Pe 20 februarie, Danemarca a închis câteva puncte de trecere a frontierei cu Germania după ce, din cauza înăspririi controalelor, s-a ajuns la întârzieri foarte mari.
În prezent se mai pot folosi, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN, punctele de trecere de la Frøslev/Ellund (E45), Padborg și Sæd (deschise zi și noapte), Kruså (deschis zi și noapte, dar numai pentru vehicule mai ușoare de 3,5 t), și Pebersmark (deschis de la 10:00 la 18:00).
La Frøslev s-au format doar cozi de camioane, deci restul traficului nu este îngreunat.
Șoferii profesioniști încă sunt exceptați de la obligativitatea de a prezenta un test negativ Covid-19 (în afară de cei care trăiesc în Marea Britanie), dar cei care nu sunt rezidenți în Danemarca încă trebuie să se izoleze (chiar și numai în camion, dacă nu încalcă regulamentul privind timpul de condus odihnă) când nu lucrează.