situațiile, inclusiv când este atacată o pantă, spre exemplu.
Același furgon Expert, cu câteva diferențe
Peugeot e-Expert este disponibil în aceleași versiuni ca și cel diesel: furgon cu trei versiuni de lungime – 4,6 m (Compact), 4,95 m (Standard) și 5,30 m (Lung) – și cu cabină extinsă (5 sau 6 locuri fixe sau pliabile).
Noul van electric are câteva caracteristici distinctive la exterior: emblema leului dicroic (o funcție care schimbă culoarea în funcție de unghiul din care este privit), în față și în spate, inclus în pachetul opțional „Look”, priza de încărcare plasată pe aripa stângă, o grilă intermediară și monograma „e”-Expert.
La interior regăsim aceleași echipări ca la modelele termice, cu un instrumentar de bord analogic cu ecran color, adaptat vehiculelor electrice, grafică specifică pentru ecranul tactil central cu navigație 3D conectată, care include acum punctele de încărcare disponibile și autonomia bazată pe durata de viață a bateriei rămase, și un nou sistem de control al funcțiilor cutiei de viteze, perfect integrat în consola centrală, care oferă acces la funcțiile Park, Reverse, Neutral, Drive și Brake.
Comutatorul de selectare a modului de conducere schimbă între modurile Eco, recomandat pentru autonomie sporită (limitat la o putere maximă de 60 kW și 190 Nm), Normal (80 kW și 210 Nm), optim pentru utilizarea zilnică, și Power (100 kW și 260 Nm), care optimizează performanța atunci când se transportă sarcini grele.
În funcție de cât de avansat este în folosirea sistemului de frânare regenerativă, șoferul poate recupera o cantitate mai mare de energie la frânare dacă folosește modul de frânare sporit, accesibil la apăsarea butonului „B” (Brake), situat pe selectorul cutiei de viteze. Acesta frânează pronunțat când șoferul eliberează pedala de accelerație, fiind recomandat mai ales în trafic aglomerat, cu multe opriri și plecări de pe loc, când aproape că nu mai e nevoie de acționarea frânelor de serviciu. Șoferii care vor să ruleze mai sportiv și să frâneze mai lin își pot seta frânarea pe modul „Moderat”, care acționează similar frânei de motor la un autovehicul cu ardere internă. Sistemul ESP găsește un echilibru între frânarea tradițională și cea regenerativă.
Toate versiunile noului Peugeot e-Expert sunt echipate cu frână de parcare electrică, o caracteristică nouă pentru acest model, crescând spațiul disponibil în habitaclu și aducând mai mult confort și siguranță.
Instrumentarul de bord afișează indicatorul de putere care oferă informații despre nivelul de consum (Eco, Power sau Charge), un indicator de consum pentru accesoriile de confort termic (încălzire/aer condiționat), un indicator de încărcare a bateriei și un ecran color pentru monitorizarea încărcării (curente sau programate), informații despre computerul de bord și autonomie.
În centrul planșei de bord se află ecranul tactil cu navigație 3D și funcții TomTom Traffic, din care se poate accesa meniul Electric: „Flux” – pentru a vizualiza fluxul de energie în timp real – „Statistici” – statistici de consum – și “Încărcare” – care permite programarea sau amânarea încărcării.
Un plus de 200 kg versus diesel
Bateriile Li-I au fost dezvoltate de PSA și includ 18, respectiv 27 de module a câte 12 celule. Bateria de 50 kWh are 383 kg, iar cea de 75 kWh are 534 kg, astfel că sarcina utilă maximă ajunge la 1.275 kg (cu o capacitate de remorcare de până la 1.000 kg). Modelul electric este cu aproape 200 kg mai greu decât cel diesel.
În ambele situații bateriile sunt amplasate sub podea, fără niciun impact asupra volumului de încărcare, care rămâne de până la 6,6 m3. Această poziționare favorizează și rigiditatea șasiului, oferind confort la condus datorită repartiției omogene a greutății pe șasiu. Stabilitatea este foarte bună, asigurând o bună manevrabilitate și performanțe bune de frânare.
Bateria se poate încărca atât de la o priză standard, casnică (8 A), caz în care o încărcare completă durează 31 de ore (bateria de 50 kWh) sau 47 de ore (cea de 75 kWh), cât și de la o priză de mare putere (16 A) – când încărcarea durează 15, respectiv 23 de ore.
La o stație „WallBox” de 7,4 kW încărcarea completă durează 07:30 (50 kWh) sau 11:20 (75 kWh), cu încărcătorul monofazat oferit în standard. Opțional este oferit un încărcător trifazat (11 kW) care asigură o încărcare completă în numai 5 ore (pentru bateria de 50 kWh) și 07:30 (75 kWh) de la un WallBox de 11 kW.
Reglarea temperaturii bateriei permite utilizarea stațiilor de încărcare publice dedicate de 100 kW și încărcarea a 80% din baterie în 30, respectiv 45 de minute, în funcție de capacitatea ei.
Prin serviciul Easy-Charge, PSA le oferă clienților o gamă largă de echipamente de încărcare pentru casă sau pentru birou, precum și o diagnoză specializată pentru a evalua instalația electrică necesară și cea mai bună soluție de încărcare, precum și procesul de instalare finală. De asemenea, prin intermediul serviciului Free2Move, Peugeot oferă un card de reîncărcare cu acces la o rețea de peste 150.000 de terminale din Europa, iar clientul își poate preselecta terminalele în funcție de distanță, viteză de încărcare și preț.
Vehiculul oferă și posibilitatea încărcării programate de pe ecranul de navigație sau din aplicația MyPeugeot, de pe care se poate verifica în orice moment și starea încărcării. Această aplicație permite și programarea sistemului de climatizare, fie că ne referim la sistemul de încălzire de mare putere (5 kW), fie la scaunele încălzite (dacă este în configurație). Cum sistemul de încălzire influențează foarte mult autonomia, atunci când vehiculul este conectat la priză încălzirea este accelerată și permite bateriei să atingă mai repede temperatura optimă de funcționare.
Bateria este garantată timp de 8 ani sau 160.000 km pentru 70% din capacitatea de încărcare.
Modelul electric nu va fi oferit cu tracțiune integrală, disponibilă numai cu motor diesel.
Producătorul francez estimează că în primii doi ani de la lansare modelul e-Expert o să dețină 5% din vânzările gamei Expert, urmând ca în cinci ani procentul modelelor electrice să crească la 15%. Pentru 2021, PSA anunță extinderea gamei de vanuri electrice cu un model greu.
Între timp, PSA testează propulsia pe pile de combustie, o tehnologie mai scumpă și pe care francezii doresc să o consolideze din perspectiva utilizării de către clienți, anunțând că vor lansa chiar în 2021 automobile ce vor avea la bază această tehnologie, care are două mari avantaje: autonomia și viteza de alimentare. Iar recenta fuziune cu Fiat Chrysler Automobiles va accelera dezvoltarea în domeniul electromobilității.