Pornind de la discursul președintelui Klaus Iohannis la summitul Inițiativei Celor Trei Mări de luni de la Riga, DW susține că România a întârziat  voit până acum punerea în aplicare a planurilor prin care să se asigure legături stabile și rapide de transport între cele trei mări europene: Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Mediterană în articolul cu titlul Egoismul românesc și proiectul Intermarium (https://www.dw.com/ro/egoismul-rom%C3%A2nesc-%C8%99i-proiectul-intermarium/a-62198178)

Articolul face referire la două dintre proiectele care interesează în mod special România, menționate la Riga și de președintele Johanis:

1. Rail-2-Sea, care vizează dezvoltarea și modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3.663 de kilometri care să lege portul polonez de la Marea Baltică, Gdansk, de portul românesc de la Marea Neagră, Constanța. Traseul va traversa Polonia, Slovacia, Ungaria și România, iar această cale ferată urmează să fie folosită atât în scopuri civile, cât și militare. Termenul inițial de finalizare a legăturii Gdansk-Constanța era 2029, dar războiul din Ucraina ar putea grăbi lucrurile;
2. Via Carpathia, autostrada care ar trebui să lege portul lituanian la Marea Baltică, Klaipėda, de Constanța și de Salonic, portul grecesc la Marea Egee, trebuia să fie gata în 2025, dar după cum spunea Klaus Iohannis, legătura poate fi făcută mai repede, folosind drumuri rapide și bucăți de autostradă care sunt deja gata.

Inițiativa Celor Trei Mări reunește 11 state foste socialiste, dar membre ale UE, aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră: Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia, cât și Austria. Proiectul are rădăcini în secolul trecut, scrie DW, dar a început să fie discutat mai ales după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014. Aceste state care s-au aflat dincoace de Cortina de Fier au constatat că fiecare dintre ele avea conexiuni bune pe șosea, pe cale ferată și prin conducte de gaz și petrol cu fostul spațiu sovietic, dar că legăturile dintre ele erau precare sau inexistente. Profesorul american Alexander J. Motyl de la Universitatea Rutgers vedea acest proiect încă de la debutul său ca posibilă strategie pentru salvarea Ucrainei, numai că, deși traseele care legau Baltica de Marea Neagră puteau fi mai directe prin Ucraina sau cel puțin se puteau ramifica traversând și această țară, ele n-au fost puse pe hărțile Inițiativei Celor Trei Mări. 

La summitul de la Riga, Ucraina a fost, în sfârșit, invitată, iar legarea Celor Trei Mări între ele pe cale terestră, digitală și energetică se întoarce la ideea inițială a Intermariumului și la viziunea lui Józef Piłsudski din anii 1920, care voia să oprească în perioada interbelică „expansionismul german în vest și imperialismul rus în est”și urma să includă Polonia, Lituania, Belarus și Ucraina, și „astfel să recreeze parțial comunitatea medievală polono-lituaniană”.

„Liderul polonez Piłsudski credea că, dacă aceste națiuni ar fi conectate economic, politic și militar, ar putea respinge amenințările care veneau atunci atât dinspre Est cât și dinspre Vest. Piłsudski includea Intermarium, adică Între Mări, în planul său numit Prometeu, prin care viza slăbirea Uniunii Sovietice prin sprijinirea mișcărilor de independență în rândul popoarelor non-ruse aflate la granița URSS. Astfel, Belarus și Ucraina, de exemplu, ar fi urmat să devină bariere semnificative în fața expansiunii sovietice. Nici lituanienii, nici belarușii și nici ucrainenii nu au fost foarte entuziaști atunci, temându-se de o revenire a Poloniei ca putere regională, de aceea Józef Piłsudski s-a gândit să-și pună ideea în practică împreună cu Europa Centrală și de Est.”, mai scrie DW, care adaugă că, dacă Intermarium era funcțional, ar fi mizat mai mult pe componenta militară și includea Ucraina, poate că această țară era mai protejată sau în orice caz putea fi mai ușor ajutată.

DW critică România, care „a sprijinit declarativ ideea conexiunilor dintre statele situate între mările europene, dar practic nu a făcut mai nimic și nici până azi nu există o autostradă care să lege Estul țării de Vest sau Nordul de Sud, iar infrastructura de cale ferată a fost lăsată în paragină în mod voit în ultimii 30 de ani. Când premierul Ungariei, Viktor Orban, a propus linii ferate de mare viteză care să lege Transilvania de Ungaria, România a rămas tăcută, iar trenurile românești merg la fel de încet ca acum mai bine de 100 de ani. Apoi, Bucureștiul, fără să spună că refuză să facă o conductă care să ducă gaz din România în Ucraina, a tergiversat proiectul sine die. De altfel, gazoductul Iași-Chișinău, proiectat cu un diametru meschin să nu poată transporta prea mult combustibil, pare să fie, deocamdată, gol, iar conexiunile pe calea ferată cu Ucraina și Republica Moldova se fac greoi, din cauza ecartamentului diferit, dar și pentru că cele mai noi soluții tehnice nu au fost încă importate.” Jurnalista germană conchide că „dacă statele est-europene se hotărăsc să fie mai unite între ele, dacă România renunță la egoismul ei mascat, iar germanii și americanii vor sprijini masiv Intermarium, așa cum au promis, întreaga regiune ar putea deveni mai puternică, mai sigură și mai prospera”.