Salariul minim din Olanda, a cărui valoare se schimbă în fiecare an la 1 ianuarie și 1 iulie, va fi din al doilea semestru al lui 2021 de 1.701 euro/lună, de 392,55 de euro/săptămână și de 78,51 de euro/zi, față de 1,684,80, 388,80 și respectiv 77,76 de euro, cât sunt valorile în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Asta înseamnă că și salariile tinerilor sub 21 de ani se modifică, deoarece ele reprezintă un procent din salariul minim. Astfel, valorile anuale, lunare și zilnice pentru tineri de 15 ani sunt de 510,30, 117,75, respectiv 23,55 de euro și cresc treptat până la 1.360,80, 314,05, respectiv 62,81 de euro pentru cei de 20 de ani.
În aceste condiții, pentru un program normal de 36 de ore/săptămână salariul minim pe oră pentru angajații cu vârsta de peste 21 de ani este de 10,91 de euro, pentru 38 de ore/săptămână este de 10,34 de euro, iar pentru 40 de ore pe săptămână este de 9,82 de euro.