Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

”Restartarea sistemului fiscal”: RO e-Factura și RO e-Transport, fără norme de aplicare

De la 1 iulie, companiile care comercializează bunuri considerate a prezenta un risc ridicat de evaziune fiscală – legume, fructe, băuturi alcoolice, produse minerale, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, vor fi obligate să comunice facturile inclusiv prin sistemul Ro e-Factura.

Tot de la 1 iulie, devine obligatorie o nouă raportare prin sistemului electronic integrat RO e-Transport, care va monitoriza în timp real transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național.

Într-o primă etapă, cele două raportări vizează în principal operatorii economici care comercializează astfel de produse, dar nu excludem ca aceste obligații de raportare să fie extinse și la nivelul celorlalți agenți economici.

Se zvonește că obligațiile legale vor fi amânate, însă momentan sunt prevăzute doar amenzi pentru nerespectarea prevederilor legale, fără detalii despre cum trebuie aplicată legea.

Consultanții fiscali Ernst & Young au programat chiar de pe 1 iulie webinarul “Tot ce trebuie să știi despre ”restartarea sistemului fiscal”: RO e-Factura și RO e-Transport”, în cadrul căruia se discută despre impactul celor două raportări asupra agenților economici, precum şi cum trebuie să se pregătească aceștia.

Webinarul va fi sustinut de Georgiana Iancu – Partener, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte, și Georgiana Constantin – Senior Manager, Departamentul de Taxe Indirecte la Ernst & Young.

Participarea la acest webinar este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării. Prezentările și discuțiile se vor desfășura în limba română, iar pentru pentru mai multe informații organizatorice, persoana de contact este: Mădălina Coman (madalina.coman@ro.ey.com).  

Articole similare

Ad