Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul urban și-a menținut linia. La național au explodat SH-urile.

Transportul urban, puternic finanțat din fonduri europene, și-a menținut tendința ascendentă în 2022, livrările de autobuze urbane depășind volumele din anul anterior. La național însă lucrurile nu au stat așa de roz, incertitudinea cu privire la viitorul transportului național și internațional și lipsa de predictibilitate descurajând investițiile în mijloace de transport noi. Furnizorii de microbuze, autobuze și autocare au avut și ei un an plin, încercând să „jongleze” cu termenele de livrare și cu scumpirile la energie și combustibil, pentru a menține prețurile în limite rezonabile.

Piața de transport de călători a fost în 2022 în mare agitație, din cauza incertitudinii care a planat deasupra transportului național regulat, atât interjudețean, cât mai ales județean. Volumele de călători, mult afectate de pandemie, și-au mai revenit, dar în multe zone din țară nu au atins încă nivelurile din 2019 și probabil că nici nu le vor mai atinge, în contextul schimbării dinamicii sociale și creșterii ponderii curselor de convenție. În același timp, schimbarea regulilor jocului la județean, prin atribuirea programelor de transport în baza legii achizițiilor publice 99/2006 și (inițial) fără opțiunea de compensație a tarifului până la acoperirea costurilor de operare i-a determinat pe cărăuși să rămână circumspecți, astfel că puținele licitații care au avut loc nu și-au atins obiectivul, iar numeroase trasee au rămas neacoperite. În același timp, în multe județe, transportatorii s-au adresat justiției, pentru a forța consiliile să își asume responsabilitatea atribuirii/garantării programelor pentru perioada contractuală de 6 ani, astfel încât, dacă realitatea din teren nu va sta așa cum s-a estimat în studiile de oportunitate atât de controversate și cu multe lacune, riscul să nu rămână doar la operatori.

Numărul transportatorilor licențiați de Autoritatea Rutieră Română (ARR) la 1 octombrie 2022 era de 3.572, similar cu nivelul din 2021. Cei mai mulți operatori licențiați sunt în București (222, cu 12 mai puțini decât în anul precedent), Prahova (168, +4), Constanța (147, +1), Iași (147, +8) și Suceava (141, +4). La polul opus, județele cu cei mai puțini transportatori sunt Tulcea (37, +1), Teleorman (37), Covasna (39, -1), Bistrița Năsăud (43, -13) și Sălaj (44, +8). Nu mai puțin de 5.463 de operatori s-au autorizat la ARR pentru transport alternativ și 714 pentru servicii de închiriere.

Parcul auto național a crescut în ultimul an, ajungându‑se la 31.611 de copii conforme valabile la 1 octombrie 2022, față de 26.689 în 2021. Cele mai multe vehicule sunt în operare în Capitală, respectiv 3.737, cu 1.988 mai multe decât în octombrie 2021. Al doilea județ este Prahova, cu 1.413 (+447), urmat de Argeș (1.340, +273), Constanța (1.286, +126) și Iași (1.197, +60). Județele cu cele mai puține vehicule licențiate sunt Tulcea (255, +36), Călărași (272, + 54), Teleorman (323, -6), Covasna (326, -3) și Mehedinți (329, +8).

Piața este în continuare foarte dispersată, cu 6.064 de operatori care au un singur vehicul și alți 4.120 care au între 2 și 5 mașini. Sunt doar 6 operatori la nivel național cu flote de peste 300 de unități (inclusiv companii de transport urban), alte 8 firme de profil au între 201 și 300 de vehicule, 48 de operatori dețin între 101 și 200 de mașini, 119 au între 51 și 100 de vehicule, 171 dețin între 31 și 50 de mașini, iar 1.648 de firme de transport au între 6 și 50 de vehicule.

Vânzările de autobuze urbane noi au dominat piața

În 2022 au fost înmatriculate 408 autobuze și autocare noi, în creștere cu 31% față de anul precedent, potrivit informațiilor Direcției Reglementări Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule (DRPCIV) din cadrul Poliției Române. Variația rămâne semnificativă de la un an la altul, dar deloc surprinzătoare, dacă ne gândim că o diferență aproape la fel de mare a fost și între 2020 și 2021, de 28%, iar volumele totale depind în principal de livrările de autobuze urbane, ca urmare a licitațiilor încheiate.

Pentru următorii ani se așteaptă în continuare o infuzie importantă de vehicule noi, mai ales că la finalul lui 2022 au fost încheiate mai multe licitații pentru volume importante, inclusiv autobuze și troleibuze destinate Primăriei Capitalei, plus că alte licitații cu finanțare europeană își vor urma cursul. Solaris este lider de piață în topul producătorilor de autobuze, cu 74 de unități înmatriculate, detronând Mercedes-Benz, care în 2022 ocupă doar poziția secundă, cu 67 de unități. Producătorul german nu a livrat însă doar vehicule urbane, ci a avut comenzi și din partea operatorilor privați, în pregătirea atribuirii programelor de transport județean și interjudețean.

Poziția a treia este ocupată de Otokar, cu 64 de autobuze (o parte dintre cele interurbane figurează oficial ca second-hand, fiind achiziționate de pe stocurile dealerilor din Turcia). Urmează Temsa pe locul al patrulea, cu 36 de unități, Karsan și BYD, cu câte 29, MAN (19), Iveco (15), producătorii români Turcento și Pacific Tur, cu 14 și respectiv 12 unități, SOR și Eurobus, de asemenea cu 12 vehicule. Restul producătorilor care au vândut mașini noi anul trecut figurează cu mai puțin de 10 unități.

Achizițiile de autobuze interurbane și autocare noi au fost foarte puține, în condițiile în care importurile de vehicule second-hand s-au menținut la un nivel ridicat.

Înmatriculări autobuze 2022
ProducătorNoiSHSH reînmatriculate
AVEURO3
BEULAS21
BERKHOF733
BOVA258
BMC220
BYD29
C&I75
CENTO142
DAF12
ELECTROBUS ZRT1
EUROBUS124
ERDUMAN21
FERQUI1
GOLDEN DRAGON1
GULERYUZ823
HIGER2
ISUZU5337
IRISBUS12020
IRIZAR133
IVECO152514
KAROSA51
KARSAN29
KING LONG3
LEYLAND1
MARBUS11
MARCOPOLO1
MAN197377
MERCEDES-BENZ67312215
MERCUS4
NEOPLAN2113
OTOKAR644160
PVI1
PACIFIC TUR125
ROSERO-P32
RENAULT416
SCANIA1726
SETRA186107
SOLARIS7410
SOR12
TEMSA362234
TEZELLER1
VAN HOOL277
VDL507
VOLVO4433
YOUNGMAN1
YUTONG3
TOTAL4081.090739

Importul de rulate a explodat; vârsta medie a flotei crește

Achizițiile de vehiculele noi sunt depășite cu mult de importurile de autobuze și autocare rulate făcute de operatorii privați, care se orientează în continuare către mașini vechi și foarte vechi. Statistica denotă puterea de cumpărare scăzută a industriei, fără discuție, însă pentru a încuraja o curățenie în flota națională impozitul pe vehicul ar trebui calculat nu doar în funcție de puterea motorului, ci și de anul de fabricație.

Nu mai puțin de 1.090 de autobuze și autocare second‑hand din Uniunea Europeană au fost înmatriculate pentru prima dată în țara noastră în intervalul ianuarie-decembrie 2022, față de 854 în 2021 (+22%). Pe lângă segmentul curselor ocazionale, care a avut o evoluție destul de bună anul trecut comparativ cu 2021, convențiile au fost adevăratul motor al transportului de călători, tarifele mici forțate de către beneficiari favorizând, evident, achizițiile de flote second-hand din Europa de Vest.

Lider de piață la importul de vehicule rulate este, ca în fiecare an, Mercedes-Benz, cu 312 unități (+18%), urmat de Setra (186 de unități, -14%), Irisbus (120, +51%), Berkhof (73), MAN (73), VDL (50), Volvo (44) și alții. Din păcate, la o primă vedere se evidențiază și câteva flote foarte vechi, de peste 20 de ani.

Alte 739 de autobuze și autocare au fost tranzacționate pe piața internă în 2021, față de 569 în anul anterior (+30%), transportatorii români orientându-se și aici cu precădere spre mărcile germane.

Doar achizițiile de autobuze urbane noi mențin vârsta medie a flotei naționale la un nivel decent. Dacă facem abstracție însă de acestea, vorbim de un parc auto îmbătrânit și poluant. Astfel, doar 1.748 de vehiculele au mai puțin de 5 ani, potrivit evidențelor Autorității Rutiere Române de la începutul lui octombrie 2022; alte 853 au între 6 și 10 ani, 2.147 de vehicule au între 11 și 15 ani, iar nu mai puțin de 5.703 unități (+83%) din flota națională operată la nivel național au peste 16 ani vechime.

Piața de microbuze noi își continuă declinul

Înmatriculări microbuze 2022
MarcăNoiSH prima înm.SH reînmatr.
AROBUS43
AVEURO BUS1215
CENTO BUS2519
C&E Minibus41116
C&I2191
CITROEN2
DYPETY97
ERDUMAN1
FENIKSBUS2
FERQUI1
FIAT213
FORD221644
IVECO31542
INTEGRALIA1
INDCAR3
HYUNDAI1
KARSAN114
MERCEDES-BENZ8856330
MERCUS1
MINIBUS LUXURY12054
OPEL7110
PACIFIC TUR66165
RENAULT213
VAG527
VOLKSWAGEN52172
TOTAL3781251.122

Vânzările de microbuze noi, prăbușite în cei doi ani de pandemie, au continuat să scadă în 2022, din cauza problemelor de livrare ale principalului furnizor de dube pentru carosări, Mercedes-Benz. Vorbim, așadar, de 378 de vehicule înmatriculate în intervalul ianuarie-decembrie, față de 451 în 2021. Cele mai multe microbuze au fost carosate pe piața locală, lider fiind Minibus Luxury, cu 120 de unități, care a detronat firma bucureșteană Pacific Tur, ce a încheiat anul pe poziția secundă, cu 66 de unități, urmată de Cento Bus (25) și C&I (21).

Mercedes-Benz Sprinter rămâne preferatul operatorilor români, în statistica DRPCIV figurând 88 de unități înmatriculate în 2022, atât microbuze integrale, cât și carosate de alți furnizori de pe piața autohtonă. De asemenea, Karsan își mai trece în cont 11 vehicule noi și la această categorie.

În 2022 au fost importate 125 de microbuze rulate, cu 47% mai puține decât în anul anterior, iar 1.122 au fost tranzacționate pe piața internă (-7%). Și în topul preferințelor la microbuze rulate conduce Mercedes-Benz, urmat la distanță de Volkswagen, Ford și Iveco.

Piața revine încet la volumele pre-pandemice

Volumele încep să se apropie de nivelurile din 2019, atât pentru segmentul de autobuze urbane, cât și interurbane și turistice, apreciază și Sarp Alagol, director general Otokar România. „Grație accesării fondurilor europene disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, au fost achiziționate flote însemnate de vehicule ecologice în toată țara. Este vorba despre peste 1.000 de autobuze electrice, 400 hibride și 100 pe gaz natural comprimat (CNG) în ultimii patru ani. 70% dintre acestea urmează să fie livrate în 2023. În condițiile aprobării Planului Național de Redresare și Reziliență așteptăm și în continuare multe proiecte de înnoire a flotelor de transport urban. Sperăm însă ca și procedurile de licitație să fie mai simple, iar caietele de sarcini, mai puțin restrictive. În altă ordine de idei, cea mai notabilă schimbare este creșterea stabilă, de la an la an, a producției autohtone de minibusuri cu masă total maximă autorizată sub 5 t (clasa M2), carosate în România. De altfel, cu excepția midibusurilor fabricate în Turcia, care au fost la mare căutare în 2022 pentru pregătirea licitațiilor anunțate pentru transportul județean, aproximativ 350 de unități au fost produse local doar în primele 10 luni.”

Cu excepția autobuzelor urbane, care se supun procedurilor de licitație, cel mai solicitat model pe piața românească este Navigo Mega, de 37 de locuri, în configurație turistică, potrivit pentru o gamă largă de aplicații. Nu mai puțin de 33 de Navigo Mega au fost livrate în 2022, împreună cu 28 de autobuze Kent CNG, de 10 și de 12 m lungime, către municipiul Râmnicu-Vâlcea, și s-a semnat contractul pentru 12 autobuze electrice de 12 m către Mogoșoaia. Acestea din urmă vor ajunge la beneficiar până la toamnă.

Otokar dezvoltă în prezent un sistem performant de management de flotă pentru operatorii privați din Europa, care are la bază aplicația deja implementată în Turcia pentru cea mai recentă livrare de autobuze Kent XL, de 21 m lungime, către IETT, compania de transport public din Istanbul. Acesta permite planificarea reviziilor, dar și un management judicios al pieselor de schimb pe toată durata de viață a vehiculelor, fiind diferit din acest punct de vedere de actualele sisteme ITS solicitate de autoritățile publice.

În ciuda contextului economic și politic din ultimul an, dar și a problemelor apărute pe lanțul de aprovizionare, timpul de livrare pentru autobuzele Otokar a rămas în limite rezonabile, cu o creștere de doar 1-2 luni, iar creșterea costurilor nu a fost resimțită în prețul vehiculelor, grație unui management eficient al operațiunilor.

Pasagerii așteaptă mai mult confort

Pasagerii sunt tot mai preocupați de un nivel ridicat de confort, inclusiv pe rutele naționale, astfel că, atunci când au de ales, preferă să aștepte vehicule mai noi și mai bine echipate. În aceste condiții, interesul pentru aducerea în flote a unor vehicule mai noi va crește din partea operatorilor de transport privați, este de părere Magda Peșu, director general Anadolu Automobil Rom, importator în România al brandurilor Isuzu, Karsan, SOR și Temsa. Desigur, este nevoie de o mai mare predictibilitate pe piață, astfel încât operatorii să își poată face provizioane pentru încasări și cheltuieli.

Și, tocmai din perspectiva menținerii unei balanțe optime în companie, cele mai multe cereri pentru achiziția de mașini noi au venit pentru modele de capacitate medie, 30-40 de locuri, clasa a III-a, care oferă un grad ridicat de confort și costuri reduse de exploatare.

Anadolu Automobil Roma livrat în total anul trecut 107 vehicule, pe toate segmentele de transport, atât pentru contracte semnate în 2021, cât și pentru contracte noi: 18 autobuze electrice Karsan e-ATA și SOR ENS 12 pentru municipiul Slatina, 12 Karsan e-ATA articulate pentru Brașov, 16 Karsan Jest și Atak la Focșani, 10 autobuze electrice de la Temsa Skoda pentru Arad și alte 4 la Buzău. Totodată, la Bistrița a fost finalizată livrarea a 10 autobuze electrice SOR, la Alba Iulia, 13, și la Ploiești alte 9 unități SOR ENS 12. Segarcea, Rovinari și Cernavodă au primit autobuzele electrice comandate tot în decursul lui 2022. „Eforturile Anadolu Automobil Rom de a dezvolta sectorul vehiculelor cu acest tip de motoare a dat rod. Sunt sute de autobuze electrice livrate de noi ca urmare a contractelor încheiate fie direct cu firmele producătoare pe care le reprezentăm în România, fie direct cu Anadolu Automobil Rom. Interesul clienților față de vehicule diesel s-a diminuat considerabil, dar momentan este limitat în special față de vehicule interurbane. Transportul urban a cunoscut în ultimii ani o schimbare majoră, grație posibilității accesării banilor europeni. Din ce în ce mai multe companii de transport public local, fie private, fie aparținând consiliilor locale, se orientează spre autobuze electrice. Pe lângă finanțare, aceste vehicule oferă costuri de utilizare mult mai scăzute față de cele diesel. Totodată, imaginea transportatorilor și, implicit, a primăriilor, a fost foarte mult îmbunătățită de vehiculele ecologice. În ceea ce privește procedurile de licitație, am remarcat o îmbunătățire considerabilă a caietelor de sarcini. Ce-i drept, acestea au devenit din ce în ce mai riguroase, astfel încât deseori a trebuit să facem ajustări din mers pentru a îndeplini cerințele, de altfel legitime în cele mai multe cazuri, ale autorităților contractante. Desigur, am întâmpinat și situații total opuse în care solicitările erau, practic, irealizabile. În aceste situații niciun producător sau furnizor de vehicule de transport nu a putut lua parte la licitație”, a precizat Magda Peșu.

Termenele de livrare pot fluctua foarte mult, de la câteva zile până la mai mult de un an, în funcție de cantități și modele. „Spre exemplu, au fost situații în care vehiculul dorit de client sau unul foarte asemănător se afla pe stocul producătorului. Din dorința de a avea cât mai rapid un autobuz pe traseu, unii clienți au cerut ce se afla pe stoc. Dacă vorbim în schimb despre flote mari de autobuze electrice, termenele de începere a livrărilor pot fi și peste jumătate de an. Atât clienții, cât și autoritățile contractante au înțeles că, pentru a obține un vehicul bun, trebuie să aibă răbdare. De aceea factorul «Termen de livrare» nu mai reprezintă o componentă decisivă în punctajul final din cadrul unei achiziții publice. Contează, desigur, dar nu mai este decisiv.”

Pentru 2023, Anadolu Automobil Rom țintește depășirea pragului de 200 de unități livrate, cumulat electric plus diesel. De altfel, pe lângă o posibilă creștere a cererii venite din partea transportatorilor publici locali, în funcție de modificările legislative care vor apărea în această primăvară, clienții din segmentul interurban și interjudețean ar putea avea un cuvânt greu de spus în strategia furnizorilor de vehicule.

Volumele de interurban au revenit, în ciuda incertitudinilor

Segmentele de transport pasageri cele mai afectate de pandemie au fost cel internațional și turistic, din cauza restricțiilor impuse de măsurile sanitare, astfel că operatorii au avut perioade lungi de inactivitate sau cu activitate redusă. Încă din 2021 s-a observat însă o revenire a transportului pe distanțe lungi, iar de anul trecut au fost semnale pozitive și în sectorul turistic. Cu toate că livrările de autocare noi pe aceste două segmente au fost la un nivel scăzut în 2022, există interes mai mare începând cu primăvara următoare, a precizat Bogdan Aldea, BUS Sales & Marketing Director for Buses în cadrul Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania.

Atât autocarul Mercedes-Benz Tourismo, cât și gama de modele Setra sunt în continuare dorite de operatorii privați, cu atât mai mult cu cât în pandemie, pe lângă sistemele de asistență de ultimă generație, vehiculele au fost configurate special cu sisteme de filtrare a aerului cu protecție împotriva infecțiilor virale.

Deși segmentul interurban a avut cea mai rapidă revenire, la volume comparabile cu cele de dinainte de pandemie, incertitudinea care a planat asupra reglementărilor din acest segment i-au determinat pe operatorii privați de transport fie să amâne achizițiile, fie să se orienteze spre soluții de compromis. „Ne putem mândri că am încheiat anul cu livrări semnificative în segmentul autobuzelor interurbane. Noul model Mercedes-Benz Intouro își reconfirmă eficiența atât în transportul județean și interjudețean de pasageri, cât și în ceea ce privește transportul angajaților. Datorită celor mai recente dotări disponibile (de exemplu, scaune de ghid), Intouro îndeplinește și cele mai înalte cerințe de confort, fiind cel mai versatil model din clasa sa. Atât în 2022, cât și în anul anterior, cei mai mulți operatori publici au mizat pe autobuzul Citaro Hybrid, care s-a dovedit a fi soluția optimă pentru transportul urban, datorită fiabilității deja dovedite, dar și prin prisma caracteristicilor de reducere a poluării. Pe de altă parte, anul acesta avem așteptări optimiste și în ceea ce privește versiunea integral electrică eCitaro, care, de la lansarea sa în 2018, a fost permanent îmbunătățită pentru a atinge performanțe comparabile cu autobuzele convenționale. Cea mai nouă generație de baterii litiu-ion (NMC 3) asigură o autonomie de funcționare extinsă. În plus, vehiculele electrice pot fi prevăzute cu sisteme de recuperare a energiei electrice sau pantografe ce permit încărcarea rapidă, pe traseu, extinzând astfel timpul de funcționare.”

În special pentru transport urban, Mercedes-Benz oferă un pachet integrat de soluții, ce acoperă atât consultanța asigurată de specialiștii din Germania, cu experiență deja în acest domeniu, soluții variate de încărcare, cât și de finanțare. Autobuzele electrice acoperă o gamă extinsă de aplicații, fiind echipate cu cele mai recente generații de acumulatori, ce asigură nu doar o autonomie extinsă, ci mai ales fiabilitatea bateriilor pe o perioadă cât mai lungă de timp. „Putem spune că, la ora actuală, autobuzul nostru electric se apropie de caracteristicile tehnice ale autobuzelor convenționale, oferind inclusiv confort ridicat pentru un număr mare de pasageri. Mizăm în viitorul apropiat și pe soluțiile de propulsie cu pile de combustie pe bază de hidrogen (fuel cell), care ar putea înlocui soluțiile tehnice cu acumulatori”, a explicat Bogdan Aldea, care remarcă interesul în conștientizare din partea achizitorilor pentru vehicule cu un cost total de operare cât mai mic, având în vedere faptul că un cost mic de achiziție nu înseamnă neapărat și cheltuieli minime pe durata de viață a produsului. „Fiabilitatea și costurile reduse de exploatare, precum și disponibilitatea vehiculului pe întreaga durată a programului de activitate reprezintă un criteriu din ce în ce mai important în decizia de achiziție.”

Mercedes-Benz Trucks & Buses România are în derulare două contracte importante pentru autobuze hibride, ce urmează să fie livrate în 2023.

Vehicule second-hand cu garanție și finanțare

Prin divizia dedicată BusStore, Mercedes-Benz Trucks & Buses România oferă suport profesionist pentru achizițiile second-hand. Compania are în portofoliu vehicule din toate categoriile de vârstă și preț, cu istoric verificat, aflate în parcurile partenerilor săi din întreaga Europa, inclusiv din România. Vehiculele rulate, dar mai noi (cu rulaj mic), au prezentat un interes deosebit în perioada imediat următoare pandemiei, compensând învechirea parcului și efortul financiar pentru achiziția de mașini noi. „În ultima perioadă, clienții au înțeles că menținerea vehiculelor într-o stare cât mai bună reprezintă un argument important în prețul de revânzare. De asemenea, companiile care achiziționează vehicule noi în leasing operațional au opțiunea de răscumpărare la sfârșitul perioadei de finanțare. BusStore se poate mândri cu un portofoliu unic de autobuze și autocare rulate, de calitate superioară, cu istoric verificat și rulaj mic. Oferim suport și pentru obținerea finanțărilor necesare, garanție pentru vehicule cumpărate de la noi, precum și service complet în rețeaua noastră de parteneri autorizați, cu peste 600 de ateliere în Europa.”

În 2022 au existat câteva întârzieri mici în fluxurile de producție, care au fost compensate în mare măsură printr-o organizare mult mai atentă a operațiunilor. „Există în continuare o tendință de creștere a termenelor de livrare, generată de lipsa anumitor componente, precum și de comenzile mari lansate către toate fabricile noastre din Europa. Pe această cale, îi asigurăm pe clienții noștri că facem eforturi să remediem orice posibil disconfort în ceea ce privește termenele de livrare.”

Focus pe service și managementul flotei

După ameliorarea pandemiei, cei mai mulți transportatori au simțit necesitatea de a-și pune la punct vehiculele, de a le aduce în stare perfectă de funcționare după ce mult timp au staționat din cauza restricțiilor. În special pe segmentul autocarelor, mulți operatori privați au preferat să profite de perioada în care nu și-au putut desfășura activitatea pentru a aduce vehiculele în service, iar acest lucru s-a văzut la nivelul tuturor atelierelor din rețeaua Mercedes-Benz. În ceea ce privește autobuzele urbane, peste 90% dintre acestea sunt însoțite de o formă de contract de service, astfel că și aici a fost o activitate crescută, constantă în ateliere. Și la capitolul piese de schimb s-au înregistrat creșteri datorate atât vânzărilor directe către service-urile independente autorizate RAR, cât și prin prisma creșterii activității partenerilor autorizați.

Pentru optimizarea funcționării flotelor, Mercedes-Benz recomandă sistemul OMNIplus ON monitor, ce permite păstrarea unei priviri de ansamblu asupra perioadelor de conducere și a celor de repaus ale tuturor șoferilor, precum și descărcarea online a tuturor datelor din cardurile șoferilor și din dispozitivele de memorie cu capacitate mare. Astfel, se pot optimiza planurile de acțiune și se pot evita amenzile specifice. Un alt serviciu util, cu potențial de dezvoltare rapid și în țara noastră, este OMNIplus On Uptime, ce oferă o diagnoză în timp real a tuturor componentelor vehiculelor și transmite soluții rapide de remediere a problemelor. În plus, permite conectarea inteligentă în rețea a vehiculelor, administratorilor de flotă și a atelierele de service, pentru optimizarea vizitelor în service.

A crescut activitatea în service, dar și livrările

Cele mai solicitate modele MAN în 2022 au fost Lion’s Intercity – în contextul creșterii semnificative a cererii pentru autobuze interurbane comparativ cu anii anteriori – dar și Lion’s Coach, pentru aplicații de transport turistic și pe distanțe lungi.

În general, solicitările pentru modelul interurban au venit din partea firmelor care asigură servicii de transport propriilor angajați (construcții, domeniul public, jandarmerie, poliție, penitenciare). Autobuzele sunt disponibile în 3 variante de lungime și pot transporta maximum 63 de pasageri. Ca noutate, acest tip de vehicul este echipat cu noul motor D1556 LOH, diesel Euro 6, de 9 l, cu puteri de 280, 330 sau 360 CP (generația veche era propulsată de motor de 6 l).

În cazul Lion’s Coach, Autocarul anului 2020, solicitările au venit atât din partea companiilor de transport în scop turistic, cât și din partea unor cluburi sportive (Farul Constanța, CSA Steaua București) sau pentru proiecte speciale (Autolaboratorul pentru donare de sânge – livrare către Spitalul Militar Central, Ministerul Apărării Naționale). Autocarele sunt disponibile în patru variante de lungime, între 12,25 și 13,9 m, și se pot echipa cu maximum 61 de scaune. Propulsia este asigurată de motoare ce dezvoltă între 430 și 510 CP.

Anul trecut s-a încheiat cu 22 de unități livrate în total, inclusiv 13 autobuze hibride Lion’s City, către Tăuții Măgherăuș și Baia Sprie, finanțate prin POR 2014-2020. De altfel, segmentul de transport urban reprezintă o prioritate pentru MHS Truck & Bus, distribuitorul MAN și Neoplan pe piața românească, mai ales că interesul pentru acest tip de vehicule se estimează să fie ridicat și în următorii ani.

O activitate intensă în 2022 a fost în service, clienții MAN fiind și ei preocupați de alinierea stării tehnice a flotei, după doi ani de pandemie.

În ceea ce privește vânzarea de autovehicule rulate, MHS Truck & Bus încurajează achiziția din parcul de autocare second-hand al reprezentantului mărcii, întrucât oferă mai multe avantaje, printre care interacțiunea cu un consultant de vânzări bine pregătit tehnic și comercial, care oferă soluții de finanțare optime și ajută compania de transport să aleagă cea mai bună configurație, în funcție de activitatea desfășurată, obținerea unor informații sigure despre starea tehnică a vehiculului dorit, precum și accesul la servicii after-sales profesioniste, cu piese originale și, foarte important, oferirea unei garanții tehnice europene în service-urile producătorului. De altfel, întrucât întreținerea vehiculelor este foarte importantă, pentru reducerea costurilor de deținere pe toată durata de viață a produsului, în cazul vânzării de autobuze și autocare noi, pentru a compensa creșterea prețurilor de achiziție (determinată de scumpirile în lanț din 2022 și de inflație), MHS Truck & Bus a venit, după caz, cu oferte speciale pentru servicii after-sales.

Activitatea în rețeaua de service a companiei a înregistrat anul trecut o creștere cu 10% față de 2021 și, în general, nu au fost întreruperi în aprovizionarea cu piesele de schimb cu rulaj mare. De remarcat faptul că în procesul de reparare crește gradul de complexitate a vehiculelor, generat de normele de poluare tot mai restrictive, nevoia unui consum de combustibil mai redus, implementarea sistemelor de asistență pentru șofer, dar și conectivitatea vehiculului cu diverse entități care monitorizează performanțele acestuia.

Special în ceea ce privește serviciile de management de flotă, MAN oferă în mod gratuit aplicația MAN ServiceCareS, care permite accesul la datele de mentenanță preventivă ale mașinii, precum și perioade de testare gratuită a celorlalte pachete digitale existente pe platforma RIO. Circa 15% dintre clienții MAN au achiziționat și servicii plătite, în special pentru evaluarea performanțelor șoferilor, urmărirea prin GPS a vehiculului, descărcarea de la distanță a datelor din tahograf și monitorizarea timpilor de condus.

În ciuda decalajelor de la furnizori privind diferite piese și componente, care au afectat întreaga industrie, termenele de livrare pentru vehiculele de transport persoane au fost cele mai scurte din toată gama de produse MAN, de 4-6 luni, producția de autobuze și autocare fiind cel mai puțin influențată de războiul din Ucraina.

Obiectivul pentru 2023 al echipei MHS Truck & Bus este prezența pe piață cu produse care să răspundă cât mai mult nevoilor clienților, precum și dublarea livrărilor din 2022, dacă și piața va fi mai activă pe segmentul achizițiilor de autobuze noi.

Crește interesul pentru autocarele rulate din România

Revenirea pieței de autobuze intercity și autocare este încă parțială, iar impactul schimbărilor care se prefigurează la transportul național județean și interjudețean se va vedea în special în anii următori.

Scania a livrat anul trecut autocare noi și rulate diesel, în urma campaniilor cu condiții speciale de preț și de finanțare. „Piața de autocare rulate este în creștere. În continuare cele mai multe autobuze rulate înmatriculate în România provin de la import, dar operatorii încep să înțeleagă avantajele achiziționării din țară. Avem un stoc foarte bun de autocare rulate cu motorizare Euro 6, în țară și în Europa, cu istoric service complet în rețeaua Scania, stoc ce va fi prezentat clienților în 2023 cu oferte foarte bune de finanțare”, a declarat Adrian Oțet.

Chiar dacă termenele de livrare sunt afectate negativ de condițiile actuale din industrie, Scania poate oferi autocare noi și rulate din stoc, la prețuri speciale. Pentru o configurație nouă, termenul actual de livrare este de 7-9 luni.

Iveco On, pentru un management optim al flotelor

Iveco Bus a încheiat 2022 cu o cotă de piață de 3,1%. Cele mai multe solicitări au fost pentru modelele de autobuze interurbane Crossway și microbuze Daily. Motorizarea diesel rămâne predominantă, în timp ce propulsia pe gaz natural comprimat începe să se apropie de 50%, confirmând preocuparea firmelor de transport pentru soluții ecologice și mai economice.

Segmentul urban rămâne cel mai dinamic, în 2022 fiind realizate numeroase livrări de vehicule, o parte dintre acestea pentru contracte semnate în 2020-2021. Cele mai multe licitații organizate cu finanțare europeană au însă bugete mai mici decât pe alte piețe europene, astfel că foarte multe achiziții sunt pentru autobuze de capacitate medie (8-10 m lungime), au subliniat reprezentanții Iveco.

Criza de pe piața componentelor nu a afectat foarte mult timpii de livrare pentru autobuze. Cu toate acestea, fără comenzi plasate din timp, vehiculele noi sunt mai greu de găsit, iar în consecință prețurile vehiculelor second-hand au crescut. În aceste condiții, activitatea pe service a crescut în 2022 comparativ cu anul precedent, în România volumele fiind cu 30-40% mai mari. Rețeaua de service Iveco Bus s-a mărit cu două puncte noi, ajungând în prezent la 13 ateliere autorizate la nivel național, în Oradea, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgoviște, Timișoara, Brașov, Focșani, Suceava și 3 în București. Pentru o disponibilitate mai mare a vehiculelor și eficientizarea cheltuielilor de întreținere și reparații, producătorul italian încurajează clienții să opteze pentru serviciile de telematică Iveco On, care permit un management corect al flotei și reducerea consumului de combustibil, grație comunicării cu șoferii în vederea îmbunătățirii stilului de conducere.

Cerere de microbuze cu mult peste posibilitățile de livrare

Carosierii locali de microbuze nu au făcut față solicitărilor, din cauza lipsei disponibilității șasiurilor, în condițiile în care Mercedes-Benz ține cam 98% din toate transformările care se fac pe piața locală. Au fost întârzieri mari la început de an, iar din a doua jumătate a anului s-a primit cam 50% din ceea ce s-a comandat: insuficient pentru a răspunde tuturor cererilor care au venit după doi ani în care nu s-a prea cumpărat nimic.

Aveuro Internațional a lucrat în 2022 în special pentru export, de unde a și primit șasiuri în lucru pentru piețele respective, în special Israel și Franța. „În România, disponibilitatea de șasiuri a fost mult mai mică decât cererea. 2022 a fost însă un an atipic, solicitările fiind animate de perspectiva licitațiilor pentru transport județean, care în multe județe nici nu au mai avut loc. Probabil că nimeni nu a dorit să își asume stocuri mari fără o planificare fermă de dinainte, iar atunci când au început să vină comenzile deja era târziu pentru plasarea lor la fabrică”, a declarat Vlad Papuc, administratorul Aveuro Internațional.

În paralel cu cererea de modele noi, pe piața de microbuze începe să se contureze o adevărată inflație, determinată de oferta mare de vehicule rulate, aparținând operatorilor cu una sau câteva unități, care renunță la business, întrucât își dau seama că nu își mai pot găsi locul pe piață în noua formă de organizare și vor rămâne fără traseu – fie din cauza scăderii capacității de transport, în contextul trecerii mai multor trasee județene în zonele metropolitane, fie a reorganizării programului și formării câtorva grupe mari de trasee.

„Pe fondul lipsei de vehicule, am asistat la o creștere semnificativă a prețurilor la modelele existente, atât la microbuze, cât și la autobuzele de capacitate medie, în unele situații cu până la 50%. Iar această scumpire trebuie transpusă obligatoriu în tarifele de transport, deși clienții nu sunt dispuși să le accepte așa de ușor.”

Aveuro a încheiat 2022 cu 300 de microbuze carosate, iar pentru acest an se estimează un plus de 100 de unități, nu doar pe șasiuri Mercedes-Benz, ci și Iveco. „Secretul volumelor mari stă în standardizare. Ne-am concentrat pe asta și reușim să livrăm repede. În ceea ce privește carosarea pe Iveco, acesta este un proiect nou, pentru care avem deja 70 de unități comandate (autoșasiuri și dube).”

Principala problemă o reprezintă însă lipsa forței de muncă necesare creșterii capacității de producție. Aici însă soluția ar putea să fie importul de personal extracomunitar pentru anumite sarcini și deja s-au identificat variante în acest sens.

Articole similare

Ad