Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

80 de camioane de excepție au luat cu asalt Cetatea Alba Iulia

Între 5 și 7 august, Cetatea Alba Iulia a fost cucerită de 80 de camioane pictate, tunate și înfrumusețate de oameni care iubesc mașinile, caii putere, meseria de șofer profesionist. Atât cei din zonă, cât și pasionații de camioane din alte orașe ale țării au vibrat împreună în ritmul motoarelor turate, al claxoanelor interpretând diferite arii muzicale, la lumina girofarelor și consolelor cu zeci de beculețe – pentru care unii mai sunt admonestați de polițiștii din diferite țări – în compania celor care împărtășesc aceeași pasiune. Patroni și șoferi laolaltă și-au prezentat cu mândrie și emoție camioanele pe care le conduc într-un spirit de maximă sportivitate, apreciind sincer munca altor colegi și frumusețea camioanelor expuse. Iar peste toată această atmosferă de poveste a venit ca o mănușă publicul local care a îmbrățișat cu entuziasm spectacolul cailor putere. Copii de toate vârstele, femei și bunicuțe ieșite la promenadă pe aleile din Cetate s-au pozat în fața camioanelor la fel de entuziasmate ca șoferii obișnuiți cu astfel de mastodonți. La final au fost oferite câte trei premii la opt categorii de concurs, premiul cel mare fiind acordat în urma voturilor publicului. Marele câștigător a fost Fiv Trans, care a primit atât premiul publicului, cât și alte două premii I la Best Interior și Best Sound. Sull Trans Expedition (Arad) a câștigat Best Paint, iar Carohi Pharma Transport, Best Exterior. Tinerii Vasi Dobra (Andrey Trans Expedition, Cluj) și Nunucu (Suceava) s-au remarcat la Best Power și Best Exhaust, în timp ce Best Horn a fost câștigat de Sorin Ioan Pittini din Sibiu. O nouă categorie mai puțin înțeleasă de public, Best Holland Style, a fost câștigată de Package Spedition, din Alba.

Cea de-a doua ediție a festivalului de camioane Truck Tuning Art, organizat la 3 ani după ediția inaugurală, a stat sub semnul emoției, având ca obiect al competiției nu camioane, nu picturi, tapițerii, lumini sau bull-bar-uri, ci efortul intens depus de acei proprietari de camioane, mulți dintre ei foști șoferi, care au crescut cu dragostea pentru mașini și cu pasiunea pentru munca lor.

Ca o observație generală, firmele implicate în această nebunie a înfrumusețării camioanelor nu au mai mult de 20 de camioane, poate rareori 30. Nu vorbim de acei manageri obișnuiți cu credite de milioane de euro, cu parcuri de peste 40-50 de camioane, cu contracte de transport la care fiecare cent/km e calculat atent. Având calculul costului/km în vedere, niciun manager nu ar putea lăsa un camion tras pe dreapta aproape un an ca să meargă la pictat, la tapițat, la tunat motorul. Dar dacă vorbim de un camion cumpărat second-hand, pentru care nu sunt de plătit rate de leasing, parcă altfel stau lucrurile cu imobilizarea lui. Nu la fel de ușor de suportat sunt investițiile de mii și zeci de mii de euro care se fac în pictură, în retapițare sau alte ornamente. Însă în asta stă plăcerea celui care iubește astfel camioanele și care trăiește pentru fiecare zi în care camionul se transformă după o temă pe care proprietarul o are în vedere și care provine adesea din jocul copiilor, din visul părinților sau dintr-un mesaj pe care vrea să-l transmită societății. Vorbim astfel de oameni sensibili, care au început cu camioane rulate și care și azi cumpără astfel de camioane, dar care le îngrijesc cu multă atenție și dragoste, astfel încât ajung să fie adevărate regine ale șoselelor chiar și la 2,5-3 milioane de kilometri. Vorbim de oameni care se uită înapoi cu mândrie constatând că au realizat ceva în viața lor, chiar dacă nu au făcut milioane de euro profit, dar s-au bucurat și au transmis această bucurie și familiei, și prietenilor, și angajaților.

Apropo de angajați, am vorbit cu mulți șoferi care stăteau alături de patronii lor pe scăunele la umbră lângă camioane, așteptându-i pe cei care veneau să le ceară informații despre camion să le povestească ce și cum au făcut. Mulți fac curse tur-retur și nici nu se gândesc să plece să lucreze în afară. Patronii lor nu sunt „cartonari”, așa cum sunt admonestați adesea pe Facebook, ci sunt prietenii lor, iar șoferii se uită cu aceeași îngrijorare ca și angajatorii la noile restricții introduse de Pachetul Mobilitate sau la plafoanele de acordare a diurnei.

Și încă un lucru care spune multe despre acești oameni: la finalul festivalului angajații Primăriei nu au avut de strâns în urma camioanelor nici măcar o hârtie, nici măcar un PET.

Camioane frumoase, pasiune, emoție

Cea de-a doua ediție a festivalului Truck Tuning Art, care prilejuiește un concurs de frumusețe pentru camioane, a adunat laolaltă aproape dublul camioanelor participante în 2019, la prima ediție, organizatorii apreciind și calitatea exponatelor din competiția din acest an.

„Cu toate că am încercat ca după evenimentul din 2019 să ne organizăm mult mai bine, vremurile pe care le trăim, pandemia prin care am trecut în ultimii doi ani ne-au făcut să începem efectiv pregătirile pentru ediția din acest an cu două luni mai târziu decât ne doream. Astfel că ne-am organizat și acum tot pe ultima sută de metri. Am reușit să strângem în Cetatea Alba Iulia peste 80 de camioane de data aceasta. A fost un efort organizatoric deosebit, dar am avut sprijinul sponsorilor tradiționali și astfel am reușit să organizăm o competiție frumoasă, la un nivel cel puțin decent, pentru că loc de mai bine este întotdeauna. Și sperăm ca evenimentul să crească de la an la an. Faptul că am avut sprijinul celor de la Primăria Alba Iulia a fost determinant. Primăria a fost practic co-organizator, ceea ce a dat cumva o greutate foarte mare evenimentului”, a declarat Florin Tomuța, organizatorul Truck Tuning Art.

Acesta este proprietarul firmei Tomiflex, din Alba Iulia, care lucrează în domeniul construcțiilor și deține mai multe camioane Scania echipate cu bull-bar-uri și lumini. Deși compania a adus la eveniment mai multe camioane speciale, niciunul nu a intrat în competiție. „Spre dezamăgirea colectivului, a băieților care lucrează cu mine în firmă, am considerat că este un pic deplasat să îmi înscriu camioanele, să mă jurizez pe mine însumi, așa că prefer să las cumva loc liber celor care au avut bunăvoința să se deplaseze din toată țara. Avem camioane care vin tocmai de la Constanța, altele care au încheiat ultima cursă în Spania și, în loc să vina super încărcate, au venit pe gol, doar să fie prezente. Am format o comunitate care reunește oameni ce lucrează în transporturi, care iubesc camioanele și care altfel, fără acest eveniment sau fără TTA, nu aveau șansa să se cunoască, iar acum se ajută, își oferă informații, colaborează. La orice oră din zi și din noapte această comunitate practic devine mult mai strânsă și mult mai legată.”

Figuri cunoscute de la ediția 2019, dar și câțiva absenți importanți

Două dintre camioanele prezente la ediția din 2019 au făcut furori în public și în acest an: este vorba de camionul Dracula, al lui Sull Trans Spedition din Arad, și Joker/Batman, al Fiv Trans, din Dâmbovița, firmă care anul acesta a avut 7 camioane în competiție, fiind unul dintre principalii susținători.

Printre marii absenți ai acestei ediții TTA se numără Florian Petre, câștigătorul ediției din 2019, cu camionul „Predator” – al cărui interviu de prezentare a strâns aproape 3 milioane de vizualizări pe pagina de FaceBook a revistei Tranzit – și Ioan Nagl, de la Ost Transport, care a câștigat mai multe ediții ale concursului Cel mai frumos camion, organizat de Scania România și mai apoi de UNTRR.

Florian Petre lucrează în afara țării și nu a putut fi prezent, iar Ioan Nagl a venit de data aceasta doar ca spectator, neavând și un camion prezent la expoziție.

Juriul, format din reprezentanții sponsorilor evenimentului, a oferit anul acesta 8 premii – pentru Putere, Claxon, Sunet, Holland Style, Evacuare, Pictură, Interior și Exterior.

Cel mai tare din Cetate: Venom by Fiv Trans

Viorel Fabian, fondatorul firmei de transport Fiv Trans, cu sediul în județul Dâmbovița, a luat anul acesta premiul cel mare, votul publicului, cu camionul Venom. Același camion i-a adus Fiv Trans premiul I atât la Best Interior, cât și la Best Sound, clasându-se pe podium și la Best Paint (premiul al doilea) și la Best Exterior (premiul al treilea). Fiv Trans este unul dintre promotorii TTA, după ce în 2019 a câștigat premiile Best Paint și Best Sound cu camionul Batman (Joker).

Una dintre întrebările care se pun întotdeauna la prezentarea unui camion pictat, care participă la concursuri de frumusețe, este dacă e folosit doar pentru competiții sau proprietarii îl și pun la treabă. Viorel Fabian declară că Venom este un camion muncit, nu a stat pe dreapta decât pe durata lucrărilor la interior și a picturii. „Nu avem componente duble, ci avem o mare plăcere să îl întreținem. Doar pe durata picturii este imobilizat, dar timpul în care nu muncește nu îl considerăm o pierdere, ci este o plăcere pentru noi să lucrăm la înfrumusețarea lui.”

Fiv Trans s-a înființat în 2004 și de atunci, pas cu pas, a ajuns în 2022 să dețină 14 camioane, toate Scania. Trei dintre ele sunt pictate, iar celelalte au toate elemente de design: bull-bar-uri, lumini interioare, tapițerie interioară din piele, goarne etc.

Motivul picturii camionului Venom, prezentat anul acesta de Fiv Trans, provine de la filmul cu același nume, de care fiul lui Viorel Fabian, de 9 ani, este pasionat.

„Primul camion pe care l-am pictat, cel cu motiv Batman, prezentat în competiția din 2019, a fost lucrat în 2017 și după el s-au mai făcut trei camioane. Am participat și în 2019 la competiție aici în Alba Iulia. Atunci am primit ca premiu două anvelope din partea Bridgestone”, rememorează Viorel Fabian. „Am crescut cu pasiunea pentru camioane, iar după ce am plecat din România în 1996 am fost educat în continuare în cadrul unei companii de transport din Italia în spiritul aceleiași pasiuni. Camioanele pe care le-ați văzut la Alba Iulia sunt pictate în garajul propriu; avem o persoană dragă de la București, care vine la noi și le pictăm împreună. Noi le desfacem și le pictăm împreună.”

Camionul Venom a fost achiziționat în 2019 și fost pictat în 2020. Pictura și lucrul la acest camion au durat aproape 12 luni. „Am adăugat bullbar-ul cu farurile, tot ce înseamnă partea de pictură, ornamentul de acoperire a ștergătoarelor, parasolarul de sus, care nu este produs de Scania, luminile etc. Este realizat după un model făcut manual cu videoproiector – videoproiectorul se pune pe mașină, se schițează tot camionul sau parte din camion, după care se începe pictura. Interiorul este făcut de Duraccio, un om drag din Italia: el a desfăcut absolut tot camionul, nu a rămas decât partea de tablă, restul e refăcut complet. Numai lucrul la interior a durat aproape trei luni.”

Investiția completă, inclusiv prețul de achiziție al camionului, ajunge la aproape 200.000 de euro. Evident, soția lui Viorel Fabian este și ea pasionată de camioane și își susține soțul atât în munca de zi cu zi, cât și în pasiunile costisitoare de înfrumusețare a acestora. „Ăsta a fost marele meu avantaj: a avut cine să mă înțeleagă. Soția mi-a fost alături și m-a susținut și avem o afacere în care amândoi suntem implicați. Unul fără celălalt nu am fi putut ajunge aici. Însă să știți că și ea e pasionată la fel de mult ca și mine de aceste activități.”

Pasiunea și afacerea merg mână în mână

Chiar dacă sunt și clienți care apreciază camioanele companiei de transport cu care lucrează, Viorel Fabian nu privește înfrumusețarea mașinilor sale drept o investiție, care se va întoarce într-un fel sau altul financiar, ci este vorba pur și simplu de pasiune. Chiar și așa, firma trebuie să facă profit din exploatarea lor.

„Eu am învățat un lucru simplu: e mai bine să mor fără să muncesc, decât să mor muncind, așa că firma trebuie să fie pe profit. Altfel înseamnă că nu știm să facem transport. Din păcate, constat că în România aproape 70% dintre transportatori nu știu să facă transport, pentru că, dacă ne uităm la tarifele de pe piață, par că nu își cunosc costurile cu adevărat. Trebuie să îi facem pe clienți să ne înțeleagă că nu putem lucra sub costuri. Este foarte greu, pentru că și ei au aceleași probleme ca și noi la sfârșitul discuției.”

Compania dâmbovițeană transportă utilaje, mărfuri generale, vehicule specializate (militare) cu platforme speciale etc.

Categoriile Best Interior și Best Paint, disputate de Fiv Trans și Sull Trans

Dracula, camionul Sull Trans Spedition desemnat Cel mai tare din Cetate la ediția din 2019, a câștigat anul acesta premiul Best Paint, fiind urmat de cele două camioane ale Fiv Trans, Venom și Batman.

Camionul Dracula impresionează prin unitatea picturii – tema de pe cabină fiind continuată pe semiremorca de tip izotermă, efortul și investiția fiind mult mai mari decât dacă s-ar alege o prelată imprimată. Interiorul continuă tema de sorginte românească, fiind adăugate decorațiuni mai mult sau mai puțin convenționale – un sicriu, statuete, căni cu motive specifice etc.

Pictura și interiorul sunt inspirate dintr-unul din războaiele lui Vlad Țepeș cu turcii și prezintă chiar otomani trași în țeapă, dar include și imaginea castelului Bran, o gravură pe spate cu Dracula, LED-uri si fragmentul eminescian „cum nu vii tu, Țepeș, doamne…”.

Ovidiu Oradan a demonstrat că, deși folosit zi de zi la lucru, camionul poate arăta la fel de bine ca în 2019, când a fost prezentat în premieră. Interiorul din piele a fost întreținut perfect, câștigând anul acesta premiul al doilea la Best Interior, după Venom.

Și Sull Trans face tot curse de Italia, cu precădere, o țară iubitoare de astfel de camioane frumoase, Ovidiu Oradan fiind îngrijorat de cozile din ce în ce mai mari de la Nădlac. „Se stă uneori peste 4-5 ore să trecem în Ungaria, așa că am ajuns să ne organizăm astfel activitatea încât să trecem peste week-end camionul în Ungaria, iar șoferul se întoarce cu microbuzul în țară să își facă perioada de odihnă și revine la camion luni dimineața, tot cu microbuzul, pe partea autoturismelor fiind mai mulți ofițeri de la Poliția de Frontieră, astfel că timpul de trecere e mai mic.”

Avantajul firmei este că are sediul la Arad, firmele din restul țării neavând această posibilitate, deloc ușoară nici pentru cele din zonă.

Ovidiu Oradan are mai mult de 400.000 km la bord cu Dracula și promite un camion nou pentru competiția de anul viitor, pictat într-o „temă de actualitate”.

Best Exterior – Volvo FH 16 Ocean Pearl al Carohi Pharma Transport

La categoria Best Exterior camionul lui Fiv Trans, Scania pictată cu motiv Venom, s-a clasat pe locul al treilea, fiind surclasat de două camioane din Constanța, unul deținut de firma GEC Spedition (locul al II-lea) și altul de Carohi Pharma Transport (locul I). Camionul albastru Volvo FH16 de 750 CP, deținut de Adrian Antohi, a încântat juriul și publicul, grație culorii sale speciale Volvo Ocean Pearl, un azuriu superb care să amintească de locul de origine al proprietarului: Constanța. Compania specializată în transporturi cu temperatură controlată (mai ales farmaceutice, după cum indică și numele) a prezentat în concurs și semiremorca în aceeași culoare ca și cabina. Carcasele oglinzilor și paravânturile de pe părțile laterale ale șasiului erau în aceeași culoare a cabinei, ca și toate adaosurile de spoilere și paravânturi de la cabină, care fac parte din pachetul aerodinamic menit să scadă consumul de combustibil. Adrian Antohi, proprietarul firmei Carohi Pharma Transport, conduce chiar el camionul în mare parte din timp, consumul cu motorul de 750 CP (achiziționat nu neapărat că ar fi nevoie de așa putere în mod obișnuit, ci pentru că îi plac motoarele puternice) fiind de 32-35 l/100 km, în funcție de traseu.

Camionul, care are și interiorul modificat, este echipat cu direcție dinamică, apreciată mai ales atunci când trebuie să dea cu spatele, pentru că e mai precisă, oferă confort și rapiditate.

Deși și-a început activitatea în urmă cu mulți ani, compania are doar 6 camioane în prezent. „Atâta putere am avut. Noi suntem o firmă mai pe stil vechi”, a declarat Adrian Antohi, care lucrează în transporturi de când a terminat liceul în 1990. „Avem șoferi mai la 50 de ani, nu sunt cercelați, interiorul cabinelor e foarte îngrijit, arată cum sunt șoferii care le conduc. Cel mai proaspăt șofer în firma noastră are o vechime de 5-6 ani. Iar cel mai vechi, de 12-13 ani.”

Camioanele Nunucu din Suceava au impresionat la Sunet și Evacuare

Printre greii cu picturi de excepție prezenți la Alba Iulia, am întâlnit și tineri pasionați de camioane, care s-au făcut remarcați la probe unde investițiile sunt de alt nivel decât la pictură. Firma Nunucu Transporte, din Suceava, a luat două premii cu două camioane: premiul al doilea la Best Exhaust (probă câștigată de Expres Vabis din Buzău, pe locul al treilea clasându-se arădeanul Tamautotrans Chisindia) și premiul al treilea la Best Sound, după Venom Fiv Trans și Old School, un camion al bucureștenilor de la Ionuț Prim Trans. Cel de-al doilea camion, premiat la Best Sound, avea și o pictură frumoasă, care-l avea în prim-plan pe Ștefan cel Mare, figura emblematică pentru moldoveni.

„Lucrez eu cu fratele meu. Avem cinci camioane în total, trei care lucrează, iar două sunt desfăcute pentru alte proiecte, restaurări. Frații mai mari fac din ’94 transport, astfel că ei ne-au transmis pasiunea aceasta, mie și fratelui meu cu care lucrez acum. Noi am crescut pe lângă cei mari având camioane prin ogradă. Pentru mine e mai mult un hobby decât transport, pentru că transportul la ora actuală merge foarte prost, motorina e scumpă și nu ne rămâne prea mult la finalul cursei”, a declarat Nunucu, un tânar de 30 de ani, care de 7 ani lucrează pe propriul camion. „Momentan eu conduc acest camion, încă nu e momentul să mă las de șoferie; îmi place să mă duc să cunosc oameni noi, țări noi, pentru mine asta înseamnă foarte mult.”

Firma lucrează mai mult în Comunitate, unde tarifele sunt mai bune și cursele mai „legate”. „La noi nu e continuitate și dacă stai mai mult degeaba cheltui tot ce câștigi. E greu cu întorsul camionului la 8 săptămâni. La retur se găsește marfă spre România, dar la export prețurile sunt foarte mici, deci nu ne scoatem nici măcar cheltuiala până la destinație, de profit nici nu vorbim.”

Când vine acasă, Nunucu conduce un BMW Seria 5 din 2003. „Este feblețea mea și, sincer, altceva nu cred că mi-aș permite, dar e OK așa, investesc mai mult în camioane. Asta îmi aduce și satisfacție și confort, căci petrec foarte mult timp în camion. Suntem în cursă permanent și eu, și fratele meu, iar când ajungem acasă ne apucăm de camioane. Pictura cu Ștefan cel Mare am făcut-o noi împreună cu un băiat din Oradea. A avut ceva probleme de sănătate și am mai continuat noi în partea din spate, cum am putut. Am completat partea din spate și pe părțile laterale cu cineva din Baia Mare, deoarece ne-am dorit să avem o pictură completă.”

Nunucu a mai participat la un eveniment în Slovacia, unde s-a clasat în top 15. „Oamenii au apreciat scenele de război, probabil că și ei au un istoric similar și au votat camionul meu.”

S-a lucrat 2-3 zile la grafică, s-au lucrat mai multe scene și apoi au început lucrul cu videograful. „Tot ce fac, fac din pasiune. Poate mai târziu voi face altfel lucrurile, ca frații mei care sunt plecați în America. Pe mine nu mă tentează să mai plec, am fost plecat din 2007 în Italia, Anglia și, sincer, m-am plictisit. E mai bine acasă, chiar dacă birocrația te omoară. Parcă acasă ne simțim cel mai bine.”

Nunucu își dorește să refacă și interiorul camionului Ștefan cel Mare, cu care să participe și la alte competiții.

„Noi, românii, suntem oameni deștepți, nu avem conducerea pe care o merităm, dar în rest oamenii sunt faini și îmi doresc să le arătăm străinilor că și noi putem face lucruri faine. Să nu fie numai despre ei, să fie și despre noi!”

Vasi Dobra, Andrey Trans Expedition: Cucerit de camioane din copilărie

La categoria Best Power, câștigată de Andrey Trans Expedition, locurile 2 și 3 au fost ocupate de Viking Trucking, din Alba Iulia, și de arădeanul Tamautotrans Chisindia.

Vasi Dobra, de la Andrey Trans Expedition, are doar 26 de ani și conduce un camion Volvo cu o pictură frumoasă moștenită de la cel care a vândut mașina, cumpărată de pe piața de autovehicule rulate. Vasi lucrează pe camion de la 21 de ani, alături de tatăl și fratele său, toți trei având firma de transport înregistrată în Câmpeni, județul Alba. Camionul pictat a fost cumpărat în 2019 și s-a încercat să fie întreținut cât mai bine, mai ales că toate camioanele firmei lucrează zi de zi. Modest, Vasi Dobra declara, înainte de anunțarea câștigătorilor, că nu a participat cu gândul de a câștiga vreun premiu, admirându-i pe ceilalți colegi care au adus în competiție camioane pictate superb și în care s-au investit mulți bani. „Eu am cumpărat doar câteva ornamente, dar am vrut să fiu prezent mai mult pentru atmosferă.”

Așa cum a spus și Florin Tomuța, însă, proprietarul Tomiflex și organizatorul evenimentului, la categoria Best Power contează foarte mult și priceperea șoferului, iar la Vasi Dobra s-a văzut că a crescut de mic printre camioane, chiar dacă era unul dintre cei mai tineri șoferi prezenți la Alba Iulia.

Ionuț Prim Trans și Galedo Logistic, firmele cu cele mai mari flote prezente în Cetate

Una dintre firmele cele mai mari prezente la festival, Ionuț Prim Trans, are 28 de camioane și este din București. Datorită lui Ionuț Nițu, fan Mercedes-Benz, producătorul german a fost vizibil în competiție. Ionuț a adus 10 camioane la Alba Iulia, cel mai frumos fiind un Actros Euro 3 din 2001, cu 2,5 milioane de kilometri la bord, cu o pictură intitulată „Old School”, mergând pe ideea că firma reprezintă curentul șoferilor „vechi”, atenți la camioanele pe care le conduc. Firma a avut 10 camioane prezente în competiție, toate cu un rulaj considerabil, cu cutii de viteze manuale sau cu manetă PowerShift din prima generație.

„Pasiunea pentru camioane am moștenit-o de la tatăl meu, care a fost șofer de camion. Lui i-am dedicat acest camion. Pe lângă portretul lui, pictura reprezintă natura – verde sub cerul albastru – iar pe spate sunt doi cai, care duc cu gândul la cai putere. Interiorul a fost refăcut complet, păstrând aceleași culori ca la exterior. Mașina are 2.500.000 km, în condițiile în care motorul este cel original, singurul înlocuit fiind radiatorul”, a spus Ionuț Nițu.

Transformările s-au făcut în decursul a doi ani si au costat aproximativ 17.000 de euro. Firma mai are o mașină în lucru, la București, argintie, tot cu mulți kilometri la bord. „Cea mai nouă este din 2011. Noi achiziționăm doar cash, nu facem leasing. Avem garaj și ne facem întreținerea singuri, astfel că nu ne temem de mașinile vechi. Dimpotrivă! Avem doi mecanici, o dubă pentru asistență mobilă și facem transporturi pe teritoriul României, astfel că putem interveni rapid în caz că apare vreo problemă.”

Însă Ionuț Nițu spune că rareori are probleme cu imobilizarea camioanelor, pentru că în fiecare săptămână li se face o inspecție generală, iar stocul de piese de schimb proprii e permanent alimentat.

Chiar și cu aceste camioane frumoase și îngrijite, Ionuț Prim Trans nu găsește cu ușurință șoferi foarte buni, cei de „școală veche”, pricepuți și dedicați meseriei, fiind din ce în ce mai rari.

Una dintre firmele mai măricele prezente la Alba Iulia este Galedo Logistic de la Piatra-Neamț, care deține în total 32 de camioane, dintre care 20 Scania. „Nu am venit neapărat să ne expunem camioanele, care nu sunt foarte accesorizate la exterior, ci mai mult pentru socializare, pentru atmosferă”, a spus managerul de transport Leonard Grămescu.

Firma nemțeană transportă marfă perisabilă tur-retur, astfel că șoferii sunt mulțumiți că ajung des acasă. Compania a investit în camioane cu cabine mari, confortabile și bine echipate la interior – cu ventilație în scaune, frigider mare, climă de staționare etc.

„Camioanele bine echipate ajută la crearea unei imagini de prestigiu a firmei, dar îi mulțumesc și pe șoferi, de părerea cărora ținem cont de fiecare dată când configurăm camioanele comandate.”

Galedo este client fidel Scania România, așteptând și anul acesta să iasă din producție câteva mașini comandate anul trecut. Toate au jante Alcoa și anvelope Michelin cu durabilitate crescută și construite pentru economie de combustibil. „Noi facem transport la temperatură controlată, astfel că nu ne putem permite să avem probleme care să ducă la imobilizarea camioanelor.”

Un Peterbilt american a atras mai ales copiii

Pentru ca expoziția să fie completă, la Alba Iulia a ajuns și un camion american, spre încântarea copiilor care au văzut astfel de exponate doar în filme. Mihai din Constanța, care a lucrat în Canada în ultimii 4 ani, s-a retras în Europa cu tot cu camion, care lucrează acum pentru transportul mașinilor de Formula 1 la competiții sau participă el însuși la evenimente și competiții pentru camioane.

De altfel, în Europa un astfel de autotractor nici nu ar fi posibil de folosit, ca urmare a nevoii de a avea o remorcă specială, adaptată astfel încât să nu depășească lungimea maximă admisă

Peterbilt-ul cu mai mult de 20 de ani în spate a fost configurat în Canada în veritabilul stil Route 66, cu evacuări masive, cromate, care aduc aminte de dubla lor utilizare în timpul prohibiției. Motorul de 600 CP și transmisia automată cu 18 trepte de mers înainte asigură un consum de doar 27-28 l/100 km, după cum pretinde Mihai, care mai spune că greul american se descurcă bine pe drumurile europene, chiar dacă are altă rază de bracare și alte repere de orientare în trafic, ca urmare a dimensiunilor autovehiculului. Rezervorul are doar 600 l, astfel că nu duce după el o greutate prea mare și nici șoferul nu e prea stresat că trebuie să alimenteze des.

Mihai a fost prezent cu același camion și la competițiile de frumusețe pentru camioane organizate în trecut de UNTRR, mai întâi la Cluj și apoi la București. „Competiția din acest an este peste cele organizate anterior. Cine a avut ideea de a aduce camioanele în Cetatea Alba Iulia a avut fler, pentru că ele arată foarte bine aici. Și publicul este minunat. Ne trebuie și nouă, în România, evenimente la care copiii să fie atrași să vină să vadă camioanele, să le placă și să vrea să ducă mai departe această meserie, așa cum se întâmplă în alte țări. Am văzut aici copii țopăind de fericire în fața camionului, mai că le venea să-l îmbrățișeze și să-l sărute. De astfel de copii avem nevoie ca să ducă pasiunea mai departe.”

Festivalul de la Alba Iulia, cel mai bun mod de a atrage tinerii către camioane

De aceeași părere este și Florin Tomuța, organizatorul evenimentului. „Categoric, un astfel de eveniment contribuie la atragerea de noi tineri în această branșă. Noi practic venim cumva cu lucrurile frumoase în față, camioane extraordinar de dotate și de bine întreținute, astfel încât să îmbunătățim imaginea firmelor de transport, precum și a conducătorilor auto. Nu este ușor, dar în momentul în care ai astfel de momente de bucurie – știu că pare greu de crezut și pare cumva poetic așa – trăim efectiv până la următorul eveniment cu speranța ca el să fie mult mai mare.”

Articole similare