Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TimoCom: Raportul dintre mărfuri și camioane scade, în ciuda deficitului de vehicule

După o lună în care raportul dintre mărfuri și camioane la export din România a fost mai mic decât cel de la import (27/73, față de 32/68) și o lună în care a fost mai mare (37/63, față de 34/66), în perioada 21 iulie-19 august s-a înregistrat același raport, de 29/71, și la export șți la import, în scădere față de luna anterioară pe ambele sensuri. În condițiile în care lipsa de camioane și de șoferi este una dintre cele mai mari probleme din transportul european, nu ne putem gândi, ca principal motiv pentru scăderea numărului de mărfuri față de numărul de camioane, decât la perioada de concedii din vest și, eventual, la perturbarea aprovizionării cu anumite componente și materii prime necesare producției.

Cele mai multe relații au înregistrat o scădere a raportului dinte mărfuri și camioane la export, cele mai mari scăderi fiind cu Franța (de la 56/44 la 31/69) și Germania (de la 51/49 la 30/70), adică principalii producători europeni și două dintre țările cu care România are cele mai substanțiale schimburi comerciale. Iar cele mai mici scăderi au fost cu Ungara (de la 54/46 la 53/47), Belgia (de la 12/88 la 7/93) și Marea Britanie (de la 27/73 la 22/78). Creșteri s-au înregistrat pe relațiile cu Bulgaria (de la 49/51 la 54/46) și Olanda (de la 11/89 la 12/88).

Relațiile cu cele mai mari rapoarte dintre mărfuri și camioane la export sunt Germania, Franța și Ungaria – la fel ca în luna anterioară și exact în aceeași ordine – iar relațiile cu cele mai mici rapoarte între mărfuri și camioane sunt Spania (13/87), Olanda și Belgia – la fel ca în luna anterioară, dar cu inversarea locurilor între Olanda și Belgia.

La import două relații au înregistrat creșteri ale raportului dintre mărfuri și camioane față de luna anterioară, deși nesemnificative: Marea Britanie (de la 7/93 la 8/92) și Italia (de la 32/68 la 34/66), iar Polonia s-a menținut la 75/25. Dintre celelalte relații, cele mai mici scăderi au fost cu Belgia (de la 15/85 la 11/89), Spania (de la 12/88 la 8/92) și Franța (de la 15/85 la 12/88) și cele mai mari, cu Cehia (de la 56/44 la 41/59), Austria (de la 32/68 la 19/81) și Germania (de la 24/76 la 15/85).

Cele mai mari rapoarte dintre mărfuri și camioane pentru import se înregistrează, ca de obicei, pe relațiile Polonia, Bulgaria (75/25) și Cehia, iar cele mai mici rapoarte dintre mărfuri și camioane au fost în Marea Britanie, Spania și Belgia.

Articole similare

Ad