Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în decembrie 2021 cu 25,77% față de decembrie 2020, atingând un volum de 11.858 unități. Pe întreg anul 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme noi în România a atins nivelul de 121.208 unități, ceea ce reprezintă o scădere de 4,07% comparativ cu aceeași perioada din 2020, respectiv 126.351 unități.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oara în România, volumul acestora a atins în decembrie 2021 cifra de 27.238 unități o scădere de 20,3% față de decembrie 2020. Pe întreg anul 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme SH în România a atins nivelul de 395.759 unități, o scădere de 2,29% față de perioada similară din 2020, respectiv 405.045 unități.
Cele mai vândute mărci de autoturisme în ianuarie-decembrie 2021 sunt Dacia, care a vândut 34.788 de unități, Hyundai cu 9.532 de unități, Toyota (8.255 de unități), Ford (8.184 de unități), Renault cu 8.125 de unități, Skoda (7.967 de unități) și Volkswagen (7.909 de unități), în timp ce BMW, Suzuki, Mercedes și au vândut fiecare între 3.000 și 4.500 de unități.