Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Eficiență și performanțe dinamice similare modelului diesel

Până în 2030, jumătate din autovehiculele comerciale vândute de producătorii europeni trebuie să fie electrice, astfel că Renault Trucks face eforturi pentru a pregăti și instrui atât rețeaua de dealeri, vânzători și reparatori, cât și partenerii de carosare, pentru trecerea la autoșasiuri propulsate electric. În acest scop, luna trecută Renault Trucks România a organizat un eveniment de prezentare a gamei sale de vehicule electrice, eveniment dedicat carosierilor, presei și clienților. Două modele – un Renault Trucks D E-Tech 4×2, cu greutate totală de 16 t, și un Master E-Tech de 3,5 t – au fost disponibile pentru test drive, pentru a arăta ușurința în operare și autonomia suficientă – aproximativ 250 km în cazul modelului D electric – pentru aplicații de distribuție urbană. În versiunea șasiu 4×2 cu ampatament de 4.400 mm și caroserie de tip dubă închisă, modelul D E-Tech cu greutate totală de 16 t a consumat, într-un test-drive în jurul Bucureștiului (Bolintin-Deal, Șoseaua de Centură, Chitila, Otopeni și retur) 65,11 kWh/100 km. Condusul cu multe opriri și reporniri a oferit multiple posibilități de recuperare a energiei, spre deosebire de versiunea diesel, pentru care un asemenea regim de utilizare este cel mai ineficient.

Renault Trucks deține 23% din piața europeană de autocamioane electrice, procent care nu înseamnă mult ca volum pentru moment, când sunt puține unități livrate, însă pentru viitor, dacă se păstrează tendința, va fi altceva. În regiunea de est a Europei, care încorporează piețele din Ungaria, România, Bulgaria și Ucraina, Renault Trucks a reușit să vândă trei camioane D E-Tech în Ungaria (integrate în flota Waberers) și alte patru Renault Master electrice în România, printr-un parteneriat cu Grădinariu. Aceste unități sunt foarte importante pentru zona noastră, care nu beneficiază de nicio schemă de ajutor din partea statului la achiziția de vehicule comerciale electrice, așa cum se practică în unele țări din vestul Europei.

Potrivit reprezentanților producătorului francez, vehiculele electrice sunt mai aproape decât credem, astfel că piața trebuie să se pregătească pentru folosirea lor, de îndată ce și infrastructura va fi pusă în uz, sau poate chiar mai devreme, producătorii de autovehicule, transportatorii și clienții transportatorilor fiind gata să investească pe cont propriu în stații de alimentare cu energie electrică.

În 2022 la uzina din Blainville au fost produse 1.000 de șasiuri electrice, din care 600 sunt D și D Wide. În total, vehiculele electrice produse de Renault Trucks și date clienților au depășit un milion de kilometri, constructorul francez fiind implicat în producția de vehicule electrice din 2010.

Oferta de vehicule electrice acoperă o gamă foarte largă de segmente, de la 3,1-3,5 t masa maximă autorizată (Renault Master) până la RT D și D Wide (de 16 t, respectiv 19 până la 26 t, cu diferite tipuri de ampatamente și suprastructuri disponibile). În ceea ce privește utilitarele ușoare, momentan, până la apariția noului Master, vehiculul electric actual oferă o autonomie de 204 km (WLTP) cu baterii de 52 kWh, în timp ce D Wide ajunge la o autonomie de 400 km.

Renault Trucks a adus pentru testare în România (inclusiv la Gala Tranzit din 4 noiembrie) un model E-Tech D Wide de 16 t, care oferă o sarcină utilă de până la 8.743 kg cu caroserie de tip box (cu care vehiculul are o greutate proprie de 7.257 kg). Acest model poate fi configurat cu două ampatamente, de 4.400 mm și 5.300 mm. Modelul testat în România a avut 4.400 mm, fiind echipat cu patru pachete de baterii dispuse de o parte și de alta a șasiului, în timp ce motorul electric și cutia de viteze cu două rapoarte au fost montate pe șasiu între cele două baterii. În spatele motorului și cutiei se găsesc compresorul de aer și pompa de direcție, comandate de circuitul de 24 V.

Motorul electric dezvoltă o putere maximă de 185 kW (putere continuă de 130 kW) și un cuplu maxim de 425 Nm, care oferă posibilități de pornire de pe loc cu răspuns imediat, indiferent dacă vehiculul este încărcat sau nu. Accelerația este avantajată și de configurația cu o cutie de viteze cu două rapoarte, care permit optimizarea atât a cuplului – chiar și la viteze mici – cât și a vitezei.

Bateriile NMC (Nichel Mangan Cobalt), cu o capacitate de 200 kWh, pot fi încărcate cu curent continuu până la 150 kW, cu care vehiculul poate atinge autonomie de până la 300 km.

Toate modelele Renault Trucks D și D Wide E-Tech permit adaptarea șasiului conform nevoilor clientului în materie de lungime de carosare și sarcină utilă. Sunt disponibile două prize de putere electrice – una de 69 kW (putere continuă de 47 kW) și cea de-a doua de 99 kW (69 kW putere continuă), cu un moment maxim de 240 Nm, respectiv 530 Nm.

Axa spate este mecanică, având reducție simplă, Renault Trucks anunțând pentru 2024 câte o axă electrificată pentru fiecare aplicație.

Pentru configurația cu 4 baterii de 66 kWh (265 kWh), energia utilizabilă cu o singură încărcare de peste 168 kWh este garantată de Renault Trucks până la 300 MWh energie totală livrată.

Posibilități multiple de recuperare a energiei pe traseu, fără mult efort

Ca orice model electric, plecarea de pe loc se face în forță, grație unui cuplu maxim de 425 Nm disponibil imediat. Dacă există condiții, vehiculul se lansează imediat la viteza de croazieră, însă pentru o bună autonomie și pentru a circula în condiții legale și de siguranță modelul a fost limitat la 90 km/h.

În afară de faptul că este foarte silențios, vehiculul electric se comportă în mare parte la fel ca unul diesel, ceea ce arată că tehnologia este deja stabilă și ușor de implementat, dacă nu ar exista problema costului mai mare de achiziție și lipsa infrastructurii de alimentare.

Cabina oferă același mediu prietenos, cu un panou de bord ușor de accesat și de navigat prin meniuri. Informațiile disponibile pentru camioanele convenționale sunt transformate pentru vehicule electrice, indicând în permanență autonomia rămasă, nivelul de încărcare a bateriei, consumul total de energie pe cursă și consumul mediu.

Pe consola centrală se găsește un suport pentru tabletă (cu două porturi USB) și două prize de 12 și 24 V, plecând de la premisa că șoferii de astfel de autovehicule de distribuție au nevoie de dispozitive electronice de navigație, pentru primirea informațiilor despre fiecare comandă sau poate chiar pentru eliberarea la livrare a diferitelor documente de predare/recepție sau chiar facturi.

Șoferul poate folosi și pilotul automat sau limitatorul de viteză prin intermediul butoanelor dispuse pe volan, beneficiind și de funcții de asistență precum cea de pornire în rampă (Hill Start Aid) sau asistență la frânarea de urgență (EBA), care cresc nivelul de confort și siguranță la bord.

Condusul unui astfel de vehicul se face ușor, consumul nefiind prea mare, chiar dacă șoferul nu face eforturi prea mari ca să recupereze energie. Am consumat 46,7 kWh pentru a parcurge 72 km, deci un consum de 65,11 kWh/100 km, în condițiile în care 16,7% din energia consumată a fost de la sistemul de 24 V.

Pe 16,8% din traseu am putut folosi Cruise-Controlul. Durata circuitului de 72 km a fost de două ore și 42 de minute. Viteza medie de deplasare a fost de 41 km/h, pe care am putut recupera circa 21,22 kWh, adică circa 29,59 kWh/100 km, și asta în condițiile în care posibilitățile de anticipare au fost diminuate ca urmare a faptului că nu am cunoscut traseul, astfel că am mai folosit, cel puțin la retur, și frâna de serviciu.

Frânarea regenerativă se activează de la o manetă similară cu cea cu care se activează la vehiculele diesel, retarderul sau frâna de motor, doar că la modelul electric această manetă este dispusă pe partea stângă a volanului. În același timp, ridicarea piciorului de pe pedala de accelerație încetinește ușor autovehiculul, creându-se o forță de frânare similară cu cea a motorului diesel. Practic, motorul electric poate fi folosit ca retarder pentru recuperarea energiei.

Și frânarea propriu-zisă a vehiculului, de la pedala de frână, ajută la recuperarea energiei, motorul electric fiind utilizat ca generator înainte de utilizarea plăcuțelor de frână pe roți, însă cel mai bine se recuperează de la maneta de retarder: până la 7% eficiență.

De menționat că recuperarea începe după ce bateria se golește puțin, astfel că pe primii kilometri până când autonomia nu a scăzut sub 97% nu am putut recupera nimic, în ciuda condusului economic. Singurul avantaj în această situație este uzura mai mică a discurilor de frână, care sunt mult mai puțin utilizate la vehiculele electrice.

Renault Trucks lansează în 2023 noile D și D Wide cu baterii de 94 kWh, cu elemente noi de diferențiere vizuală a vehiculelor electrice față de cele diesel: sticker albastru în față, sub parbriz, cu logo E-Tech, jante vopsite în albastru, noul logo Renault Trucks etc. Până atunci însă, compania încearcă să pregătească terenul pentru vânzarea de autovehicule electrice prin testarea cât mai extinsă a modelelor actuale și analiza costurilor de exploatare comparativ cu autovehiculele convenționale.

Articole similare