Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un sistem de cântărire dinamică similar celui de la Nădlac II ar putea fi implementat și la Giurgiu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a inaugurat, la începutul lui februarie a.c., un sistem de cântărire dinamică a camioanelor în punctul de trecere al frontierei (PTF) Nădlac II, pe sensul de ieșire din România, cu scopul de a fluidiza traficul în zonă. Sunt binecunoscute, de altfel, coloanele de vehicule care se formează deseori la frontiera cu Ungaria.

Sistemul electronic de cântărire în mers face parte din sistemul ITS montat odată cu construcția autostrăzii A1 și a fost integrat în cadrul Sistemului de preselecție a traficului implementat în Agenția de Control și Încasare (ACI) din PTF Nădlac II, dar, din diverse probleme tehnice, a fost pus în funcțiune abia acum. Implementarea acestuia nu are o limitare de timp, potrivit CNAIR, și, în urma calibrării tuturor algoritmilor și variabilelor, acesta va putea fi folosit în permanență sau, după caz, în momentele cu trafic intens.

Ca urmare a analizei de trafic efectuată pentru toate ACI din PTF, problemele cauzate de timpii necesari controlului specific CNAIR se înregistrează în anumite perioade doar în ACI din PTF Giurgiu. În acest sens se analizează oportunitatea realizării unui proiect pilot de preselecție a traficului de marfă care tranzitează PTF Giurgiu, adaptat specificului și configurației punctului de frontieră. Mai mult, în funcție de rezultatele implementării proiectului la Giurgiu, astfel de sisteme ar putea fi implementate în toate ACI cu trafic ridicat, urmând să fie adaptate modului de efectuare a controlului CNAIR în punctele de trecere a frontierei interne UE, în perspectiva aderării României la spațiul Schengen.

Modul de funcționare al sistemului de preselecție a traficului este următorul: sistemele de cântărire în mers de pe A1 (de la km 555+189) înregistrează datele privind greutatea, numărul de axe al autocamionului și numărul de înmatriculare al acestuia, informațiile obținute sunt preluate și transmise în punctul de control, iar la intrarea de pe autostradă spre punctul de control, autocamionul este identificat după numărul de înmatriculare și, după caz, este direcționat fie pe banda nou creată, dacă nu prezintă depășiri de greutăți peste limita maximă stabilită prin algoritmii sistemului de preselectare, fie spre cele două cântare din ACI Nădlac II, dacă greutatea este mai mare decât limita stabilită prin algoritmii sistemului de preselectare.

Prin implementarea acestui sistem sunt îmbunătățiți timpii de control specific CNAIR în ACI Nădlac II. Trebuie ținut cont însă de faptul că întârzierile în frontieră pot fi determinate și de alți factori, care nu depind de CNAIR, precum și de activitatea celorlalte instituții prezente în PTF, române și ungare.

Articole similare

Ad