Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Marea Britanie oferă granturi pentru achiziţia de camioane ecologice

Promisiunea unui viitor mai curat şi asumarea unor obiective ambiţioase de reducere drastică a poluării până în 2050 nu sunt argumente suficiente pentru operatorii de transport privaţi pentru a face trecerea de la vehiculele convenţionale pe motorină la altele ecologice, cu sisteme de propulsie alternativă. Şi nici nu ar putea susţine economic această investiţie, având în vedere preţul foarte mare al noilor tehnologii. În aceste condiţii, statele membre ale Uniunii Europene (UE) au gândit tot felul de stimulente financiare, pentru a-i sprijini pe cărăuşi să facă pasul spre un transport „verde”.

Deşi recent ieşită din UE, Marea Britanie continuă pe cont propriu campania de ecologizare a transportului de marfă şi oferă granturi pentru achiziţia de camioane noi cu masa totală maxim autorizată cuprinsă între 3,5 şi 12 t, care au emisii cu cel puţin 50% mai mici decât modelele similare Euro 6. O altă condiţie este ca aceste vehicule să poată să parcurgă cel puţin 96 km cu zero emisii.

Grantul oferit poate acoperi până la 20% din preţul de achiziţie, dar nu mai mult de 16.000 de lire sterline, şi este limitat la 10 vehicule per proprietar. După primele 250 de granturi acordate, valoarea acestora va scădea la maximum 6.000 de lire sterline per vehicul.

Şi Germania va demara în scurt timp o campanie de finanţare a înlocuirii vehiculelor diesel cu altele noi electrice, fiind vizate în special modelele cu sistem de producere a energiei electrice la bord, pe bază de hidrogen. Anunţul a fost făcut de ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer. Acesta a declarat recent faptul că ţara sa va aloca un buget consistent pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu hidrogen.

Articole similare

Ad