Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Acord privind îmbunătățirea sistemului de admitere în UE a lucrătorilor cu înaltă calificare

Negociatorii Parlamentului European (PE) și ai Consiliului au ajuns la un acord provizoriu privind modificarea sistemului „Cartea Albastră” (Blue Card) destinat resortisanților cu înaltă calificare din țări terțe, care doresc să lucreze în Uniunea Europeană. Astfel, în conformitate cu regulile nou convenite, solicitanții – care vor putea aplica și de pe teritoriul UE – vor trebui să prezinte un contract de muncă sau o ofertă de muncă pentru o perioadă de minimum șase luni. În prezent, este necesară o ofertă de minimum 12 luni, precum și dovezi ale calificărilor lor superioare sau ale competențelor profesionale. În anumite cazuri, de exemplu în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor, calificările pot fi înlocuite cu experiență profesională relevantă.

Pragul salarial pentru solicitanți a fost redus la cel puțin 100%, dar nu mai mult de 160% din salariul mediu anual brut în statul membru de angajare. Această valoare este în prezent de cel puțin 150%, fără limită superioară.

Deținătorii de Cărți Albastre se vor putea muta mai ușor dintr-un stat membru în altul, după o perioadă inițială de 12 luni în primul stat membru. Situația însoțirii membrilor familiei va fi, de asemenea, îmbunătățită prin proceduri mai rapide de reunificare și acces la piața muncii.

Alături de sistemul de admitere la nivelul UE vor continua să existe şi scheme naționale.

Textul convenit urmează să fie prezentat Comisiei pentru libertăți civile și în plenul PE pentru aprobare, precum și Consiliului.

Revizuirea legislației privind migrația forței de muncă a fost propusă de Comisie în 2016 pentru a atrage talente înalt calificate în UE și pentru a ajuta la atenuarea deficiențelor demografice şi de forță de muncă în unele sectoare cheie. Scopul a fost simplificarea procedurilor și a criteriilor de calificare, extinderea domeniului său de aplicare și consolidarea drepturilor deținătorilor de Cărți Albastre ale UE și ale familiilor acestora. Directiva privind Cartea Albastră – în vigoare din 2011 – definește condițiile de intrare și ședere pe teritoriul statelor membre, precum și drepturile resortisanților țărilor terțe în scopul angajării cu înaltă calificare și se aplică şi membrilor familiilor acestora.

Cele mai multe Cărţi Albastre sunt acordate de către Germania, în timp ce Irlanda și Danemarca nu participă la schemă.

Articole similare

Ad