Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Au început testele cu noul camion DAF de distribuție

Producătorul olandez a început, alături de câțiva clienți mari ai săi, testele intensive în condiții reale cu vehiculele de distribuție din noua generație, ca etapă finală a dezvoltării acestora. Ele vor avea ADN-ul modelelor pentru transport pe distanțe lungi lansate anul trecut, XF, XG și XG+, care s-au bucurat, încă de la primele teste, de aprecierea jurnaliștilor din presa de specialitate, și au primit distincția Camionul Anului 2022, dar au și fost comandate în peste 20.000 de unități chiar înainte de începerea oficială a producției de serie, în noiembrie 2021. Deci și noile camioane de distribuție vor oferi niveluri înalte de calitate, siguranță, eficiență, confort al șoferului și protecție a mediului.

Ele au aceeași platformă ca modelele pentru transport pe distanțe lungi, care, reamintim, sunt primele de pe piață ce țin cont de noile reglementări europene privind masele și dimensiunile. Vehiculele de distribuție se caracterizează prin vizibilitate și poziție la condus foarte bune, ergonomie și finisaje de calitate și vor fi lansate oficial în a doua jumătate a anului, urmând să fie pentru o vreme disponibile în paralel cu modelul foarte versatil și popular DAF CF.

Articole similare

Ad