Codul insolventei, adoptat de Guvern la inceputul acestei luni, a intrat in vigoare vineri. Potrivit ministrul justitiei, Robert Cazanciuc scopul noului Cod al insolventei este acela de a preveni situatiile in care societatile debitoare s-ar sustrage de la plata obligatiilor folosind o perioada lunga de timp in care devin intangibile prin simpla intrare in procedura de insolventa si eventual prin derularea unui plan de reorganizare.
Noua reglementare creeaza premisele legale ale unei proceduri de insolventa care asigura echilibrul intre interesele creditorilor si cele ale debitorilor. Referitor la executarea silita individuala ca modalitate de recuperare a creantelor curente, ministrul Justitiei a aratat ca, desi ea prevede obligatia achitarii datoriilor curente, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creantelor curente, ajungandu-se la situatia paradoxala in care creantele nascute in cursul procedurii de insolventa sunt mai mari decat cele inscrise la masa credala.
Motiunea simpla initiata de 55 de deputati PP-DD si PDL si intitulata „Opriti institutionalizarea inchizitiei audiovizualului si manipularea democratiei” a fost respinsa, marti, de plenul Camerei Deputatilor. Pe de alta parte, Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constitutionala a Romaniei dispozitii din Codul insolventei, Curtea Constitutionala urmand sa discute pe 29 octombrie sesizarea Avocatului Poporului.