Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Nemulțumiri pentru controlul respectării salariului minim în Germania

Asociația germană Camion Pro, care militează împotriva competiției reprezentate de firmele de transport din estul Europei, acuză Vama germană că încurajează dumpingul social făcut de companiile est-europene, recunoscând indemnizațiile de tipul diurnei ca făcând parte din salariul minim pe care angajatorii est-europeni trebuie să îl acorde șoferilor lor dacă lucrează pe teritoriul Germaniei, conform MiLoG.

Asociația profesională și-a anunțat rezultatele cercetării la o conferință de presă. Aceste „plăți salariale negre” nu înseamnă doar o denaturare considerabilă a concurenței în detrimentul companiilor interne, ci sunt, de asemenea, potrivit Camion Pro, elementul cheie al dumping-ului social în sectorul transporturilor europene.

Camion Pro omite fapul că Directiva detașării definește salariul minim/remunerația minimă ca suma tuturor veniturilor șoferilor – salariu de încadrare, primă, bonificație și orice indemnizație de detașare/delegare/diurnă – aceeași regulă fiind aplicată în toate țările europene, nu doar în cele estice.

Camion Pro acuză că șoferii est-europenii au peste 80% din venit constituit din diurne, având o protecție socială redusă în cazul concedierii. Proporția șoferilor care lucrează pentru companiile de transport din Europa de Est din Germania și care sunt afectați de aceste „salarii negre” este de sute de mii, potrivit estimărilor Camion Pro.

Vama a răspuns acuzațiilor într-o declarație scrisă, subliniind lipsa opțiunilor de control, responsabilitatea statelor de origine in respectarea reglementarilor europene și cadrul legal aplicabil. În timpul conferinței de presă, Andreas Mossyrsch, CEO al Camion Pro, a declarat că asociația nu doreste o luptă est-vest, ci impunerea unor condiții egale pentru toată lumea și o concurență loială. La fel ca alte asociații germane, Camion Pro solicită controale mai dure pe cabotaj, unde se poate cere respectarea acordării salariului minim pentru șoferi aplicabil în Germania.

Articole similare

Ad