Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

PE: Șoferii de autocar vor beneficia de derogări privind timpii de conducere și de odihnă

Comisia pentru transport și turism (TRAN) a Parlamentului European a adoptat ieri, 16 noiembrie, amendamentele de compromis depuse de raportorul principal, Henna Virkkunen (PPE), în ceea ce privește regulile privind timpul de conducere și de odihnă pentru șoferii de autocar.

Astfel, șoferii de autocar de pe curse turistice își vor putea adapta perioadele de repaus, astfel încât pauza de 45 de minute să poată fi luată în două pauze de cel puțin 15 minute. În plus, în circuitele care durează șase zile sau mai mult, șoferii își vor putea lua o singură dată o oră suplimentară de condus, care va trebui recuperată ulterior. Și circuitele naționale vor putea depăși 12 zile, acest lucru fiind momentan posibil doar pentru călătorii internaționale.

Decizia TRAN va merge mai departe spre vot la plenul din decembrie, iar, ulterior, în trilogul oficial cu Consiliul, obiectivul fiind ca legea să intre deja în vigoare din februarie 2024. „Ne dorim să li se asigure șoferilor din turismul cu autocarul posibilitatea de a-și organiza pauzele în funcție de natura muncii lor și de nevoile pasagerilor lor, acordând prioritate siguranței, mai presus de orice. Regulile actuale împiedică dezvoltarea sectorul turistic din Europa, care reprezintă cea mai sigură și mai ecologică forme de transport colectiv de pasageri”, a declarat Directorul EU Advocacy al IRU, Raluca Marian.

TRAN a propus, de asemenea, ca documentele de control să fie digitalizate și stocate pe un site web multilingv, care să fie creat de Comisia Europeană, și puse la dispoziție pentru controalele în trafic. De asemenea, Comisiei i se solicită să exploreze posibilitatea de a integra site-ul web multilingv ca parte a Sistemului de informații al pieței interne (IMI), facilitând și mai mult schimbul de informații. Amintim că în mai 2023, la trei ani de la adoptarea Pachetului Mobilitate, Comisia Europeană a recunoscut că normele actuale privind șoferii de autocar nu sunt potrivite pentru sectorul transportului ocazional de pasageri, deoarece reflectă doar nevoile profesiei de șofer de camion. Propunerea Comisiei a fost îmbunătățită de atunci de către raportorul principal al TRAN, urmărind ca șoferii de autocar de pe cursele turistice să poată să își adapteze perioadele de conducere în funcție de ritmul pasagerilor lor. Aceasta înseamnă mai multe pauze și opriri pe parcurs și o combinație de călătorii mai lungi (la începutul și la sfârșitul tururilor pe distanțe lungi) și călătorii mai scurte (în timpul tururilor), cu un timp mediu de conducere de aproximativ 4,5 până la 5 ore pe zi.

Articole similare

Ad