Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

XPO se reorganizează și vrea să-și vândă activitatea din Europa

Compania de origine americană XPO Logistics vrea să se despartă în mai multe entități, să-și vândă activitățile europene – fie prin vânzare propriu-zisă, fie prin listare la o bursă europeană – să-și separe serviciile de intermediere în transport, susținute de tehnologie, de activitatea de transport general de mărfuri din America de Nord și să-și vândă partea de intermodal din America de Nord.

Președintele și CEO-ul XPO Logistics explică aceste decizii prin faptul că activitățile de pe piața principală, adică transportul de marfă generală și expedițiile în America de Nord, sunt platforme importante la nivel global, fiecare în dreptul său, și au un model de operare distinct și profituri mari. Iar prin separarea lor valoarea adăugată oferită clienților, angajaților și acționarilor va crește, așa cum s-a întâmplat anul trecut în urma divizării GXO.

XPO este activ în Europa în 14 țări, unde are 207 locații și 13.700 de angajați. În 2021 compania a avut venituri de circa 2,8 miliarde de euro, iar 90% din această sumă provine din Franța, Spania, Portugalia și Marea Britanie. În Franța și Peninsula Iberică XPO se consideră principalul expeditor și furnizor de transport LTL, iar în Marea Britanie este al treilea expeditor și are cea mai mare rețea LTL.

În America de Nord, compania are 291 de terminale, cu circa 12.000 de șoferi profesioniști și aproximativ 7.900 de camioane și 25.800 de semiremorci, iar în 2021 veniturile au fost de 4,1 miliarde de dolari americani și EBITDA de 904 milioane de dolari americani.

Articole similare

Ad