Comisia Europeana a deschis un dosar cu privire la impunerea salariului minim in Germania, in prezent se analizeaza raspunsul autoritatilor germane si urmeaza sa se transmita in scurt timp o pozitie oficiala in acest sens, a declarat Marius Alban, reprezentantul Directiei Transport Rutier din cadrul Ministerului Transporturilor, in cadrul conferintei Tranzit. Intre timp, nemtii sustin ca prevederea este in conformitate cu legislatia europeana in domeniu, facand referire la Roma 1, un act normativ din domeniul legislatiei muncii.
Ministerul Transporturilor, impreuna cu institutii similare din alte 11 state, schimba saptamanal informatii pe problematica salariul minim si a fost creat chiar un grup de initiativa, coordonat de Polonia, care tin legatura cu comisarul european pe transporturi si cu reprezentantele statelor membre la Bruxelles. Romania a semnat o scrisoare oficiala adresata Comisiei Europene, impreuna cu celelalte state din grupul de initiativa, prin care si-a exprimat ingrijorarea asupra efectelor pe care aceste legi le au asupra pietei transporturilor si in special asupra statelor din estul Uniunii.
„Avem speranta ca aceasta situatie se va clarifica cat mai repede. Din evaluarea preliminara a Comisiei Europene a reiesit ca cel putin in privinta tranzitului nu este respectata legislatia UE in domeniu. Urmeaza sa vedem cum se va pronunta pe cabotaj si pe transport international“.
Despre Franta nu sunt informatii clare la MT. S-a semnalat Comisiei Europene intentia acestei tari de a introduce o prevedere similara, cu un nivel chiar mai mare al salariului minim dect in Germania, respectiv de 9,63 euro/ora insa, cum nu s-a adoptat nimic oficial, Comisia nu a actionat.
Intre timp a fost organizat la Bruxelles si un protest al asociatiilor patronale din Romania, Polonia, Ungaria si Cehia, dublat de lobby-ul facut de europarlamentarii est-europeni.