Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Clauza de combustibil și ajustarea cât mai deasă a tarifelor, singura șansă a transportatorilor

În contextul scumpirii repetate a motorinei din ultimele două săptămâni – care vine oricum după o scumpire semnificativă în 2021 față de 2020 – asociația olandeză de transport și logistică TLN arată și ea că singura soluție, atât pentru cărăuși, cât și pentru clienți, este ca scumpirile să ducă la renegocieri de tarife. De aceea este important ca transportatorii să ceară clauză clară de combustibil.

TLN a discutat cu doi antreprenori care au rupt acordurile existente anterior cu clienții șiu au încheiat altele, aceasta fiind singura soluție, în condițiile în care se așteaptă la creșteri și pe mai departe ale costurilor. Și îi sfătuiesc pe toți managerii de transport să facă același lucru. „Începeți un dialog pe această temă. Orice client serios va înțelege de ce abordați subiectul. Trebuie să existe înțelegere reciprocă pentru a ieși cu adevărat din această situație împreună. La urma urmei, sunteți dependenți unul de altul și trebuie să puteți vorbi deschis și onest.“ Clauza de combustibil este, fără îndoială, indispensabilă, deși are și ea câteva minusuri.

Un alt lucru pe care l-au făcut cele două firme și pe care îl recomandă și altor transportatori este că au scurtat perioada dintre renegocieri, inițial de la o lună la două săptămâni și acum la o săptămână, astfel încât să existe mai mult control asupra creșterii prețurilor motorinei.

TLN estimează că circa 80% dintre firmele olandeze de transport folosesc clauza de combustibil, ceea ce le permite să reducă riscurile aduse de fluctuațiile puternice ale prețului motorinei. Aceste clauze sunt de mai multe feluri, în funcție de preț și de perioada de ajustare a tarifelor.

Dar chiar și transportatorii care au în contracte o astfel de clauză pot suferi din cauza creșterii vertiginoase a prețului, deoarece clauzele se aplică adesea cu întârziere. De exemplu, în cazul unei clauze săptămânale, faci transport la prețul de luni, deși în celelalte zile motorina este mai scumpă. De aceea scumpirile repetate din ultimele săptămâni creează un dezavantaj constant, tot mai mare, pentru transportatori. Dacă pe data de 1 a unei luni iei îi calcul prețul mediu al motorinei din luna anterioară, ești cu 30 de zile în urmă, ceea ce nu este deloc convenabil.

Un alt transportator intervievat de TNL, și care face curse pentru supermarket-uri, alimentând circa 800.000 l de motorină pe săptămână, are un cost suplimentar de 120.000 de euro/săptămână dacă motorina se scumpește cu 15 eurocenți/l.

TLN primește de la membrii săi numeroase întrebări despre prețul combustibilului și îi sfătuiește să încheie o clauză de combustibil și contracte cu condiții avantajoase. Câtă vreme creșterea de preț va continua, este important ca beneficiarii transportului să fie mereu în temă și perioada de ajustare a tarifelor să fie tot mai scurtă, astfel încât transportatori să nu suporte din veniturile proprii scumpirea motorinei până la ajustarea următoare.

Asociația olandeză este în contact permanent cu IRU și știe că această problemă este una globală și că guvernele din toate statele se uită unele la altele să vadă ce măsuri iau. În cadrul consultării de la nivel european cu IRU de pe 9 martie, această organizație a arătat că va investiga, printre alte lucru, ce posibilități există în reglementările europene de a maximiza prețurile motorinei pentru transport și a reduce accizele și taxele. Dar, dincolo de eforturile făcute la nivel europeană, TLN atrage încă o dată atenția asupra necesității de a semna acorduri realiste cu clienții, din care să nu lipsească o clauză de combustibil.

Articole similare

Ad