Saptamana trecuta, cele 28 de state membre si Comisia Europeana (CE) au ajuns la un acord privind parametrii de control al emisiilor autovehiculelor pe sosea. Comunicatul Comisiei europene, dat in urma deciziilor din 28 octombrie, arata ca statele membre au convenit aplicarea de la 1 septembrie 2017 a noilor praguri, verificate in regim de trafic (asa numitul control ECR – emisii in conditii reale), pe baza carora vor emise autorizatiile de punere pe piata a unor noi modele de masini.
Statele membre au decis reducerea in doua etape a ecartului intre limita normata de emisii la motoarele diesel, masurata in conditii de laborator, si valorile stabilite in conditii reale, pe sosea (asa-numitul “factor de conformitate”). Astfel, intr-o prima etapa, constructorii de automobile vor trebui sa reduca diferentele incat factorul de conformitate sa ajunga la cel mult 2,1 (adica in procente, o depasire admisa de 110%) pentru modelele noi, pana in septembrie 2017 (septembrie 2019 pentru vehiculele noi).
Intr-o a doua etapa, constructorii de autovehicule, vor trebui sa coboare aceasta diferenta la nivelul unui factor de 1,5 (respectiv o depasire de 50%), tinand cont de marjele de erori tehnice, pana in ianuarie 2020 pentru toate modelele noi (ianuarie 2021 pentru toate vehiculele noi).
Experti din statele membre si ai Comisiei Europene au decis, in cadrul unei reuniuni a comitetului Tehnic al Vehiculelor cu Motor, ca autovehiculele vor putea depasi cu 110 %, pe sosea, limitele stabilite, fara a se considera infractiune, pe parcursul unei perioade tranzitorii, din septembrie 2017 (pentru modele noi) pana in septembrie 2019 (pentru toatele autovehiculele noi).
Comentand aceste decizii intr-un articol aparut in EU Observer, Peter Teffer arata ca guvernele au hotarat sa acorde industriei auto un ragaz pentru a-si rezolva problemele de emisii poluante.
Astfel, de la 1 septembrie 2017, autovehiculele vor trebui sa treaca in regim de trafic testele pentru stabilirea nivelului real de emisii, in conditiile in care testele de laborator nu mai pot fi, pentru moment, luate in considerare.
De la intrarea in vigoare a noilor testari, in 2017, noile modele de motoare diesel vor putea fi acceptate sa depaseasca limita de poluare cu un factor de 2,1; cu alte cuvinte, in timp ce limita normata in Uniunea Europeana este de 80 de miligrame de oxod de azot pe kilometru, va fi permisa o emisie de 168 mg/km.
Din ianuarie 2020, va fi admis un factor de depasire de 1,5, respectiv 120 mg/km.
Numai Olanda a insistat ca noile modele sa se conformeze normelor stabilite de UE, in timp ce Franta, Germania si Italia – toate fiind tari cu industrie auto reprezentativa – s-au opus la o conformare stricta fata de standardele actuale. Spania, Ungaria si Slovacia au fost, de asemenea, in favoarea unei solutii atenuate.
Solutia adoptata a fost criticata, in special de organizatiile de mediu care au considerat-o ca o rezolvare “cinica”, pentru a se evita o rezolvare de fond dupa scandalul VW.
O alta critica priveste modul de solutionare, respectiv prin apelarea la un comitet tehnic, procedura in urma careia Parlamantul European nu va mai putea schimba nimic, urmand sa fie obligat fie sa accepte, fie sa respinga decizia asa cum a fost stabilita de expertii din comitetul tehnic.
In ultimii ani, limitele la emisiile de oxid de azot (Nox) la autovehiculele echipate cu motoare diesel au fost reduse astfel (datele indicate se refera la noile tipuri de motoare, cu aplicare asupra tuturor vehiculelor noi un an mai tarziu): de 500 mg/km (Euro 3) la 80 mg/km (Euro 6) in 2014
Noua procedura de testare ECR (emisii in conditii reale) a fost votata in octombrie, de catre comitetul tehnic al vehiculelor cu motor CTVM si va intra in vigoare la inceputul lui 2016. Procedura ECR va fi complementara procedurii de testare in laborator si va permite sa se verifice ca nivelurile de emisii de oxid de azot (Nox) – si, intr-o etapa ulterioara, inclusiv numarul de particule masurate in incercarile de laborator se vor confirma in conditii de trafic. Aceasta inseamna ca vehiculul va circula pe o sosea normala, cu regulile de accelerare si decelerare aleatorii. Emisiile dee poluanti vor fi masurate cu sisteme portabile de verificare a emisiilor care vor fi fixate pe autovehicule.
Pe 28 octombrie, Comitetul tehnic s-a pronuntat asupra celui de-al doilea pachet de masuri privind limitele superioare admisibile in cadrul testelor ECR. Dupa intrarea in vigoare, aceste masuri vor garanta luarea in considerare a testelor ECR in certificatul de conformitate emis de autoritatea nationala.
Proiectul de reglementare al comitetului tehnic urmeaza sa fie trimis Parlamentului european si Consiliului, pentru examinare.