Problema încadrării diurnelor acordate șoferilor de transport internațional, care se oferă în parte pentru compensarea inconvenientului de a fi scoși din mediul lor obișnuit și care le rotunjesc acestora veniturile, nu este doar la noi, în România. Această practică este întâlnită în toate statele central și est-europene și este perfect legală. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a transmis recent o clarificare solicitată de un tribunal din Ungaria, arătând că, din perspectiva Directivei detașării 96/71, diurna trebuie calificată drept „alocație specifică detașării”, care face parte din salariul minim atunci când nu este plătită lucrătorilor cu titlul de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detașare, respectiv pentru transport, cazare și masă. Pe de altă parte, orice alte sporuri sau prime plătite în scop de recompensare a rezultatelor muncii nu intră în calculul salariului minim. Mai mult, acestea pot fi considerate chiar ilegale, dacă se constată că stimulează încălcarea prevederilor regulamentului european 561/2006 (de exemplu, stimulente pentru distanța parcursă sau pentru cantitatea de marfă transportată).
Plata de diurne, indemnizații sau prime către șoferii de transport internațional în vederea rotunjirii salariului acestora a revenit în dezbaterea internațională, după ce CJUE a răspuns unor întrebări preliminare adresate de Tribunalul Administrativ și pentru Litigii de Muncă din Gyula, Ungaria, ca urmare a acțiunii deschise de 3 șoferi maghiari împotriva firmei de transport Rapidsped la care au fost angajați. Motivul invocat a fost acela că salariul lor corespunzător timpului de lucru prestat în Franța nu atingea salariul minim din această țară.
Potrivit contractelor de muncă încheiate în 2015 și 2016, șoferii au fost angajați să lucreze pe rute naționale și internaționale deopotrivă, însă cu precădere în afara granițelor țării. În speța reclamată, ei și-au efectuat o parte a muncii în Franța. Pe toată perioada detașării, aceștia primeau de la angajator informații despre sarcinile de transport care trebuiau efectuate, pe ce trasee și cu ce vehicule. La începutul fiecărei perioade de detașare, compania le furniza angajaților o declarație certificată de un notar maghiar și un atestat de detașare din partea Ministerului Muncii francez, care dovedea că salariul lor orar se ridica la 10,40 de euro/oră, respectiv mai mult decât salariul orar minim francez aplicabil în sectorul transportului rutier, de 9,76 de euro/oră.
Legea din Ungaria conferă lucrătorilor dreptul la diurnă pe perioada prestării muncii în străinătate, dacă această muncă nu are caracter permanent. Din dosarul de care dispune Curtea și în special dintr-un document de informare a lucrătorilor emis de compania angajatoare reiese faptul că valoarea acestor diurne – destinate să acopere cheltuielile efectuate în străinătate – era cu atât mai ridicată cu cât era mai lungă perioada de detașare a lucrătorilor în străinătate (conform contractului de muncă, între 3 și 5 săptămâni, la alegerea lucrătorului).
Pe lângă diurnă, contractele de muncă mai prevedeau și prime pentru angajați, atunci când aceștia realizau economii de carburant. Iar formula de calcul a valorii primei era dată de consumul de carburant raportat la distanța parcursă.
Astfel, în temeiul contractelor de muncă ale celor 3 șoferi, aceștia au primit efectiv, în cursul lui 2018, un salariu lunar de 545 de euro brut, adică 3,24 de euro/oră. Diferența de 6,52 de euro/oră dintre salariul minim francez și salariul orar primit de șoferii maghiari a fost acoperită – potrivit apărării companiei de transport – de cuantumul diurnelor și al primei pentru economia de carburant care le erau plătite de Rapidsped.
Diurna este parte a salariului minim
CJUE a opinat că speța în cauză intră sub incidența Directivei detașării 96/71. Astfel, în sensul acesteia, întreprinderile stabilite într-un stat membru garantează – în cadrul unei prestări de servicii internaționale – lucrătorilor detașați pe teritoriul altui stat membru condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile pe teritoriul acestuia, printre care și salariul minim.
Foarte important, în temeiul articolului 3 alineatul (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71, o diurnă trebuie calificată drept „alocație specifică detașării”, care face parte din salariul minim atunci când nu este plătită lucrătorilor cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detașare. Cu alte cuvinte, atunci când este acordată pentru compensarea inconvenientelor cauzate de detașare, care constau din îndepărtarea lucrătorilor de mediul lor obișnuit. Acest lucru este confirmat în special de caracterul forfetar și progresiv al diurnei menționate, plus că din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că diurna ar fi vărsată cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv, cum ar fi cele de transport, cazare sau masă.
Încadrarea primelor și a sporurilor este discutabilă
CJUE precizează însă că majorările și sporurile care nu sunt definite drept elemente ce fac parte din salariul minim de legislația sau de practica națională a statului membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul și care modifică raportul dintre prestația lucrătorului, pe de o parte, și contraprestația pe care acesta o primește, pe de altă parte, trebuie să fie considerate ca atare. Spre exemplu, pentru o muncă suplimentară sau pentru ore de muncă în condiții speciale, lucrătorul trebuie compensat pentru prestația respectivă, fără ca aceasta să fie luată în considerare la calcularea salariului minim.
Referitor la primele acordate șoferilor și calculate pe baza economiilor realizate sub forma unei reduceri a consumului de carburant, CJUE a opinat că legalitatea acordării acestora este discutabilă. Se poate considera că primele contravin prevederilor articolului 10 alineatul (1) din Regulamentului 561/2006, care interzice întreprinderilor de transport să remunereze conducătorii auto în funcție de distanța parcursă și/sau de cantitatea mărfurilor transportate, chiar și sub formă de prime sau majorări salariale, în cazul în care asemenea remunerări sunt de natură să pericliteze siguranța rutieră și/sau să încurajeze încălcarea regulamentului. Stricta economie de carburant nu reprezintă o problemă, dar, cum consumul nu se poate calcula decât prin raportarea la distanța parcursă, CJUE a lăsat la latitudinea tribunalului maghiar să decidă dacă Regulamentul 561 trebuie sau nu invocat în această speță. Cert este însă că o primă acordată pe criterii de eficiență nu intră în calculul salariului minim.
