Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul rutier italian a scăzut cu 25,8%

Restricțiile cauzate de pandemia de Covid-19 în 2020 au redus brusc activitățile de transport. Observatorul italian Conjunctural al Transportului Confcommercio-Conftrasporto a analizat efectele Covid-19 în ultima jumătate a lui 2020 și a detectat o scădere a transportului de marfă cu 18,7%, în general, și cu un îngrijorător 25,8% a transportului rutier. De asemenea, transportul feroviar a înregistrat pierderi de până la 7%, precizează Uomini e Trasporti.

În perioada de urgență, transportul rutier a garantat continuitatea producției, exporturilor și a lanțului agroalimentar și a sprijinit distribuția produselor medicale. „Nu trebuie să neglijăm rolul fundamental al logisticii și transportului în perioada de urgență și dificultățile pe care le întâmpină companiile din sector din cauza costurilor și pierderilor pe care le au încă”,  declară președintele Conftrasporto-Confcommercio, Paolo Uggè.

Există însă și un fapt pozitiv: în timp ce numărul companiilor de transport rutier continuă să scadă progresiv (astăzi sunt 77.467, față de 81.739 în urmă cu doi ani), numărul societăților pe acțiuni din Italia continuă să crească (de la 22% acum doi ani, la 26% din total). Aceasta este dovada capacității sectorului de a face față crizei prin structuri mai solide și organizate.

Articole similare

Ad