Pentru prima dată de când Scania și-a stabilit Ținte Bazate pe Știință, compania a raportat, la final de martie, progrese în ceea ce privește reducerea emisiilor din operațiunile proprii și din exploatarea vehiculelor sale. Asta deoarece, în ciuda unui an atât de dificil ca 2020, Scania a rămas consecventă scopurilor sale și a continuat să facă pași spre un sistem sustenabil de transport, conform cu strategia sa decisă anterior.
Henrik Henriksson, CEO-ul și președintele companiei, declară că suntem într-o perioadă de schimbare, în care industria va experimenta unele dintre cele mai mari transformări din istoria sa și că Scania își va modifica modelul de afaceri în strânsă cooperare cu clienții actuali, pentru a explora aceste oportunități și a le folosi în vederea stimulării creșterii economice.
Ediția 2020 a Raportului anual și de sustenabilitate al Scania este a șasea de acest fel și detaliază nu numai performanța financiară a companiei, ci și pe cea socială și legată de mediu.
Conform acestui raport, emisiile de CO2 din producție au fost cu 43% mai mici față de cele din 2015, prin creșterea eficienței energetice, reducerea risipei de energie și transferul energiei regenerabile, care îi fac pe reprezentanții companiei să creadă că până în 2025 aceste emisii se pot reduce cu 50%, conform obiectivelor stabilite deja. Toate locațiile de producție Scania au trecut în 2020 la energie electrică fără combustibili fosili, așa cum subliniază Henrik Henriksson.
În ceea ce privește emisiile rezultate din exploatarea vehiculelor Scania, care constituie 90% din totalul emisiilor companiei suedeze, și aici se văd progrese, față de nivelul din 2015 realizându-se deja o reducere de 4,2%. Iar până cel târziu în 2025 se intenționează scăderea cu 20%, tot comparativ cu 2015. Emisiile de carbon ale produselor Scania sunt măsurate ținând cont și de cele generate în producerea de combustibil sau de electricitate. Compania continuă să colaboreze strâns cu clienți săi, pentru a dezvolta grupuri motopropulsoare tot mai eficiente energetic și a crește ponderea biocombustibililor, cu efect imediat, dar și retroactiv, asupra flotei aflate în exploatare.
Producătorul suedez va crește numărul vehiculelor electrice care vor ieși pe porțile fabricilor sale și va lansa măcar un nou astfel de camion sau autobuz pe an.