Un studiu comandat de Asociația Firmelor Franceze care se ocupă de Autostrăzi și citat de Les Routiers arată că 8% dintre șoferii de autoturisme și 14% dintre șoferii de camioane țin telefonul în mână pe autostradă. În aceste condiții, și dat fiind faptul că această practică triplează riscul de accidente rutiere, asociația consideră că pierderea a trei puncte și amenda de 135 de euro sunt sancțiuni prea mici față de consecințele ce pot apărea.
Studiul a fost realizat de Cerema (Centrul de studii și expertiză asupra riscurilor, mediului, mobilității și amenajării) pe cinci tronsoane de autostradă (A1, A7, A10, A13 și A77) și are avantajul că se bazează pe observare, nu numai pe declarațiile șoferilor. Totuși, pentru realizatorii lui este dificil să determine dacă șoferii surprinși cu telefonul în mână citesc mesaje sau scriu mesaje. Și nici nu au fost luate în considerare nici utilizările mai periculoase decât simpla ținere în mână a telefonului, cum ar fi urmărirea de videoclipuri de pe telefonul ținut pe genunchi sau pe panoul de bord, și nici folosirea altor dispozitive de distragere a atenției decât telefonul, mai ales GPS-ul.
Ceea ce interesează și ceea ce reiese din acest studiu este că șoferii de camioane sunt cu adevărat dependenți de telefoanele mobile, pe A1 fiind constatat faptul că, în afară de cei 14% care țin telefonul în mână, 13% nu se uită la drum, în special deoarece consultă ecranele fixate de pe panoul de bord. Deci un șofer din patru nu a fost atent în timpul cât s-a făcut acest studiu. Studioul a mai arătat că, pe traseul Paris-Lille, de exemplu, un șofer de autoturism depășește în medie 200 de șoferi de camion care nu se uită la drum. Asta în condițiile în care în 2020 factorul neatenție a dus la 14% dintre accidentele mortale de pe autostrăzile franceze.