Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la vârsta de 65 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia. Fostul jurnalist și politician de centru-stânga italian era grav bolnav de mai bine de două săptămâni și a anulat toate activitățile oficiale.
David Sassoli a fost internat la spitalul din Italia luna trecută din cauza unei complicații grave cu sistemul său imunitar. În septembrie, Sassoli fusese dus la spitalul din Strasbourg, unde a fost tratat pentru un caz sever de pneumonie. Și-a reluat atribuțiile politice în noiembrie.
Un vot pentru alegerea înlocuitorului său a fost deja planificat pentru sfârșitul acestei luni, iar Sassoli a indicat că nu va solicita realegerea.
Fostul prezentator de știri de televiziune a părăsit o carieră de trei decenii în jurnalism și a devenit membru al PE în 2009, iar președinte, în iulie 2019. A fost membru al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților de centru-stânga, a doua grupare ca mărime din parlament.
Funcţia sa este considerată una dintre cele mai importante slujbe ale instituţiei și implică prezidarea sesiunilor și supravegherea activităților Parlamentului.
David Sassoli a învins alți trei candidați la ocuparea funcţiei de preşedinte a PE și, într-un discurs care a urmat victoriei sale, a cerut Uniunii Europene să revină la spiritul părinților săi fondatori, care au schimbat războiul și naționalismul cu pacea și egalitatea.