Siegfried Mayer ne-a adus la cunostinta aparitia unei hotarari judecatoresti deosebit de importanta care ar putea sa dea transportatorilor romani o raza de speranta, deoarece Tribunalul Uniunii Europene a solutionat cauza C-396/13., in sensul ca accepta diurna ca parte a salarului minim, in acceptiunea salarului minim impus de Germania. Tribunalul accepta natura de compensare a dezavantajului deplasarii soferului prin diurna si nu o asimileaza ca venit salarial impozabil, totodata o echivaleaza ca venit salarial din punctul de vedere al legii "Milog". „Vom vedea cum se va transpune in practica aceasta solutie deosebit de favorabila noua. Incerc o bucurie prudenta, stiu ca prin aceasta solutie a Tribunalului European inca nu este transpus in practica o echivalare a diurnei pentru a indeplini cerintele reglementarii germane“, a aratat administratorul Cornex.
In comunicatul emis de Curtea de Justitie a Uniunii Europene se arata ca directiva privind detasarea lucratorilor prevede ca, in materie de salariu minim, conditiile de munca si de incadrare in munca garantate lucratorilor detasati sunt stabilite prin reglementarea statului membru gazda si/sau, in sectorul constructiilor, prin conventii colective declarate de generala aplicare in statul membru gazda. Legea finlandeza privind detasarea lucratorilor prevede ca salariul minim este o remuneratie determinata pe baza unei conventii colective de generala aplicare. Elektrobudowa Spólka Akcyjna („ESA”), o societate poloneza, a incheiat, in Polonia si in temeiul dreptului polonez, contracte de munca cu 186 de lucratori, dupa care i-a detasat pe acestia la sucursala sa finlandeza in vederea executarii de lucrari de electrificare pe santierul centralei nucleare din Olkiluoto, in comuna Eurajoki din Finlanda. Sustinand ca ESA nu le-a acordat remuneratia minima care li se datora in temeiul conventiilor colective finlandeze de generala aplicare incheiate in sectorul electrificarii si in cel al instalatiilor tehnice de constructii, lucratorii in cauza si-au cedat in mod individual creantele catre Sähköalojen ammattiliitto (sindicatul finlandez din sectorul energiei electrice), pentru ca acesta sa asigure recuperarea lor. In fata Satakunnan käräjäoikeus (Tribunalul de Prima Instanta din Satakunta), Sähköalojen ammattiliitto sustine ca conventiile colective prevad un calcul al remuneratiei minime a lucratorilor intemeiat pe criterii mai favorabile lucratorilor decat cele aplicate de ESA. Aceste criterii privesc in special modul de a incadra lucratorii pe grupe de salarizare, de a stabili natura unei salarizari (in regie sau in acord) ori de a acorda lucratorilor o indemnizatie de concediu, o diurna, o indemnizatie de deplasare, precum si suportarea cazarii lor. ESA sustine in special ca Sähköalojen ammattiliitto nu are calitate procesuala activa in numele lucratorilor detasati, dat fiind ca dreptul polonez interzice cesiunea de creante care decurg dintr-un raport de munca. Satakunnan käräjäoikeus solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca dreptul la o cale de atac efectiva consacrat de Carta drepturilor fundamentale se opune ca o reglementare a unui stat membru potrivit careia este interzisa cesiunea de creante ce rezulta din raporturi de munca sa poata constitui un obstacol in calea introducerii de catre un sindicat a unei cai de atac in fata unei instante din statul membru gazda pentru a asigura recuperarea creantelor care i-au fost cedate de lucratorii detasati. Instanta de trimitere mai solicita de asemenea sa se stabileasca daca directiva privind detasarea lucratorilor trebuie interpretata in sensul ca notiunea de salariu minim cuprinde elementele de salarizare in discutie in litigiul principal, astfel cum sunt definite intr-o conventie colectiva de generala aplicare. In hotararea sa, Curtea constata ca respectiva calitate procesuala activa a Sähköalojen ammattiliitto in fata instantei de trimitere este guvernata de dreptul procesual finlandez si ca din directiva privind detasarea lucratorilor rezulta fara ambiguitate ca aspectele care privesc salariul minim sunt guvernate, indiferent care este legea aplicabila raportului de munca, de reglementarea statului membru gazda, si anume in speta Finlanda. In cazul de fata, Curtea observa ca nu exista niciun motiv care sa poata repune in discutie actiunea pe care Sähköalojen ammattiliitto a initiat-o in fata Satakunnan käräjaoikeus si, prin urmare, dreptul la o cale de atac efectiva garantat de carta. Curtea aminteste in continuare ca directiva urmareste un dublu obiectiv: pe de o parte, aceasta tinde sa asigure o concurenta loiala intre intreprinderile nationale si intreprinderile care efectueaza o prestare de servicii internationala si, pe de alta parte, vizeaza sa asigure lucratorilor detasati aplicarea unui fascicul de norme imperative de protectie minima din statul membru gazda. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca directiva nu a armonizat continutul material al acestor norme, chiar daca furnizeaza anumite informatii cu privire la acesta. Prin urmare, Curtea arata ca directiva face trimitere expresa la legislatia sau la practica nationala a statului membru gazda in vederea stabilirii salariului minim, cu conditia ca aceasta definitie sa nu aiba drept efect impiedicarea liberei prestari a serviciilor intre statele membre. Curtea conchide ca modul de calcul al respectivului salariu si criteriile retinute in ceea ce il priveste sunt de asemenea de competenta statului membru gazda. Avand in vedere aceste consideratii, Curtea conchide ca directiva nu se opune unui calcul al salariului minim pe ora si/sau in acord, intemeiat pe incadrarea lucratorilor in grupe de salarizare, cu conditia ca acest calcul si aceasta incadrare sa fie efectuate potrivit unor norme imperative si transparente, aspect a carui verificare este de competenta instantei nationale. Curtea arata in continuare ca diurna, destinata sa asigure protectia sociala a lucratorilor in cauza prin compensarea inconvenientelor cauzate de detasare, nu este platita lucratorilor cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detasare. Rezulta ca diurna trebuie calificata drept alocatie specifica detasarii si deci ca face parte, in conformitate cu directiva, din salariul minim in conditii identice cu cele carora este supusa includerea acestei diurne in acelasi salariu minim platit lucratorilor locali cu ocazia unei detasari in interiorul statului membru in cauza. Curtea observa in plus ca, din moment ce o indemnizatie pentru deplasarea zilnica nu este platita cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv de lucrator pentru detasare, aceasta trebuie considerata, in conformitate cu directiva, ca fiind o alocatie specifica detasarii si, astfel, ca facand parte din salariul minim. Pe de alta parte, Curtea arata ca suportarea de catre ESA a cheltuielilor legate de cazarea lucratorilor in cauza, precum si imprejurarea ca le ofera acestora tichete de masa cu titlu de compensatie pentru costul vietii suportat in mod efectiv de lucratorii in discutie ca urmare a detasarii lor nu pot constitui elemente ale salariului minim. In ceea ce priveste acordarea unei indemnizatii de concediu, Curtea aminteste ca orice lucrator are dreptul la o perioada anuala de concediu platit. Rezulta ca directiva trebuie interpretata in sensul ca indemnizatia de concediu minima, care trebuie acordata lucratorului detasat pentru durata minima a concediilor anuale platite, corespunde salariului minim la care acesta are dreptul in perioada de referinta.
In acelasi comunicat se mentioneaza ca trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.
