Upply ne amintește că pentru expeditori și companii de transport maritim în octombrie începe procesul anual de licitație a contractelor și se pregătesc bugetele pentru anul viitor, iar tendința majoră care se remarcă de data aceasta este că e puțin probabil ca serviciile companiilor maritime să revină la calitatea de dinainte de pandemie. Deci expeditorii vor trebui să treacă la o abordare din ce în ce mai prudentă a stocurilor, care va aduce costuri mari de depozitare și deținere a mărfurilor. În plus, tarifele de transport maritim pentru mărfurile care părăsesc China și Asia în general au acum o tendință descrescătoare cauzată de scăderea în 2023, până la nivelul din 2018-2019, a volumului de mărfuri ce urmează să fie transportate pe principalele linii transoceanice, după aproape doi ani de creștere substanțială. Expeditorii apelează tot mai mult la servicii pe distanțe mai scurte și caută opțiuni alternative de aprovizionare, nearshoring, care adesea sunt însă mai scumpe și limitate ca domeniu de aplicare, dar oferă timpi de tranzit mai scurți și mai ușor de controlat. Iar aprecierea dolarului și deprecierea altor valute vor avea un impact major asupra deciziilor de cumpărare și a cantităților de bunuri comandate din zona dolarului.
Analiștii Upply mai atrag atenția asupra triadei de C-uri de care țin cont decidenții – Conflict, Climă și Covid, care pot, fiecare, să crească instabilitatea și riscul ca prognozele economice să fie incerte, ceea ce ar duce la lipsă de încredere și de vizibilitate, prin urmare la o cerere mai volatilă și pe termen mai scurt.
Din câte se poate estima totuși acum, rezultatele financiare ale companiilor de transport maritim se vor deteriora, ceea ce nu le va încuraja să repoziționeze containerele goale în număr mare pe propria cheltuială. Iar relațiile industriale din porturi se vor deteriora și ele, ca urmare a efectului negativ al inflației asupra puterii de cumpărare.