Renault Trucks a adus pentru testare în România (inclusiv la Gala Tranzit din 4 noiembrie) un model E-Tech D Wide de 16 t pentru a prezenta carosierilor parteneri și clienților interesați oferta de autovehicule electrice produse în Franța.
Modelul Renault Trucks D E-TECH de 16 tone oferă o sarcină utilă de până la 8.743 kg cu caroserie de tip box (cu care vehiculul are o greutate proprie de 7.257 kg). Acest model poate fi configurat cu două ampatamente, de 4.400 mm și respectiv 5.300 mm. Modelul testat în România a avut 4.400 mm, fiind echipat cu patru pachete de baterii dispuse de o parte și de alta a șasiului, în timp ce motorul electric și cutia de viteze cu 2 rapoarte au fost montate pe șasiu între cele două baterii. În spatele motorului și cutiei se găsesc compresorul de aer și pompa de direcție, comandate de circuitul de 24 V.
Motorul electric dezvoltă o putere maximă de 185 kW (putere continuă de 130 kW) și un cuplu maxim de 425 Nm, care oferă posibilități de pornire de pe loc cu răspuns imediat, indiferent dacă vehiculul este încărcat sau nu. Accelerația este avantajată și de configurația cu o cutie de viteze cu două rapoarte, care permit optimizarea atât a cuplului – chiar și la viteze mici – cât și a vitezei.
Bateriile NMC (Nichel Mangan Cobalt), cu o capacitate de 200 kWh, pot fi încărcate cu curent continuu până la 150 kW, cu care vehiculul poate atinge o autonomie de până la 300 km.
Toate modelele Renault Trucks D și D Wide E-Tech permit adaptarea șasiului conform nevoilor clientului în materie de lungime de carosare și sarcină utilă. Sunt disponibile două prize de putere electrice – una de 69 kW (putere continuă de 47 kW) și cea de-a doua de 99 kW (69 kW putere continuă), cu un moment maxim de 240 Nm, respectiv 530 Nm.
Axa spate este mecanică, cu reducție simplă, Renault Trucks anunțând pentru 2024 câte o axă electrificată pentru fiecare aplicație.
Pentru configurația cu 4 baterii de 66 kWh (265 kWh), energia utilizabilă cu o singură încărcare de peste 168 kWh este garantată de Renault Trucks până la 300 MWh energie totală livrată
Renault Trucks deține 23% din piața europeană de autocamioane electrice, procent care nu înseamnă mult ca volum pentru moment, când sunt puține unități livrate pe piață, însă pentru viitor, dacă se păstrează tendința, va fi altceva. In regiunea de Est a Europei, care încorporează piețele din Ungaria, România, Bulgaria și Ucraina, Renault Trucks a reușit să vândă trei camioane Renault Trucks D E-Tech în Ungaria (integrate în flota Waberers) și alte patru vehicule Renault Master electrice în România, printr-un parteneriat cu Grădinariu. Aceste unități sunt foarte importante pentru această zonă, care nu beneficiază de nicio schemă de ajutor din partea statului la achiziția de vehicule comerciale electrice, așa cum se practică în unele țări din vestul Europei.
Potrivit reprezentanților producătorului francez, vehiculele electrice sunt mai aproape decât credem, astfel că piața trebuie să se pregătească pentru folosirea lor, de îndată ce și infrastructura va fi pusă în uz, sau poate chiar mai devreme, producătorii de autovehicule, transportatorii și clienții transportatorilor fiind gata să investească pe cont propriu în stații de alimentare cu energie electrică.
În 2022 la uzina din Blainville au fost produse o mie de șasiuri electrice, din care 600 sunt Renault Trucks D și D Wide. În total, vehiculele electrice produse de Renault Trucks și date clienților au depășit un million de kilometri, producătorul francez fiind implicat în producția de vehicule electrice din 2010.