Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Polițiștii francezi încă dau amenzi șoferilor care nu pot prezenta factura de la hotel pentru a dovedi efectuarea pauzei de 45 de ore în afara cabinei

Comisia Europeană a primit numeroase plângeri de la șoferi și companii pentru că au luat amenzi deoarece nu au putut prezenta o chitanță de hotel în timpul unui control ulterior, mai ales în Franța și Suedia.

În decembrie anul trecut, experții DG Move au clarificat că  autoritățile statelor membre au dreptul să întrebe conducătorii auto unde și-au petrecut odihna săptămânală normală, dar nu pot cere conducătorilor auto să prezinte dovezi (cum ar fi facturile de hotel) în acest sens și nici nu pot să aplice o amendă în cazul în care aceste dovezi nu sunt prezentate. Cu toate acestea, conducătorii auto pot să le furnizeze în mod voluntar.

În cazurile în care legislația națională permite ca probă valabilă o mărturisire orală, autoritățile pot emite o amendă pe baza declarațiilor șoferului, care consimte că și-a petrecut perioada de repaus de 45 de ore în cabină.

Această interpretare a fost publicată pe site-ul DG Move la 1 februarie în toate limbile statelor UE, însă polițiștii francezi încă nu au luat cunoștință de ea, astfel că amenzile continuă. Îi sfătuim pe transportatorii români ale căror camioane ajung frecvent pe teritoriul Franței să trimită către fiecare șofer pe email sau să printeze să aibă în cabină traducerea în limba franceză a recomandărilor Comisiei Europene, care pot fi descărcare de la linkul alăturat:  https://transport.ec.europa.eu/transport-modes/road/mobility-package-i/driving-rest-times_en

La pagina 4, la Articolul 8 alineatul (8) se menționează:

“Articolul 34 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 precizează că statele membre nu le impun conducătorilor auto obligația de a prezenta niciun fel de formulare care să ateste activitățile acestora în afara vehiculului. Această dispoziție se aplică, de asemenea, în cazul perioadelor de repaus săptămânal normale efectuate în afara vehiculului. Astfel, autoritățile de aplicare a legii nu îi pot solicita conducătorului auto să prezinte documente care să dovedească faptul că perioada sa de repaus săptămânal normală anterioară controlului rutier nu a fost petrecută în vehicul.

Conducătorii auto sau angajatorii pot fi amendați pentru nerespectarea interdicției de a efectua perioada de repaus săptămânal normală (sau o perioadă de repaus de peste 45 de ore luată în compensație) în incinta vehiculului numai în cazul în care aceștia/conducătorii lor auto sunt surprinși într-o perioadă de repaus săptămânal normală în interiorul vehiculului în momentul controlului.”

Întregul document cu recomandările UE revizuit la 1 februarie 2023 poate fi descărcat de aici.

Iar cel în limba franceză, aici.

Dacă prezentarea documentului în franceză – care spune că amenda se poate da doar dacă șoferul este prins în cabină efectuând pauza de 45 de ore sau doar dacă șoferul recunoaște că a petrecut pauza de 45 de ore în cabină – nu îl descurajează pe agentul de control în a da amenda, atunci aceasta trebuie contestată, chiar dacă poate contestarea ei în instanță e poate mai costisitoare decât amenda de 750 de euro. Însă în instanța este ușor de câștigat cu textul recomandărilor Comisiei Europene. Iar dacă Poliția va pierde câteva zeci de astfel de procese în instanță cu siguranță se va opri din amendat.

Articole similare

Ad