În prezent, în Olanda există în jur de 250 de camioane electrice, conform asociației de transport și logistică TLN, iar până în 2030 ar trebui să existe 12.000, sau chiar 16.000, așa cum dorește guvernul, ceea ce îi face pe unii transportatori să creadă că nu se va reuși asta și că trebuie să se facă ordine în rețeaua energetică.
Pentru subvenția AanZET destinată achiziției de camioane electrice s-au înscris în 2023, în doar câteva ore, mai multe firme decât permite bugetul alocat. Grupul Van Kuijk a primit în continuare o subvenție pentru două camioane destinate colectării de deșeuri și vrea să-și facă parcul de 85 de mașini mai sustenabil, dar în ritmul de până acum numai 20% dintre vehicule vor fi electrice până în 2030.
La această problemă se adaugă aceea a lipsei de capacitate de încărcare, deoarece poate dura ani până când cererea de consolidare a rețelei de energie electrică va fi finalizată.
Rutger de Croon Van Elaad, manager de program la centrul de cunoaștere și inovare în domeniul infrastructurii inteligente de încărcare din Olanda, explică faptul că cererea de energie crește mai rapid, parțial datorită Acordului privind schimbările climatice, și de aceea dezvoltarea infrastructurii nu ține pasul. Datorită creșterii preconizate a transportului electric, cererea de capacitate de încărcare este în creștere, în special la depozitele și centrele de distribuție din parcurile de afaceri, ceea ce necesită adesea o creștere a conexiunii la rețeaua de energie electrică, și ea nu se poate face ușor peste tot, deoarece actuala rețea datează de după război. Adică dintr-o perioadă când nimeni nu și-ar fi imaginat că vor începe toate firmele să utilizeze camioane electrice. Iar o soluție nu se va găsi prea curând.
În partea de nord a Olandei congestiile se pare că încep să ia forme dramatice din cauză că sute de firme stau acum la coadă pentru a se racorda la electricitate, sustenabilitatea industriei stagnează și construcția de locuințe este în dificultate. Iar conexiunile dificile la rețea pot fi aprobate și realizate chiar și în opt ani.
TLN este de părere că trebuie luate măsuri la nivel politic înalt pentru a scurta procedurile, astfel încât noile conexiuni să fie realizate mult mai rapid, să se acorde prioritate extinderilor viitoare ale rețelei și toată lumea să lucreze cu soluții inteligente pentru a utiliza rețeaua electrică existentă cât mai eficient posibil. Și să partajeze conexiunile la rețea cu alte persoane și să stocheze curentul rezidual în baterii.
Compania de transport Oomen Verhuizers en Opslag a optat pentru această din urmă soluție, deoarece nu a fost posibilă creșterea rețelei în noua sa locație. De aceea firma a renunțat la o stație de medie tensiune și în schimb a instalat 500 de panouri solare pe acoperiș, iar excesul de energie se stochează și, când bateriile sunt pline, se furnizează energie înapoi în rețea.
Compania va pune în curând în funcțiune și primul camion electric Mercedes-Benz, care poate fi încărcat pe timp de noapte cu energie solară auto-generată din baterii. Dezavantajul este că bateriile sunt destul de scumpe și soluția ideală, și în cazul lor, ar fi subvenția.
Alte soluții ar mai fi locurile comune de încărcare, hub-urile energetice și lucrul cu generatoarele.
Iar dacă transportatorii, municipalitățile și operatorii de rețea colaborează obiectivele pentru 2030 par destul de realizabile.
TLN consideră că este bine să se analizeze soluțiile intermediare, dar că accentul ar trebui să fie pus în principal pe ajustarea rețelei electrice.